OLTENIA - " tara lui Papura Voda "

 

O bucatica de istorie

" Totul a început cu Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718,

încheiată între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Habsburgic

și Republica Venețiană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la

Požarevac, Serbia (cunoscut sub denumirea germană Passarowitz). S-a

întâmplat atunci un fapt fără precedent: Oltenia, care nu făcea parte

din Imperiul Otoman, a fost cedată Imperiului Habsburgic fără ca

domnitorul român de la vremea aceea să aibă vreo reacţie. Pe de altă

parte, boierii craioveni, care erau foarte puternici, au acceptat

tacit situaţia, pentru că le convenea, având în vedere comerţul şi

afacerile importante pe care le aveau cu austriecii, dar şi conflictul

de privilegii care apăruse în 1716 între ei şi Nicolae Mavrocordat,

primul domn fanariot din Ţara Românească, ne spune Miron Manega în

Certitudinea.ro

A fost cea mai ruşinoasă pagină din istoria Olteniei, dar care avea să

se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât

şi împotriva austriecilor. Astfel, din cauza tentativei acestora din

urmă de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administrație

proprie, susținută militar, și transformarea ei într-o provincie

imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o

putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică mișcare

de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societății, de la

țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea

boierime. Mai ales că austriecii au încercat și convertirea la

catolicism a populației, construind chiar o catedrală papistaşă la

Craiova. Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce

construcția a fost terminată.

Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa,

devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Tradiția populară

spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu își

găseau o fată, nefiind considerați bărbați dacă nu ucideau măcar un

soldat imperial.

Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel

Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de

potere, fără a fi prins. De la el au primit austriecii cea mai grea

lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.

Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai

Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului),  avea mai multe ibovnice

nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor  din

Sibiu. Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia

urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria,

Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana

era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte

opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.

Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu

Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani, confiscând tot

aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a

provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru

care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit. Din acest

moment, boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față

de administrația habsburgică, obstrucționând toate încercările

austriecilor de a strînge taxe sau de a-şi impune administraţia

În 1733, în ajunul Crăciunului, într-o cârciumă din Craiova (la hanul

Puțureanu de lîngă fîntîna Purcarului), a avut loc un incident minor

cu efecte uriaşe. Un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială,

amețit băutură, a agresat verbal mai multe femei. S-a iscat un scandal

care a degenerat într-o bătaie între soldații care îl însoțeau și

oltenii de la mesele din jur. Soldații au reușit să fugă şi să se

refugieze în garnizoană. Incidentele păreau aplanate, mai ales că

soldatul respectiv fusese pedepsit și trimis la carceră pentru

încălcarea conduitei militare. Cîteva ore mai tîrziu, însă, probabil

instigată de oamenii banului și de haiduci, populația Craiovei,

înarmată, s-a adunat în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le

fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei. Întrucât comandantul a

refuzat, a urmat un asediu de câteva ore, în urma căruia garnizoana a

fost incendiată iar cei 375 de soldați au pierit, fie în flăcări, fie

linșați de populație.

După acest incindent, austriecii au realizat că trupele lor nu reușesc

să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci, aşa că, în

ianuarie 1734, au hotărât să-şi retragă cea mai mare parte a trupelor

și să angajeze mercenari din rândul populației din zonă. A fost actul

de naștere al pandurilor olteni. Lucrurile au luat însă o întorsătură

neașteptată: mulți haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască

boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic,

aşa că s-au înrolat ca panduri. Timp de aproape doi ani, austriecii au

plătit soldă unor haiduci ca să prindă alți haiduci, fără ca vreun

haiduc să fie prins.

În fruntea acestor “trupe de commando” era un personaj controversat,

acel Neagu Papură, el însuşi haiduc sau tâlhar, participant la furtul

de la Drăgășani, care îi costase atît de scump pe austrieci. Realizând

că au luat “ţeapă”, imperialii au refuzat să le mai plătească solda.

Supăraţi, pandurii au atacat Craiova, jefuind și torturând pe cei

cîțiva reprezentanţi ai administrației austriece rămași, apoi au

jefuit și incendiat mai multe case boierești. A fost picătura finală

pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia, cu

ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor

internaționale (1739, pacea de la Belgrad, între habsburgi şi

otomani). Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense,

mult mai mari decât în urma unei înfrângeri militare. În Craiova, ca

şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să

ducă la dispariţia Băniei, a doua instituție politică a țării ca

importanță, după domnie.

După puseul de violențe care a durat cîteva luni, societatea caioveană

și-a găsit totuşi un echilibru. Boierii au reușit să-l convingă pe

același Neagu Papură să conducă o miliție a pămîntului, pentru a

potoli atacurile haiducilor și hoților. De la acest Neagu Papură a

rămas expresia “Țara lui Papură Vodă” care a depășit cu mult aria

Olteniei şi timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul

peiorativ de țară fără stăpîn, unde legile nu mai există. După alte

cîteva luni, Neagu Papură a fost înlocuit de boieri și el a luat din

nou drumul codrului.

Timp de 35 de ani (1735-1770), “Ţara lui Papură Vodă”, a devenit,

aproape fără voia ei, un fel de stat independent: Țara Românească nu o

putea revendica pentru că aparținea Imperiului Habsburgic, iar după

1739 domnitorii fanarioți n-au avut puterea necesară să se impună fără

acordul oltenilor. Pe de altă parte, turcii, care erau încolțiți de

ruși și austrieci, au stat deoparte, mulțumindu-se să întărească paza

cetăților de la Dunăre, de teama atacurilor și jafurilor haiducilor.

Paradoxal, acest interval istoric a fost de-a dreptul benefic pentru

Oltenia. Fără sistem legislativ, dar și fără tributuri și taxe plătite

turcilor, austriecilor sau fanarioților de la București, viața

majorității populației s-a îmbunătățit. Boierii au asuprit mai puțin

țăranii, de teamă ca aceştia să nu-şi facă singuri dreptate,

comercianții și boierii și-au continuat afacerile la adăpostul cetelor

înarmate de slujitori, iar procesele și judecățile au dispărut,

diferedele rezolvându-se “la mica înțelegere”, prin forță sau aplicând

legile pămîntului. Orașul s-a dezvoltat vertiginos, construindu-se

multe clădiri, biserici și ateliere.

În această perioadă (1750 – 1756) a fost ridicată și biserica “Madona

Dudu”, (catedrala Maicii Domnului). Cea mai luminoasă figură a acestei

perioade este boierul Constantin Obedeanu, un om blînd, împăciuitor cu

toată lumea, iubitor de carte și artă, partizan declarat al realipirii

Olteniei la Țara Românească. El a ajutat cât i-a stat în putere pe

țărani în disputele cu boierii, iar în 1754, a înființat primul spital

modern al Craiovei (pînă atunci existau doar bolnițe la unele

mănăstiri). Tot el a instituit, în 1759, învățământul organizat, căci

până atunci educația se făcea în casele boierilor sau pe lângă

biserici, ca o obligaţie nescrisă a preoţilor. Școala Obedeanu este

prima școală în adevăratul sens al cuvântului, iar în primăvara anului

1826 a fost transformată în Școala Națională de Limba Română, azi

denumită Colegiul Național Carol I din Craiova. Ca vechime, este a

doua școală românească de grad mediu, după liceul “Sfântu Sava” din

București (1818)…

Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma “Ţara lui

Papură Vodă”, este un paradox istoric. Abandonată de austrieci,

necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit

resursele interne să se redreseze organic. "

........................

Miron Manega