CELOR CE SIMT BUCURIA DE A TRAI

0721 809 156 / 0766 311 076

vineri, 4 decembrie 2009

Povestea Muntelui Shasta


Muntele Shasta este un masiv muntos dintre cele mai impunătoare, situat la extremitatea nordică a lanţului muntos Sierra Nevada din Ţinutul Siskiyou California de Nord, la aproximativ 53 km de graniţa cu statul Oregon.
Muntele Shasta este conul unui vulcan stins care se ridică la înălţimea de peste 4316 m deasupra nivelului mării şi este cel mai mare munte vulcanic din partea continentală a Statelor Unite.

Muntele Shasta este un loc foarte special în cea mai modestă accepţie a cuvântului, el reprezintă cu mult mai mult decât un simplu munte.
Muntele Shasta poate fi considerat unul dintre cele mai sacre locuri de pe această planetă.
Muntele este o sursă de forţă mistică a acestei planete, actualmente acest munte este o reprezentare fizică a Marelui Soare Central al acestui Univers.
Este un punct de concentrare al forţelor îngerilor, ghizilor spirituali, navelor spaţiale, maeştrilor Tărâmului Luminii şi căminul supravieţuitorilor Străvechii Lemurii care s-a scufundat în valurile Oceanului Pacific cu mai bine de 12.000 de ani în urmă.
Celor dăruiţi cu clarviziune, Muntele Shasta le apare înconjurat de o gigantică piramidă eterică purpurie, al cărei vârf se avântă în spaţiu mult dincolo de frontierele planetei şi ne conectează intergalactic cu Confederaţia de Planete pentru acest sector al Căii Lactee. Această piramidă uimitoare este de asemeni concepută ca propria sa versiune inversată să ajungă mult în profunzimea Pământului. Puteţi privi Muntele Shasta ca pe un punct focal central al Reţelei de Lumină planetare, prin care pătrunde marea parte a energiei provenite din centrul galactic şi universal, înainte de a fi disipată către alţi munţi şi de acolo direcţionată spre liniile de forţă ale reţelei.

Marea majoritate a vârfurilor muntoase, îndeosebi munţii înalţi sunt Faruri pentru Semnalele de Lumină care alimentează reţelele de Lumină ale acestei planete.

Lumini şi sunete stranii pot fi observate adesea venind dinspre munte. Nori lenticulari, umbre şi sunete neobişnuite măresc aura de mister a muntelui. Câteva tunele se întind până departe în interiorul măreţului munte. Muntele Shasta este şi căminul actualilor Lemurieni, supravieţuitori ai scufundării continentului Lemurian cu 12.000 de ani în urmă. Da, fraţii şi surorile noastre din Lemuria sunt reali, ei sunt bine şi sunt vii şi trăiesc în oraşul subteran "Telos", dedesubtul muntelui sacru Shasta.
Chiar înaintea scufundării propriului continent, pe deplin conştienţi de iminentul destin al preaiubitului continent, prin folosirea măiestriei lor în domeniul controlului energiei, al puterii cristalelor, sunetelor şi vibraţiilor, vechii lemurieni au excavat un vast oraş subteran în intenţia de a-şi păstra cultura, comorile şi înregistrările despre istoria vechiului Pământ, o istorie care s-a pierdut odată cu scufundarea Atlantidei. Odată demult, Lemuria era un vast continent mai mare decât America de Nord, care era unit cu părţi din California, Oregon, Nevada şi Washington. Acest uriaş continent a dispărut peste noapte în Oceanul Pacific cu peste 12.000 de ani în urmă, ca urmare a unui imens cataclism. Toţi locuitorii Pământului din acele timpuri considerau Lemuria ca fiind patria lor mamă şi mare fu jalea şi plânsetul lor când veni vremea distrugerii. Aproape 25.000 de Lemurieni au reuşit să se refugieze în interiorul muntelui, cel mai important centru administrativ al lor, înainte de scufundarea patriei lor mamă. Şi preaiubiţilor, voi cei care citiţi acum aceste rânduri, ştiţi în adâncul sufletului vostru că ei nu au plecat niciodată. Sunt tot aici în corpuri fizice nemuritoare, complet lipsiţi de limitări, trăind o viaţă pură şi paradisiacă aici pe Pământ.

Încă nu am înţeles, ca specie, că suntem doar oaspeţi pe această planetă.
Suntem oaspeţii graţioasei noastre Mame Pământ, care s-a oferit voluntar să asigure o platformă de evoluţie diverselor regnuri a căror existenţă a permis-o să se desfăşoare aici. Oamenii sunt doar unul dintre aceste regnuri. De la bun început s-a intenţionat respectarea tuturor regnurilor şi li s-a permis împărtăşirea egală a resurselor planetei.

Multe grupări spirituale îşi au sălaşul în zilele noastre lângă Muntele Shasta. Mulţi căutători ai adevărului care au simţit şi au auzit în inimi "Chemarea Muntelui", s-au mutat în această zonă, pe care au simţit-o a fi în sfârşit "Acasă". Scânteia amintirii îndepărtatei lor origini Lemuriene îi cheamă înapoi către fosta lor sursă de origine.

În zilele senine, Muntele Shasta, asemeni unei nestemate albe, poate fi observat de la o distanţă de 161 km. Locuitorii din vecinătate povestesc lucruri remarcabile despre vulcanul Cascadă care are o înălţime de 4316 m. Cele mai interesante poveşti se referă la misteriosul popor care trăieşte în interiorul muntelui. Se spune că ei sunt descendenţii unei societăţi străvechi aparţinând dispărutului continent Lemurian, care trăiesc la mare adâncime în interiorul muntelui în case circulare şi care se bucură de o sănătate şi o bunăstare nelimitată, cât şi de un veritabil spirit fratern. Ei şi-au păstrat cultura ancestrală.

Lemurienii care trăiesc în subteran, sub munte, sunt în general descrişi ca fiind înalţi şi graţioşi, au peste 2.13 m înălţime, cu păr lung si unduitor. Ei se îmbracă în haine lungi albe şi sandale, dar au fost văzuţi purtând şi haine viu colorate. Se spune că au gâturi prelungi şi corpuri zvelte, pe care le împodobesc cu minunate coliere decorative făcute din şiraguri de pietre preţioase. Ei şi-au dezvoltat al şaselea simţ care le permite să comunice între ei folosind percepţia extrasenzorială. Posedă abilităţi de teleportare şi se pot face la alegere invizibili. Limba lor maternă este limbajul din Lemuria, denumit Solara Maru. Ei vorbesc de asemenea o engleză impecabilă cu un uşor accent britanic. Au ales să vorbească engleza ca a doua limbă, deoarece se situează în America, acolo unde populaţia care locuieşte deasupra lor vorbeşte limba oficială engleză. Au devenit o civilizaţie care a ascens şi care trăieşte pe al cincilea nivel de vibraţie şi conştienţă.

Dr. M. Doreal a pretins cu ani în urmă că i-a vizitat pe Lemurieni în interiorul muntelui. El a relatat că a intrat într-un spaţiu de aproximativ 3,2 km înălţime, 32 km lungime şi 24 km lăţime. A scris despre lumina din interiorul muntelui că era asemănătoare unei zile însorite de vară, deoarece, aproape în centrul acelei peşteri imense, era suspendată o uriaşă masă luminoasă. Un alt bărbat a relatat că a adormit pe Muntele Shasta şi a fost trezit de un Lemurian, care l-a condus în interiorul muntelui către peştera sa, care era pavată cu aur. Lemurianul îi spuse acelui om că existau o serie de tuneluri, rămăşiţe ale vulcanilor care existau în interiorul pământului, ca nişte autostrăzi (căi de acces) - o lume în interiorul altei lumi.

Se presupune că Lemurienii deţin de 18.000 de ani controlul energiei atomice, au abilităţi telepatice şi clarviziune, au o ştiinţă şi o tehnologie electronică avansată. Tehnologia lor ne face pe noi, locuitorii de la suprafaţă să părem în comparaţie cu ei nişte bebeluşi. Ei controlează mental o mare parte a tehnologiei lor. Pe vremuri, ştiau cum să propulseze vapoarele cu ajutorul energiei radiate de cristale. Aveau flote aeriene şi puteau zbura spre Atlantida sau alte locuri. În zilele noastre, ei deţin o întreagă flotă de nave spaţiale numită "Flota de Argint", cu care intră şi ies din munte şi cu care se deplasează în spaţiul cosmic. De asemenea, posedă capacitatea de a-şi face navele invizibile şi inaudibile, pentru a evita detectarea lor de către forţele militare locale şi naţionale.

Mulţi oameni declară că au văzut lumini stranii pe munte. O explicaţie ar fi că ele provin de la navele spaţiale care pleacă şi vin încontinuu, dintr-un spaţioport aflat la mare adâncime în interiorul muntelui. Muntele Shasta nu este numai căminul Lemurienilor, ci şi un portal multidimensional interplanetar şi intergalactic. Deasupra muntelui, se situează un imens oraş eteric de Lumină numit Oraşul Cristal de Lumină al Celor Şapte Raze. La un moment dat, în viitorul nostru apropiat, de sperat în următorii doisprezece - douăzeci de ani, acest miraculos oraş de Lumină este destinat să coboare în tărâmul nostru fizic şi să devină primul oraş de Lumină manifestat în mod tangibil pe suprafaţa acestei planete. Pentru ca acest lucru să fie realizabil, locuitorii care vor trăi acolo vor trebui să-şi acordeze conştienţa la vibraţia sa.

Puteţi foarte bine să vizitaţi Muntele Shasta fără a fi citit sau auzit ceva despre Lemurieni, însă dacă aveţi vreo legătură din trecut cu ei, s-ar putea să trăiţi binecuvântarea unor revelaţii. În fiecare an, Muntele Shasta atrage vizitatori din toate părţile lumii, unii căutând spiritualitatea, alţii căutând să contemple măreţia şi frumuseţea minunilor naturii pe care le oferă "mama natură" în această deosebită regiune alpină.

Toată lumea este atrasă de mister, mai ales dacă este un mister legat de Muntele Shasta. Au existat de-a lungul timpului multe mituri şi legende fascinante despre acest gigant din nordul Californiei, iar solitarul munte parcă dormitează în continuare, păstrându-şi intacte secretele. De fiecare dată însă, o nouă povestire misterioasă reiese la suprafaţă, noi caractere apar, readucând misticul munte în centrul atenţiei. Aşa decurg lucrurile de ani de zile şi probabil vor rămâne aşa întotdeauna. Muntele Shasta are o tendinţă de a se revela pe sine doar acelora care respectă viaţa, se respectă pe sine pentru ceea ce sunt cu adevărat şi respectă Pământul şi toate regnurile care vieţuiesc laolaltă pe această planetă. "

"Pe parcursul investigaţiilor mele am întâlnit oameni fascinanţi, spuse Mr.Hamilton, care îmi relată mai multe întâmplări neobişnuite. Pe când investigam rapoartele despre locaţiile bazelor OZN, am întâlnit o fată blondă foarte drăguţă, cu ochii migdalaţi şi un şir perfect de dinţi mărunţi şi perfecţi care se numea Bonnie. Bonnie mi-a relatat o poveste incredibilă şi mi-a oferit un volum de informaţii de mare interes. Bonnie este sinceră, veselă şi raţională. Mi-a spus că s-a născut în 1951 într-un oraş numit Telos care era construit în interiorul unei cavităţi în formă de dom, aflată la o milă adâncime în pământ sub Muntele Shasta.

"Bonnie, mama ei (Rana Mu), tatăl ei (Ra Mu), sora ei Judy, verişorii Lorae şi Matox, trăiesc şi circulă în societatea noastră, reîntorcându-se cu regularitate înapoi în Telos pentru odihnă şi recuperare. Bonnie povesteşte cum poporul ei foloseşte maşinile de frezat pentru a săpa tuneluri în Pământ. Aceste maşini de frezat încălzesc roca până la incandescenţă şi apoi o vitrifică, eliminând astfel nevoia de racorduri şi stâlpi de sprijin. Un tunel tubular pentru transport este utilizat la interconectarea oraşelor care se află în diversele regiuni subterane din emisfera noastră. Trenurile care circulă prin tub sunt propulsate prin impulsuri electromagnetice care imprimă viteze de până la 3450 km/h. Unul din tuburi face legătura cu unul dintre oraşele lor aflate sub jungla Matto Grosso din Brazilia.

"Ei au culturi hidroponice (culturi făcute în apă şi nu în pământ) sub spectru integral de lumină în grădini asistate de automate. Hrana şi resursele din Telos sunt distribuite liber celor un milion şi jumătate de locuitori care prosperă într-un sistem economic în care nu există bani".

"L-am întâlnit pe vărul lui Bonnie, Matox, care, la fel ca şi ea, este strict vegetarian şi are aceeaşi atitudine în ce priveşte motivaţiile guvernului S.U.A". "Guvernul vostru împiedică în permanenţă deconspirarea oricăror descoperiri neobişnuite", spune el. Nivelul avansat de conştienţă şi de tehnologie Lemuriană îi ajută ca să rămână prudenţi şi neobservaţi.

"Ştiinţifico-fantastic? "Bonnie este o persoană reală", spuse Mr. Hamilton. "Mai multe persoane au putut-o întâlni în realitate. Ar putea fi relatările ei simple invenţii? Ce motiv ar avea? Nici nu caută publicitate şi deşi am dus-o la o grămadă de întâlniri cu diverse persoane, întotdeauna povestea aceleaşi lucruri fără să modifice semnificativ conţinutul relatărilor sale. În ultimii trei ani, au existat prea puţine variaţiuni în povestirile şi răspunsurile pe care le-a dat. Mi-a oferit o excelentă viziune tehnică de ansamblu asupra modului de construire a unui generator bazat pe cristale care poate extrage energie din mediul înconjurător. Tatăl lui Bonnie, Ra Mu, are vârsta de 300 de ani şi este unul din membrii consiliului de conducere din Telos."

"Multe dintre tunele sunt nesigure şi au fost închise. Toate tunelurile pentru transportul prin tub sunt protejate şi construite în aşa fel încât să respingă vizitatorii neinvitaţi. Este Bonnie în posesia răspunsurilor pe care le căutăm? Nu ştiu. Bonnie spune că i-ar plăcea să ne împlinească nevoia de dovezi şi va lucra cu mine la găsirea unei soluţii satisfăcătoare la această problemă, dar nu se îngrijorează dacă este sau nu crezută. Bonnie are simţul umorului, pare degajată şi bine echilibrată, deşi uneori devine meditativă şi misterioasă.

Atunci când Bill Hamilton a rugat-o pe "Bonnie" să descrie mai în detaliu sursele de putere pe care poporul ei le utilizează pentru a-şi propulsa echipajele de aşa-zise "farfurii zburătoare", ea a răspuns: "Multe sunt propulsate prin puterea cristalelor, mai ales vehiculele atmosferice. Vehiculele care circulă între planete sunt acţionate de câte un motor pe bază de ioni de mercur. Navele spaţiale pot atinge viteze ce depăşesc cu mult viteza luminii - pot pătrunde în hiperspaţiu - ceea ce înseamnă că se generează intrarea în dimensiunea a patra. Aceasta este controlată de un computer de bord care supraveghează intrarea şi ieşirea din hiperspaţiu," continuă ea. " Ştiu că sună simplist. Atunci când vă aflaţi pe o navă care intră în hiperspaţiu veţi auzi această vibraţie şi un urlet puternic, apoi nu veţi mai auzi nimic…"

Bonnie vorbeşte despre căminul ei, Telos, un oraş construit la o milă adâncime sub Muntele Shasta, California. "Acest oraş a fost construit chiar înainte de distrugerea continentului Lemurian. Atunci când preoţii şi savanţii Lemuriei au realizat scufundarea iminentă a continentului lor, au făcut o petiţie unui grup numit Reţeaua Agartha, care controla toate oraşele subterane. Au cerut permisiunea să-şi construiască propriul oraş dedesubtul Muntelui Shasta. Acolo se aflau o serie de peşteri speciale. Am decis să lărgim aceste peşteri pentru a le mări şi a le face mai locuibile. În prezent trăiesc acolo un milion şi jumătate dintre ai noştri".

Mai sunt atât de multe de spus despre grandiosul Munte Shasta!

Telos este descris in carti ale autoarei Aurelia Louise Jones:
 
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro