CELOR CE SIMT BUCURIA DE A TRAI

0721 809 156 / 0766 311 076

vineri, 19 octombrie 2018

sâmbătă, 13 octombrie 2018

duminică, 7 octombrie 2018

Crater misterios

Ciudățeniile din adâncul Siberiei – Misterul craterului Patomski

În adâncurile pădurilor siberiene, în regiunea Irkutsk, se află o movilă mare din piatră, cu un aspect ciudat. Localnicii au poreclit-o „cuibul vulturului de foc” și se țin departe de ea, deoarece cred că are puteri malefice.
Oamenii de știință au încercat să-i pătrundă misterul, dar niciunul nu a reușit să-și demonstreze propria teorie.

O movilă cu forțe malefice?

Ciudata poveste a craterului începe cu o expediție organizată în 1949 de geologul Vadim Kolpakov. Misiunea avea drept scop cartografierea regiunii Irkutsk, din Siberia.
Ajuns în partea nordică a regiunii, Kolpakov a auzit mai multe povești despre un loc malefic, situat în adâncul pădurilor. Localnicii numeau acest loc „cuibul vulturului de foc”.
Ei l-au avertizat pe Kolpakov că locul este stăpânit de o forță malefică și că de el se feresc inclusiv animalele. Potrivit localnicilor, oricine încerca să se apropie de crater începea să se simtă rău.
Dar Kolpakov era om de știință și nu s-a lăsat descurajat de poveștile localnicilor. S-a aventurat adânc în taiga, curios să vadă misteriosul crater.
Deși avea o vastă experiență, nici măcar el nu era pregătit pentru ce avea să descopere. Urcând pe un deal abrupt, geologul a observat ceva ciudat în zare: o movilă enormă, sub forma unui con.
„Când am văzut-o pentru prima oară, am crezut că am luat-o razna din cauza căldurii. Și totuși, în fața mea se afla o movilă cu o formă perfectă, înaltă cât o clădire cu 25 de etaje.
Cu vârful secționat, movila trona în mijlocul pădurii. A fost o descoperire neașteptată”, a povestit ulterior Kolpakov.
Movila are forma unui trunchi de con imens, iar în partea superioară este secționat pe orizontală. În interiorul secțiunii se află o adâncitură ca o pâlnie, în care „crește” o altă movilă, sub formă de cupolă.

Ciudățeniile din adâncul Siberiei – Misterul craterului Patomski



În adâncurile pădurilor siberiene, în regiunea Irkutsk, se află o movilă mare din piatră, cu un aspect ciudat. Localnicii au poreclit-o „cuibul vulturului de foc” și se țin departe de ea, deoarece cred că are puteri malefice.Oamenii de știință au încercat să-i pătrundă misterul, dar niciunul nu a reușit să-și demonstreze propria teorie.           O movilă cu forțe malefice?
Craterul Patomski - Kolpakov

Craterul Patomski și geologul Vadim Kolpakov
Ciudata poveste a craterului începe cu o expediție organizată în 1949 de geologul Vadim Kolpakov. Misiunea avea drept scop cartografierea regiunii Irkutsk, din Siberia.
Movila are o înălțime de aproximativ 40 de metri și un diametru de 100 de metri la bază. Cupola din vârf are aproximativ 12 metri înălțime. După ce a fost descoperită, formațiunea a fost botezată „craterul Patomski”, după un râu ce curge în apropiere.Craterul unui meteorit?


Craterul Patomski - om
În comparație cu dimensiunile craterului, omul arată ca o furnică
De când a fost descoperit, au fost formulate numeroase teorii privitoare la originea acestui crater. Până recent, unii cercetători au crezut că craterul a fost făcut de un meteorit ultra-dens, care s-a „scufundat” în subteran după impact.
Geologul Aleksandr Portnov susține că craterul Patomski a fost creat de un fragment din meteoritul care a cauzat explozia de la Tunguska în 1908. Și totuși, analizele solului nu au relevat prezența vreunui meteorit în zonă.
Alți oameni de știință cred că craterul a fost cauzat de explozia unei pungi de gaz metan. Mai târziu, geologii au sugerat ideea că ar putea fi vorba de formarea unui vulcan.
Dar în zonă nu există activitate vulcanică, iar la fața locului nu au fost descoperite dovezi în acest sens.

Anomalii ale vegetației

Craterul Patomski - din interior
Vedere din interiorul craterului
Oamenii de știință au studiat vegetația care crește în jurul craterului și au descoperit un lucru surprinzător. Copacii de aici au perioade de creștere accelerată, similare cu cele depistate în pădurile de lângă Cernobîl.
De aici și până la diverse teorii extravagante n-a fost decât un pas. Unii au început să bănuiască existența unei centrale nucleare ascunse sau a unui OZN îngropat în pământ, care ar fi avut combustibil nuclear la bord.
Această teorie a fost alimentată și de o descoperire făcută în 2006. Atunci, doctorul Aleksandr Dmitriev, de la Universitatea Tehnică din Irkutsk, a descoperit că un obiect extrem de dens, cu o concentrație mare de fier, este îngropat a 100-150 de metri sub crater.
Potrivit lui Dmitriev, acest obiect necunoscut pare să producă anomalii magnetice.

Un vulcan gazos?

Craterul Patomski - panorama
De sus, craterul seamănă cu un vulcan
Cercetările mai recente au oferit o explicație mai probabilă: ar putea fi vorba despre un vulcan gazos. Movila s-ar fi putut forma prin eliberarea sub pământ a unor gaze, precum hidrogenul.
Se crede că eliberarea acestor gaze a fost însoțită de emiterea de căldură. Astfel, spun oamenii de știință, ar putea fi explicate perioadele de creștere accelerată a copacilor din zonă.
Totuși, această ultimă teorie nu este, nici ea, susținută de dovezi. Așadar, este posibil ca misterul craterului Patomski să mai dăinuie o vreme.
 
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro