O bucatica de istorie
" Totul a început cu Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718,
încheiată între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Habsburgic
și Republica Venețiană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la
Požarevac, Serbia (cunoscut sub denumirea germană Passarowitz). S-a
întâmplat atunci un fapt fără precedent: Oltenia, care nu făcea parte
din Imperiul Otoman, a fost cedată Imperiului Habsburgic fără ca
domnitorul român de la vremea aceea să aibă vreo reacţie. Pe de altă
parte, boierii craioveni, care erau foarte puternici, au acceptat
tacit situaţia, pentru că le convenea, având în vedere comerţul şi
afacerile importante pe care le aveau cu austriecii, dar şi conflictul
de privilegii care apăruse în 1716 între ei şi Nicolae Mavrocordat,
primul domn fanariot din Ţara Românească, ne spune Miron Manega în
Certitudinea.ro
A fost cea mai ruşinoasă pagină din istoria Olteniei, dar care avea să
se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât
şi împotriva austriecilor. Astfel, din cauza tentativei acestora din
urmă de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administrație
proprie, susținută militar, și transformarea ei într-o provincie
imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o
putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică mișcare
de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societății, de la
țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea
boierime. Mai ales că austriecii au încercat și convertirea la
catolicism a populației, construind chiar o catedrală papistaşă la
Craiova. Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce
construcția a fost terminată.
Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa,
devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Tradiția populară
spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu își
găseau o fată, nefiind considerați bărbați dacă nu ucideau măcar un
soldat imperial.
Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel
Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de
potere, fără a fi prins. De la el au primit austriecii cea mai grea
lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.
Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai
Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului), avea mai multe ibovnice
nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor din
Sibiu. Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia
urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria,
Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana
era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte
opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.
Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu
Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani, confiscând tot
aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a
provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru
care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit. Din acest
moment, boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față
de administrația habsburgică, obstrucționând toate încercările
austriecilor de a strînge taxe sau de a-şi impune administraţia
În 1733, în ajunul Crăciunului, într-o cârciumă din Craiova (la hanul
Puțureanu de lîngă fîntîna Purcarului), a avut loc un incident minor
cu efecte uriaşe. Un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială,
amețit băutură, a agresat verbal mai multe femei. S-a iscat un scandal
care a degenerat într-o bătaie între soldații care îl însoțeau și
oltenii de la mesele din jur. Soldații au reușit să fugă şi să se
refugieze în garnizoană. Incidentele păreau aplanate, mai ales că
soldatul respectiv fusese pedepsit și trimis la carceră pentru
încălcarea conduitei militare. Cîteva ore mai tîrziu, însă, probabil
instigată de oamenii banului și de haiduci, populația Craiovei,
înarmată, s-a adunat în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le
fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei. Întrucât comandantul a
refuzat, a urmat un asediu de câteva ore, în urma căruia garnizoana a
fost incendiată iar cei 375 de soldați au pierit, fie în flăcări, fie
linșați de populație.
După acest incindent, austriecii au realizat că trupele lor nu reușesc
să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci, aşa că, în
ianuarie 1734, au hotărât să-şi retragă cea mai mare parte a trupelor
și să angajeze mercenari din rândul populației din zonă. A fost actul
de naștere al pandurilor olteni. Lucrurile au luat însă o întorsătură
neașteptată: mulți haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască
boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic,
aşa că s-au înrolat ca panduri. Timp de aproape doi ani, austriecii au
plătit soldă unor haiduci ca să prindă alți haiduci, fără ca vreun
haiduc să fie prins.
În fruntea acestor “trupe de commando” era un personaj controversat,
acel Neagu Papură, el însuşi haiduc sau tâlhar, participant la furtul
de la Drăgășani, care îi costase atît de scump pe austrieci. Realizând
că au luat “ţeapă”, imperialii au refuzat să le mai plătească solda.
Supăraţi, pandurii au atacat Craiova, jefuind și torturând pe cei
cîțiva reprezentanţi ai administrației austriece rămași, apoi au
jefuit și incendiat mai multe case boierești. A fost picătura finală
pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia, cu
ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor
internaționale (1739, pacea de la Belgrad, între habsburgi şi
otomani). Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense,
mult mai mari decât în urma unei înfrângeri militare. În Craiova, ca
şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să
ducă la dispariţia Băniei, a doua instituție politică a țării ca
importanță, după domnie.
După puseul de violențe care a durat cîteva luni, societatea caioveană
și-a găsit totuşi un echilibru. Boierii au reușit să-l convingă pe
același Neagu Papură să conducă o miliție a pămîntului, pentru a
potoli atacurile haiducilor și hoților. De la acest Neagu Papură a
rămas expresia “Țara lui Papură Vodă” care a depășit cu mult aria
Olteniei şi timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul
peiorativ de țară fără stăpîn, unde legile nu mai există. După alte
cîteva luni, Neagu Papură a fost înlocuit de boieri și el a luat din
nou drumul codrului.
Timp de 35 de ani (1735-1770), “Ţara lui Papură Vodă”, a devenit,
aproape fără voia ei, un fel de stat independent: Țara Românească nu o
putea revendica pentru că aparținea Imperiului Habsburgic, iar după
1739 domnitorii fanarioți n-au avut puterea necesară să se impună fără
acordul oltenilor. Pe de altă parte, turcii, care erau încolțiți de
ruși și austrieci, au stat deoparte, mulțumindu-se să întărească paza
cetăților de la Dunăre, de teama atacurilor și jafurilor haiducilor.
Paradoxal, acest interval istoric a fost de-a dreptul benefic pentru
Oltenia. Fără sistem legislativ, dar și fără tributuri și taxe plătite
turcilor, austriecilor sau fanarioților de la București, viața
majorității populației s-a îmbunătățit. Boierii au asuprit mai puțin
țăranii, de teamă ca aceştia să nu-şi facă singuri dreptate,
comercianții și boierii și-au continuat afacerile la adăpostul cetelor
înarmate de slujitori, iar procesele și judecățile au dispărut,
diferedele rezolvându-se “la mica înțelegere”, prin forță sau aplicând
legile pămîntului. Orașul s-a dezvoltat vertiginos, construindu-se
multe clădiri, biserici și ateliere.
În această perioadă (1750 – 1756) a fost ridicată și biserica “Madona
Dudu”, (catedrala Maicii Domnului). Cea mai luminoasă figură a acestei
perioade este boierul Constantin Obedeanu, un om blînd, împăciuitor cu
toată lumea, iubitor de carte și artă, partizan declarat al realipirii
Olteniei la Țara Românească. El a ajutat cât i-a stat în putere pe
țărani în disputele cu boierii, iar în 1754, a înființat primul spital
modern al Craiovei (pînă atunci existau doar bolnițe la unele
mănăstiri). Tot el a instituit, în 1759, învățământul organizat, căci
până atunci educația se făcea în casele boierilor sau pe lângă
biserici, ca o obligaţie nescrisă a preoţilor. Școala Obedeanu este
prima școală în adevăratul sens al cuvântului, iar în primăvara anului
1826 a fost transformată în Școala Națională de Limba Română, azi
denumită Colegiul Național Carol I din Craiova. Ca vechime, este a
doua școală românească de grad mediu, după liceul “Sfântu Sava” din
București (1818)…
Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma “Ţara lui
Papură Vodă”, este un paradox istoric. Abandonată de austrieci,
necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit
resursele interne să se redreseze organic. "
........................
Miron Manega
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu