Secrete subterane

Misterele de sub București

Lacul uriaş de sub capitala României

Cu milioane de ani în urmă, în Sudul României și pe locul unde este astăzi Bucureştiul, se întindea Marea Getică. Treptat, fundul mării s-a ridicat, iar marea s-a retras, făcând loc mănoasei Câmpii Române. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei părţi a fostei mări sub forma unui lac subteran.

Ne explică domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuală scrie despre istoria geologică a Bucureştiului: „Practic, ce s-a petrecut în acele vremuri? Din cauza tensionării pământului, scoarţa terestră s-a ridicat pur şi simplu, formând o concavitate în care s-a păstrat apa mării milenare. 
Imaginaţi-vă următorul aspect: aveţi o saltea de plajă, plină cu aer. Puneţi pe ea, la mijloc, o găleată plină cu apă, apoi îndoiţi cele două margini ale saltelei până când se împreunează. În felul acesta, găleata a rămas la mijloc, dar, în acelaşi timp, este complet acoperită de cele două margini ale saltelei. Exact asta s-a petrecut cu Marea Getică: apa s-a retras parţial, iar marginile scoarţei terestre s-au încreţit până când au format zona de deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucureştiul.”

În susţinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec zilnic, în staţiile de metrou, sau în perioadele cu ploi, atunci când canalele se înfundă. „Apa se scurge, e adevărat, dar la un moment dat lacul subteran se umflă şi dă pe dinafară, fenomen care duce la saturaţia pământului cu apă şi la apariţia fenomenului de băltire. Fenomenul nu are nicio legătură cu aşa-zisa canalizare defectuoasă (care oricum e defectuoasă), ci cu saturaţia cu apă a pământului.
Apoi, nu-mi spuneţi că nu aţi remarcat faptul că în anumite staţii de metrou, indiferent dacă e zi sau seară, se aude curgând o apă. Nu e vorba despre niciun râu, ci pur şi simplu de canalele prin care apa de la suprafaţă se scurge în lacul subteran.”

Cu toate acestea, există o minune care până acum a făcut faţă pericolului din adâncuri: canalele şi subteranele Bucureştiului. Şi nu vorbim despre canalele construite de comunişti, ci despre subteranele existente de mii de ani în această zonă.

Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie: „Aduceţi-vă aminte că fanarioţii se plimbau cu trăsura pe sub pământ. Chiar credeţi că într-o sută de ani, acei fanarioţi puteau să construiască asemenea coridoare tainice? Păi să nu uităm cât a durat ca să fie preschimbate subteranele şi transformate în metrou, asta la sfârşit de secol XX, cu utilaje şi oameni.
Deci cum vă închipuiţi că puteau să facă acei fanarioţi lucrările de amenajare a subsolului cu o sapă şi-o găleată rudimentară? Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna şi ele sunt pomenite chiar şi pe vremea dacilor. Pentru că Bucurestes, în anii 292 î.H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Geţiei) condusă în acei ani de Dori regis thracum, Dromichaites cum i-au spus grecii.”

Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scăpat până acum Bucureştiul de o eventuală explozie, gazele acumulate în adâncuri găsind loc de trecere către suprafaţă şi într-o asemenea concentraţie încât să nu fie periculoase pentru oameni.
„Se mai petrece ca uneori, o pungă mai mare de gaze să iasă din adâncuri şi atunci, de regulă, bucureştenii se plâng de dureri de cap, ameţeli sau o stare de somnolenţă, de lene. Nu e vorba despre nicio boală pe sistem nervos sau de nicio oboseală cronică, aşa cum lasă unii să se înţeleagă, ci pur şi simplu de inhalarea unei cantităţi prea mari din acele gaze. Acum, doar n-o să vreţi să se anunţe la televizor că Bucureştiul este în pericol, că doar banii în Bucureşti se fac şi cele mai mari interese aici sunt”, spune domnul profesorul Iulian Georgescu.

Subteranele salvatoare

Ceea ce ne-a salvat până acum ne poate aduce pieirea de acum înainte. Subteranele de sub capitală, deşi construite după forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: oraşul se poate surpa, cel puţin unele zone ale acestuia, întrucât a ajuns să semene cu un uriaş şvaiţer.

„Este şi motivul principal pentru care reţeaua de metrou este permanent prelungită”, e de părere domnul Mocanu. „Pentru că aşa, o serie de subterane sunt cimentate, betonate şi întărite cu liniile de metrou, ducând la o creştere a siguranţei zonei respective.

Pentru pasionații de mistere nu mai este un secret faptul că Bucureștiul nu a fost ales întâmplător de marii conducători ai vremurilor. 
De la daci, trecând pe la Vlad Țepeș și culminând cu Ceaușescu, labirintul tunelelor secrete de sub București – și poveștile despre ele – nu au încetat să ia amploare. Arhitecții acestei lumi subterane prin cunoștințele și tehnologia folosită la crearea acestor căi de comunicații, au sfidat legile fizicii, făcând imposibilul… posibil.

Vom prezenta în continuare câteva informații și declarații ale celor care s-au ocupat de întreținerea și administrarea acestui patrimoniu național.

O istorie ascunsă ce este mai puțin cunoscută!

Șeful Secției de Istorie a Muzeului Municipiului București, Dan Falcan, a adunat datele, mărturiile și informațiile publice existente despre tunelurile și catacombele Bucureștiului mai vechi și mai noi, iar apoi le-a ordonat, pentru a întocmi „o imagineˮ asupra istoriei subterane a orașului. Bucureștiul are o tradiție de secole în materie de „tainițeˮ și pasaje secrete.

Primele coridoare subterane, datate istoric și demne de luat în calcul, au fost beciurile producătorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri și erau atât de largi încât se putea circula prin ele cu carele. Construcția lor a fost relativ simplă, aceștia doar adaptând spațiile la nevoile lor. În secolul al XIX-lea au apărut edificii care aveau tuneluri de refugiu, cum este cel care leagă Palatul Ghica Tei de Mânăstirea Plumbuita… lung de mai bine de un kilometru!

În nordul Parcului Cișmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e legată prin tunele subterane de Palatul Kretzulescu. Sub Palatul Golescu, situat lângă Stadionul Giulești, a fost găsit (în timpul lucrărilor de la metrou) un coridor, care nu apărea în cartografierea făcută de geologi, şi care are ieșire spre lunca Dâmboviței. Coridorul a fost folosit chiar și de Tudor Vladimirescu.

„De pe la 1826 ne-au rămas câteva relatări care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Țării Românești. La acea vreme erau vestiți haiducii Tunsu și Grozea. Timp de mulți ani cei doi au băgat spaima în boierii din București, în special în cei care aveau casele în zona actualei Șosele Panduri. Deși poterele reușeau să îi localizeze, niciodată nu i-au prins… haiducii dispăreau… parcă intrau în pământˮ.

Astăzi putem afirma că sub această șosea sunt o mulțime de coridoare subterane late de 3 metri și înalte de 2 metri… însă toate aceste date pălesc atunci când intri în contact cu alte date și informații recente. Labirintul subteran vechi al orașului pare neînsemnat pe lângă cel construit din ordinul lui Ceaușescu.

„Datele mi-au parvenit de la mr. Gheorghe Grigoraș și cpt. Nicolae Grigoraș, ambii din unitatea specială de luptă antiteroristă, care au intrat în subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat al României, chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de geniști și pirotehniștiˮ, explică istoricul Dan Falcan.

Conform relatării militarilor, la subsolul clădirii au găsit un tunel, nu prea lung, care cobora într-un fel de cazarmă. Opt camere cu paturi. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducând chiar până la etajul 2 al clădirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncăr mai larg, la 7 metri adâncime. Se trece apoi de o ușă blindată și se ajunge la un apartament spațios… la adâncimea de 9 metri. Militarii au căutat camera de ventilație și au găsit un nou coridor. După aproximativ 30 de metri, au găsit o nișă cu o ladă mare în care erau 16 bărci din cauciuc cu pompe de umflare. După alți 20 de metri, militarii au observat că pereții tunelului au altă culoare, sunt mai noi și erau acoperiți cu un fel de rășină sintetică. După încă 10 metri, culoarul se înfunda. La capătul acestuia se afla un piedestal din lemn pe care era așezat un capac. Au ridicat capacul și sub el au găsit o trapă de fier. Au ridicat-o și au găsit un râu cu apă curată care curge într-o matcă artificială de beton.

Râul subteran se află cam la 12 metri sub platforma Pieței Revoluției. Cele 16 bărci erau folosite (în caz de nevoie) pentru această cale de navigație. Albia râului subteran și pereții acestuia, inițial pietruite, au fost ulterior amenajate (betonate) și s-au adăugat bare laterale metalice pentru oprirea sau impulsionarea bărcilor. Ofițerii au vorbit și despre existența unui alt canal similar, la capătul unui alt tunel, precum și de un sistem de inundare a acestui „labirintˮ pe secțiuni. În opinia militarilor, râul subteran are ieșire către unul dintre lacurile din afara orașului, în nord și pe râul Dâmbovița, în sud-est. În cazul în care un „fugarˮ folosea această cale și era urmărit, putea inunda porțiuni în spatele său pentru a-i putea opri pe urmăritori.

În curtea interioară a fostului Comitet Central a mai fost găsită o „gură de ieșireˮ, din care, printr-o rețea de pasaje, se ajunge în canalizarea orașului, din care se poate ieși mai apoi către Râul Dâmbovița. Această rețea are guri de ieșire în Palatul Regal, Biserica Kretzulescu și Magazinul Muzica. Subliniem faptul că relatările sunt ale unor ofițeri din cadrul Armatei.

În urma unor cercetări ulterioare a reieșit că ramificațiile subterane au corespondență cu circa 80 de obiective din București, cum ar fi clădirea Academiei de Studii Economice, Casa Enescu, Opera Română etc.

Un secret strict de serviciu

Despre aceste galerii subterane construite sau recondiționate la ordinul lui Ceaușescu a vorbit și Rădulescu Dobrogea, fost inspector de mediu de la Primăria Capitalei… omul care s-a ocupat în cadrul instituției de pânza freatică a orașului. 
Rădulescu susține că știe de aceste galerii și de râul secret cu apă limpede, precum și de pânza freatică de sub oraș, dar nu poate să ne dea detalii în amănunt despre acestea.

Ing. Constantin Bratu, directorul tehnic al administrației clădirii fostului Comitet Central a spus că a văzut numai intrarea în catacombe: „Pot să vă spun că am auzit despre aceste aspecte, dar nu le-am văzut. Există o cale de comunicație subterană care pleacă de aici către Piața Revoluției și o altă cale care duce spre Palatul Regal, către Piață și încă una tot din Palatul Regal către Biserica Kretzulescu. Intrările în aceste căi de acces le-am văzut, dar unde se opresc nu știu, nu era treaba noastră să cotrobăim pe acoloˮ.

Col.(r) Nicolae Kovacs (83 ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului, absolvent al secției de construcții speciale din Academia Militară, cel care a avut comanda celor 12.000 de militari rezerviști care au lucrat la acest edificiu gigantic, a relatat faptul că Ceaușescu voia să umble cu mașina pe sub București. Casa Poporului are un singur buncăr antiatomic legat de principalele instituții ale statului prin 20 de kilometri de tuneluri. „Ceaușescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că este cel mai puternic conducător din blocul socialist… Și a reușit!”.

Nicolae Kovacs dezvăluie faptul că în Casa Poporului sunt 5.000 de încăperi și că în subteran există șapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceaușescu, o incintă cu pereți din beton de 1,5 metri grosime, acoperiți cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiații. Adăpostul este compus din sala principală, adică punctul de comandă (Cartierul General,care era necesar să aibă legături telefonice cu toate unitățile militare din România) și mai multe apartamente de locuit destinate conducerii statului… în caz de război. „Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc și pe pereți cu un sistem de hărți ale României în relief. Pentru ventilație s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereți. Aveam vreo 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporuluiˮ.

Ca ofițer superior specializat în construcții speciale, Nicolae Kovacs a lucrat la toate tunelurile și pasajele secrete realizate în timpul lui Ceaușescu. „Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în așa fel încât să se poată circula prin ele cu mașini cu motor electric.ˮ

Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (în prezent Ministerul de Interne, din Piața Revoluției), și unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piața Revoluției sunt întrerupe din loc în loc de uși de șapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanș zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem și catacombe mai vechi realizate în perioada interbelică, cum este cea a lui Carol al II-lea din zona Cotroceni.

„Sunt și multe tuneluri secundare, cum este cel dinspre Casa Poporului și stația de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilități publiceˮ, sau cele ținute în secret până acum – mai exact cele din zona Pieței Victoria (pasaj), care vor fi amenajate și vor intra în administrarea primăriilor pentru servicii și parcări subterane.

Col. Kovacs a mai relatat și faptul că lucrările la al doilea buncăr al lui Ceaușescu, ales de acesta, s-au făcut în apropiere de actualul Hotel Marriott și Ministerul Apărării. În acel loc exista deja un buncăr cu un planșeu din beton gros de 1,2 metri, construit de nemți prin 1942, loc din care armata germană, dislocată la acea vreme în România, avea legătură telefonică directă cu Hitler. „Am urmărit să demolăm acea structură, însă era prea dificil de realizat aceasta, așa că am hotărât să o înglobăm în structura noului imobil. Așa a devenit construcția lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceaușescu… care nu este sub Casa Poporului cum s-a crezut mereu ci, repet, sub Ministerul Apărării.ˮ

http://www.yogaesoteric

Construcții secrete speciale

Ceea ce se cunoaște oficial despre Casa Poporului (partea subterană), este o nimica toată în comparație cu istoria regiunii Bucureștiului de astăzi, care în vechime era o alternanță de păduri și mlaștini cu dealuri calcaroase și un bogat bazin de ape curgătoare.

De la regiunea Călugăreni și până în Bucureștiul de acum, se întindeau o serie de munți calcaroși de mici dimensiuni, scobiți în subteran și traversați de numeroase canale – unele inundate (despre aceste aspecte astăzi nici nu se șoptește în școli) care se întindeau pe mai multe sute de kilometri, plecând de la Dunăre, din regiunea Orșova, mergând apoi pe o linie neregulată, când mai aproape, când mai departe de cursul Dunării, urcând la un moment dat puțin spre nord și trecând prin regiunea Călugăreni și București, apoi cotind iarăși către sud și mergând aproape paralel cu Dunărea.

Regiunea de pădure și munți calcaroși tociți pe care s-a amplasat mai târziu Bucureștiul, a atras atenția dacilor pentru numeroasele ascunzători subterane de mari dimensiuni, dar și prin canalele lungi săpate în peretele de calcar, acestea putând fi ușor amenajate și adaptate diverselor scopuri.

La început, dacii au utilizat aceste cavități și galerii pentru a stoca rezerve strategice de alimente, piei și blănuri. Cu timpul la suprafață s-a format încă din perioada antică staulul și mai târziu târgul de animale, pe care în Evul Mediu avea să se dezvolte la un moment dat și așezarea umană de mai târziu.

Primul care a sesizat potențialul strategic al Bucureștiului a fost domnitorul Vlad Țepeș, fiind și cel care a făcut primele amenajări „moderneˮ ale tunelurilor subterane. Mai târziu, peste amenajările făcute de Țepeș alți domnitori au construit obiective de mascare și prelungiri sau altfel de amenajări.

Este demn de reținut faptul că de la Curtea Domnească a lui Țepeș pleacă un canal care trece pe sub Hanul lui Manuc după care se ramifică în trei direcții diferite: unul merge înspre Universitate cotind înspre Cișmigiul de azi (fost munte calcaros și împădurit care avea la bază o mlaștină de dimensiune medie) loc unde mai târziu (începând din perioada regelui Carol I) s-au amenajat obiective strategice de foarte mare importanță, alături de „centura fortificatăˮ a Bucureștiului și altele. Un alt canal pleacă de la Curtea Domnească spre ceea ce azi numim Palatul Parlamentului, iar cel mai important și mai lung, cel de-al treilea, spre Parcul Tineretului (fosta Mlaștină Cocioc). Pe vremea lui Țepeș, acolo era un munte de dimensiuni mari, parțial împădurit și înconjurat de cea mai mare mlaștină din această regiune, deci o fortăreață de netrecut! Acolo, pe vârful muntelui și în mijlocul pădurii, avea ieșirea tunelul lui Țepeș. Astăzi, locul ieșirii este mascat de Crematoriul Cenușa. Poate mulți dintre bucureșteni s-au mirat de ce un crematoriu are statut de obiectiv militar și nimeni nu poate să se apropie la mai puțin de 300 de metri de acesta, fiind interzisă fotografierea sau filmarea zonei.

În plus de asta, toate mânăstirile din apropierea Bucureștiului sunt de fapt amplasate pe schema unor importante galerii subterane, ale căror porți de acces le maschează cu această ocazie. Ca exemplu în această direcție avem fostul Sanatoriu TBC, actualul Palat și restaurant Lebăda.

Obiective strategice secrete,

La lucrările de reamenajare a Castelului Peleș, o importanță deosebită avută în vedere de echipa de arhitecți și constructori, au avut formațiunile subterane. Construcțiile realizate în zonă au fost integrate în cadrul unor scheme de amenajări ce cuprindeau atât obiective aflate la suprafață, cât și cele din subteran. La schimbarea regimului și preluarea puterii de către comuniști, toate aceste obiective strategice au fost preluate și administrate. Din anumite rațiuni au fost numite persoane credibile ce urmau să le conserve și să le administreze, pentru a le ține departe de ochii și mâinile comisarilor sovietici. Chiar dacă poate părea o poveste SF și greu de crezut, chiar și la acea vreme, comuniștii români s-au ferit de amestecul prea „adâncˮ al rușilor în treburile și istoria României.

Cu această ocazie, la preluarea Castelului Peleș, inventarierea și administrarea acestui obiectiv, foștii agenți ai serviciilor secrete regale (ai Siguranței) au prezentat rapoarte de activitate și evident, s-au oferit să-și exercite pe mai departe atribuțiile în slujba noului regim. De la ei s-au aflat informații care i-au șocat pe noii „administratoriˮ, aceștia la rândul lor întocmind rapoarte detaliate pe care le-au trimis către conducerea superioară de Partid.

În urma acestor rapoarte s-a decis conservarea imediată a obiectivelor respective (fapt pentru care intrările în zonele subterane au fost zidite și mascate cu diverse construcții de suprafață, nu doar la Peleș ci și la toate mânăstirile și așezările fortificate din Carpați și Moldova, acestea fiind toate așezate în schema unor amenajări subterane strategice) și menținerea lor în stare de neutilizare, precum și la ștergerea oricăror urme și dovezi, fapt pentru care majoritatea foștilor agenți secreți, care dețineau astfel de informații, au sfârșit în accidente și condiții suspecte. Cei care au fost numiți de comuniști să administreze pentru o scurtă perioadă de timp astfel de obiective au fost apoi relocați și numiți în funcții de comandă (pentru a putea fi încărcați de responsabilități și să facă obiectul unei supravegheri permanente, deci să înțeleagă că este necesar să păstreze tăcerea) la alte obiective.

Marile șantiere din perioada comunistă, cum au fost cele pentru construirea marilor baraje, ale lacurilor de acumulare, ale tunelurilor transmontane, mine și prospecțiuni miniere, au servit (pe lângă scopul declarat oficial) și la mascarea unei serii de lucrări de foarte mare amploare (ce implicau dislocarea unor mari cantități de pământ) și care era necesar să fie cumva ascunse de ochii celor curioși. Despre Canalul Dunăre - Marea Neagră, precum și despre Casa Poporului – cu privire la care toată lumea este impresionată de dimensiunile exterioare ale acesteia, totuși mici în comparație cu cele „interioareˮ din subteran – se emit tot felul de opinii în acest sens.

Mai ales în ultimii 25 de ani, tot mai puțini sunt cei care știu că sub Parcul Tineretului există o structură uriașă de beton, realizată pe 6 niveluri, în formă de potcoavă, capabilă să adăpostească 20.000 de persoane. Aceasta se întinde de la intrarea în Palatul Copiilor, Sala Polivalentă, Orășelul Copiilor până sub Cimitirul Bellu. În toate punctele menționate mai sus există porți de intrare, cea principală fiind pe strada Secerei, în apropiere de Palatul Copiilor. Pe această poartă există o atenționare care interzice staționarea în fața ei, poarta fiind păzită din interior de personal „civilˮ. Sub protecția anonimatului, un responsabil din cadrul unui serviciu public a confirmat faptul că structura a fost construită în anii ’60, aceasta fiind inclusă în măsurile pentru cazuri de forță majoră (calamitate sau război). Structura a fost finalizată în anul 1974, înainte de inaugurarea Sălii Polivalente. Ulterior, au fost aduse îmbunătățiri pe durata lucrărilor de construcție al Palatului Copiilor.

Toate acestea sunt amplasate în schema marilor galerii subterane. De pildă, la Insula Sfântul Pantelimon, unde Grigore Ghica a construit în anul 1735 Mânăstirea și Spitalul Pantelimon (parțial demolate de regimul Ceaușescu), unde în prezent este Complexul de agrement și Hotelul Lebăda, pleacă un tunel de mari dimensiuni (șosea pietruită) care leagă acest Palat de alte obiective similare, respectiv Palatul Ghica și Mânăstirea Plumbuita.

Toate aceste mânăstiri și palate, deși au fost construite la intervale mari de timp unul de altul, nu au fost amplasate întâmplător, ci pe schema unor galerii subterane de mari dimensiuni. Clădirea A.S.E. (clădirea veche), palatele și mânăstirile enumerate mai sus, regiunile în care au existat dealuri calcaroase de dimensiuni relativ mari și mlaștini importante (Cișmigiul și Parcul Tineretului de azi, dar și fostul munte tocit pe care este amplasat actualul Palat al Parlamentului etc.), toate acestea sunt așezate pe obiective subterane strategice și maschează porți de acces către ele.

Obiective actuale poziționate pe importante galerii subterane secrete:

- Palatul Cotroceni (fondat de Prințul Șerban Cantacuzino, amenajat ulterior și extins de Ferdinand, când s-a extins legătura subterană până la Clinceni, via Fortul Domnești);
- Palatul Mogoșoaia (la 14 km de București, construit în anul 1702 de Constantin Brâncoveanu);
- Palatul Ghica (ridicat de domnitorul Dimitrie Ghica în anul 1822);
- Palatul Știrbei (construit în anul 1835);
-Palatul Șuțu (a aparținut marelui postelnic Costache Grigore Șuțu, fiind realizat în 1834, astăzi Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București după ce fusese muzeul PCR, punct nodal aflat deasupra străvechilor galerii subterane, în apropierea locului unde comuniștii au construit obiective subterane strategice de dimensiuni foarte mari, situate sub Intercontinental);
- Palatul Universității (1857-1869) este o construcție ridicată după planurile arhitectului Al. Orașcu și K. Storck, împreună cu Palatul Șuțu, s-a amplasat pe una dintre cele mai mari cavități subterane naturale care a fost amenajată și utilizată succesiv, începând cu perioada antică a dacilor, ale căror urme se pot găsi aproape peste tot în București și în apropierea acestuia (situri arheologice importante există în comuna Pantelimon, în apropiere de Palatul de pe insulă);
- Palatul de Justiție (1890-1895) și
- Palatul Cantacuzino.

http://www.yogaesoteric