PUTIN a declasificat arhivele TARTARIEI. Istoria oficială este FALSĂ

Cum a dispărut Marea Tartarie de pe hărțile geografice în secolul al XVIII-lea? Și de ce a devenit posibilă falsificarea totală a istoriei lumii?

Site-ul web al Kremlinului din Moscova raportează în anul 2017:

Vladimir Putin s-a întâlnit cu fostul Președinte al Tatarstanului, în prezent consilierul de stat al Republicii Tatarstan, Mintimer Shaimiev, pentru a-i prezenta un cadou – harta Tartariei, făcută de către cartograful olandez al secolului al XVII-lea Willem Blau. VIDEO

CE ESTE TARTARIA?

Care este semnificația darului lui Putin, se întreabă observatorii. Cartograful olandez Willem Janszon Blau, a cărui lucrare Putin i-a prezentat-o ca un cadou lui Shaimiev, a fost cel mai mare specialist în Tartaria.

Pe harta încadrată în aur, care i-a fost prezentată lui Shaimiev, teritoriul nord-estului Eurasiei de la Volga și Marea Caspică din vest până la oceanul din est aparține Tartariei. În același timp, țările din Siberia, Asia Centrală și Orientul Îndepărtat se arată ca fiind sub stăpânirea marelui han. Acest lucru, în special, este raportat de agenția TASS. De asemenea, harta prezintă granițele Tartariei, genealogia marilor hani din Chingiz, precum și Mica Tartarie (Crimeea), Tartaria Mare sau Asiatică, Tartaria, Tartaria deșert, Chagataisky ulus, Turkestan, Regatul chinez și Vechea Tartarie.

Conform Enciclopediei Britanice din 1771, Tartaria era o ţară imensă. Enciclopedia oferă următoarea definiție a acestui stat gigantic, scufundat în întunericul secolelor: „Tartaria, o țară imensă în partea de nord a Asiei, care se învecinează cu Siberia în nord și vest, care se numește Marea Tartarie. Tartarii care locuiesc la sud de Moscova și Siberia se numesc Astrakhan, Cherkask și Dagestan, cei care locuiesc în nord-vestul Mării Caspice se numesc tătari Kalmyk și ocupă teritoriul dintre Siberia și Marea Caspică; Tătarii și mongolii uzbeci, care locuiesc la nord de Persia și India și, în cele din urmă, tibetanii, care locuiesc în nord-vestul Chinei.”

Business Online și-a întrebat experții ce poate însemna un cadou atât de neobișnuit prezentat lui Shaimiev și ce semnificație are.

Damir Iskhakov – cercetător șef al Centrului de Monitorizare Etnologică al Institutului de Istorie al Academiei de Științe din Republica Tatarstan: Există multe astfel de hărți care arată Tartaria – Mica Tartarie și Marea Tartarie. Până în secolul al XVIII-lea, cartografii europeni au folosit acest termen.

La școală suntem învățați că înainte de venirea creștinismului eram toți oameni aproape sălbatici. Cu toate acestea, multe fapte contrazic aceste ficțiuni. De exemplu, în Enciclopedia Britanică din 1771, pământul strămoşilor noştri este descris ca fiind cel mai mare și mai dezvoltat stat numit Marea Tartarie. Există multe documente și hărți care susțin acest lucru. Unele dintre ele se află în Societatea Geografică Rusă. Acestea şi alte artefacte, precum placa Chandar, ne mărturisesc că nivelul de dezvoltare al civilizației strămoșilor noștri a fost incomparabil mai înalt, decât ceea ce învăţăm noi, aşa cum încearcă să ne convingă istoria oficială. Acest nivel este chiar mai înalt decât nivelul actual de dezvoltare al civilizației noastre.

De ce au ascuns plăcuţele de la Tărtăria?

Trecutul nostru – Marea Tartarie

Trecutul slavilor-arieni este trecutul civilizației noastre pământești. Există deja o mulțime de informații veridice! Trebuie doar să le căutați și să le popularizați cât mai mult posibil în rândul tuturor popoarelor care vor să știe adevărul…

Filmul „Great Tartary – Empire of the Rus” pezintă istoria adevărată.

Marea Tartarie a fost și rămâne cea mai mare putere din lume, pe care elitele lumii încearcă să o sfărâme în bucăți mici – principate specifice care ar fi mai ușor de cucerit pentru a distruge populația…

Putin a declasificat arhivele Tartarei

duminică, 14 februarie 2021

Argedava

GEŢIA MAGNIFICA

☀️ CETATEA GETICĂ ARGEDAVA (POPEȘTI – JUD. GIURGIU)

Cetatea Argedava sau Sargedava (de la zeița Sarmis – Leoaica, Forța Vieții) – aflată la Popești, oraș Mihăilești, jud. Giurgiu – era locul de unde Burebista i-a condus pe geţi, cel mai numeros popor al Europei, în antichitate. „Nu s-a scos decât un sfert, maximum o treime, din ce e acolo, sub pământ”, spun vorbele regretatului arheolog acad. dr. Alexandru Vulpe, fost director al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, cel ce s-a ocupat întreaga viaţă de Argedava. Totul se desfășoară pe un deal, parcă pus cu mâna de uriaşi, pentru capitala „celui dintâi şi cel mai mare dintre toţi regii Traciei” (Geţiei, “Tracia" fiind o denumire regională a Geţiei – n. r. Carmen Pankau), cel care i-a unit pe geţi într-o putere uriaşă, descrisă cu uimire de istorici greci şi romani ai antichităţii.

De aproape un veac, arheologii au scos tezaure fabuloase din promontoriul de la Argedava, multe dintre ele dispărute sau înstrăinate. Şi totuşi, n-a fost decât un sfert… Doar o biserică străveche şi un cimitir părăginit mai există, azi, pe culmea aceea de deal, cel mai lung şi mai înalt promontoriu din toată Câmpia Română; o biserică ridicată acolo, acum aproape trei veacuri jumătate, de Constantin Brâncoveanu, spre dăinuirea cetăţii strămoşilor. Astăzi, Argedava nu mai înseamnă nimic. Arheologii au abandonat-o de vreo 15 ani, declarând oficial că e mai bine să crească bălăriile peste ea, ca să nu afle curioşii ce se ascunde acolo. Nimeni nu mai ştie despre această capitală a lumii getice, la fel de importantă ca Sarmizegetusa, şi cu peste un veac mai veche. Un oraş milenar, îngropat sub picioarele tale, ca o mare capitală a lumii antice… Totul se află aici, dedesubt, palatul lui BUREBISTA, sanctuarul, marile ateliere de olărit, locuinţele impunătoare ale vitejilor tarabostes… Iar dedesubt, o cetate şi mai veche, din epoca bronzului, care făcea comerţ până spre Mediterana şi Asia Mică. O rezervaţie arheologică ce-ar trebui să fie păzită și vizitată de zeci de mii de turişti.

Pe malul abrupt al Argeşului, pe care în vremea aceea se naviga, acostau corăbii. Acum, în portul de odinioară sunt aruncate în devălmăşie gunoaiele din satul Popeşti. Rămăşiţe ceramice sunt peste tot. E suficient să scormoneşti puţin cu vârful bocancului, printre mărăcini. În doar zece minute de plimbare pe promontoriul răscolit de vânt, se pot aduna o traistă de cioburi. Ceramici încrustate cu meandre fine, albe şi rotunjite, toarte de ulcioare, o jumătate de vas cu picior, ba chiar şi o frumoasă mărgea, despre care localnicii aveau să-mi spună c-a aparţinut unei femei din nobilimea getă, informaţii pe care le ştiu de când au săpat cu arheologii. Tot ei mi-au spus că în cimitirul medieval al bisericii, când se săpa un mormânt, groparii au scos, de la nici un metru jumătate, obiecte preţioase de ceramică neolitică. Cinci înmormântări au fost, în doar o săptămână, şi mereu s-au găsit asemenea vestigii. Şi biserica, şi cimitirul, stau azi deasupra marii dave a lui Burebista.

Nicolae Chiraş, un localnic pasionat de istorie, care-a stat mereu în preajma arheologilor la săpături, a văzut multe din tezaurele care-au fost găsite aici, în anii de dinainte de a se-nchide şantierul. Pălării pline de monede, statuete, podoabe, vase de cult pline de ornamente, un calendar solar de andezit, fibule, arme, unelte, oseminte, schelete de soldaţi îmbrăcaţi complet în armură, cu tot echipamentul pe ei. „Avem tone de material scos de la Argedava, în depozitele noastre”, avea să-mi spună şi arheologul dr. Nona Palincaş, responsabila de astăzi a şantierului, deplângând starea precară a acestor depozite, mărturisind că a ajuns să dea bani din buzunarul ei, doar pentru a cumpăra rafturi pe care să fie puse obiectele, că n-a avut bani nici măcar să plătească nişte oameni care să coboare uriaşele lăzi stivuite, pentru a vedea ce mai este prin ele. „80 la sută din totalul descoperirilor în domeniul olăriei făcute în Dacia aparţin sitului Popeşti”, scria marele arheolog Radu Vulpe, cel care a identificat prima dată Popeştiul cu Argedaon, aducând dovezi ferme că CETATEA LUI BUREBISTA a fost aici. Sătenii îmi spun că în şcoala veche din satul Popeşti era altădată un muzeu mare, în care puteai vedea o mulţime de relicve din vremea lui Burebista.

Astăzi, la Muzeul Naţional de Istorie, nu există mai mult de vreo douăzeci de exponate. Şi NICI MĂCAR UN COLŢIŞOR dedicat ARGEDAVEI. Niciun indicator, pe vreun drum, asfaltat sau de ţară, nu-ţi arată calea spre Argedava. Nicăieri nu vezi un panou, nici măcar în faţa promontoriului, sau a bisericii, pe care să scrie măcar două vorbe, în care să fie pomenit numele lui BUREBISTA. Altădată, îşi aminteşte Nicolae Chiraş, veneau copiii cu şcoala și îi făceau „pionieri”, aici pe vârful cetăţii. Era un trotuar cu dale, ce urca dealul, era un muzeu… Acum, nu mai e nimic. Nimeni nu mai vine prin pustietăţile astea, în afară de unii inşi „dubioşi”, cu detectoare de metale. Cât de important este acest sit pentru istoria noastră? Este foarte însemnat pentru că, alături de Sarmizegetusa, aici îl avem pe celălalt mare conducător politic al culturii getice, Burebista. Există surse clare precum acea inscripţie săpată în marmură de la Dionysopolis (Balcicul de azi), în care un cetăţean important al oraşului, Acornion, este trimis la Argedaon într-o misiune diplomatică, pentru a-l întâlni pe tatăl lui Burebista, după care ajunge şi la Burebista însuşi. Zice inscripţia, „cel mai mare şi cel dintâi dintre regii din Tracia, stăpânind tot pământul de dincoace de Dunăre şi de dincolo, în cea dintâi şi cea mai bună prietenie, atrăgându-şi bunăvoinţa regelui spre binele oraşului”. Apoi, este poziţia excepţională a Argedavei, pe promontoriul acela înalt, de unde se putea supraveghea militar şi comercial orice mişcare pe Argeş, pe ruta dintre sud-estul Transilvaniei, Dunăre şi mare. O fortificaţie formidabilă, cu trei şanţuri de apărare, cu templu lung de peste 20 de metri, clădiri mari, un centru de olărit grandios în epocă şi, totodată, unul comercial. Nişte oameni extrem de conectaţi la lumea din jur, care aveau legături cu întreaga Europă. O davă, un centru economic, politico-militar şi spiritual, o capitală în adevăratul sens al cuvântului.

Capitala de început a Statului Get Centralizat făurit de Burebista, ARGEDAVA, reprezintă astăzi un promontoriu, căruia i se spune Nucet; o movilă ce înaintează ca o săgeată spre albia Argeşului, pe malul drept al acestuia, la care ajungi prin traversarea Comunei Popeşti-Novaci, denumită Popeşti, şi notată pe hartă în Judeţul Giurgiu. Promontoriul Nucetului are 6 niveluri de civilizaţie, fiind locuit neîntrerupt până în zilele noastre. Nucetul este numai creştetul unui complex de cetăţi getice întinse pe o rază de cel puţin 17 Km, de la Grădinari – Ogrezeni şi până la Adunaţii Copăceni, puternice fortificaţii construite pe structurile străvechi ale unor aşezări, ale căror datare depăşeşte 10.000 de ani, socotiţi de la anul de graţie în care scriem aceste rânduri, adică 2002 conform calendarului creştin.

Studiate în teren, movilele de astăzi se dovedesc a fi rovinele „din câmpii“ la care face referire Mihai Eminescu, fortificaţii pe linia Argeşului, folosite mii şi mii de ani ca linie de apărare a ŢĂRII ZEILOR, în spatele Okeanului Potamos, pe direcţia Centrului Spiritual al Ţării. Aici identificăm, şi noi, desfăşurarea bătăliei de la ROVINE a lui BASARAB MIRCEA zis „Cel Bătrân”, tot în aceste locuri şi MIHAI VOEVOD PĂTRAŞCU fiul Teodorei – Basarab, zis „Cel Viteaz” – Reunificatorul, şi-a concentrat forţele armate împortiva invadatorilor străini la Ogrezeni, unde şi-a format „ogreziile”, adică batalioanele, iar la Gorneni, în apropiere, a fost dat semnalul de luptă. Ultimul Basarab, Constantin Brâncoveanu, pentru a proteja Argedava şi împrejurimile sacre cu pădurea Novăceanca, a ridicat nenumărate biserici pe care le-a înzestrat cu pământ şi păduri, în felul acesta urmărind protejarea acestor locuri. Astfel, biserica din Nucet este ridicată de Domnul CONSTANTIN BRÂNCOVEANU la 1688, ornată cu splendidul brâu brâncovenesc, sursă de inspiraţie a lui Constantin Brâncuşi pentru Coloana Infinitului. Deasupra altarului acestei biserici au existat doi dragoni. Astăzi mai poate fi admirat numai unul singur. Alegerea nu credem că a fost deloc întâmplătoare, locul cu pricina fiind un important centru ecleziastic în secolul al V e.n., aşa după cum ne arată şi numele ce-l poartă… Popeşti (Popii din Nucet).

Denumirea de Nucet foarte posibil se trage de la Sfântul Nicetas care a întemeiat în Geţia Carpatică, la Angesem, un episcopat ridicat la rang de Mitropolie în sec. VI, alături de Episcopia de Milcov. Denumirea de Novaci, face trimitere la „uriaşii” de altă dată. Cimitirul de lângă biserică, astăzi mai mult devastat, mai păstrează încă cruci având pe ele desenate un Soare. Spun unii că din partea de Nord-Est a cetăţii, a fost ridicată cu macaraua o placă foarte mare de andezit având desenată pe ea un Soare. În ce muzeu a fost oare expusă? Din partea de Est a cetăţii au fost ridicate cca. șase vetre de cult şi stâlpii unui Calendar Geto-Dac.

Se naşte întrebarea: unde sunt aceste vetre de cult şi Stâlpii Calendarului? – Desenul unei vetre de cult este prezentat sumar de Mioara Turcu în lucrarea „Cetăţi geto-dacice în Câmpia Munteniei”. De o parte şi de alta a Argedavei se întind mai mult de 7 cetăţi getice. Codul monumentului istoric este: GR-l-s-A-14816. Cercetările din acest loc au scos la lumină vestigii reprezentative pentru colibele, vetrele de foc, uneltele, depozitele de grâne din acele vremuri. S-au mai descoperit calendare solare şi, se bănuieşte, scheletele a 80 de uriaşi, de aproximativ 4 metri înălţime. Experţii consideră că Cetatea Argedava a fost clădită pe o terasă, dominând Valea Argeşului. Era apărată de bălţile din luncă şi de trei şanţuri transversale, implicit de un val de pământ.

Primul sector al cetății, din vârful promontoriului, a fost un sit rezidențial (o acropolă) căruia îi urmează o zonă destinată locuințelor, despre care există indicii că prezenta un aspect modest. Al treilea sector ar fi fost un loc de refugiu pentru populație, în caz de pericol iminent. Acropola era formată din mai multe camere, printre care și un dom cu orientare SE-NV. Edificiul a fost un loc format din mai multe vetre, dintre care una dintre acestea era decorată cu simboluri religioase. Celelalte încăperi erau folosite în scop domestic (o debara cu vase în care se păstrau alimente, o cameră ce adăpostea un cuptor de mari dimensiuni, o sală unde s-ar fi aflat un război de țesut). Această structură ar fi avut pereți din teracotă și ar fi fost acoperită cu țigle, elemente întâlnite la numeroase construcții de tip dava, din secolul al II-lea î.Hr. Alte investigații au adus la lumină un număr mare de căni din lut ars, cu decorații în relief, monede de factură geto-dacică, dar și străine, (dinari de argint republicani, monede din Mesembria, Apollonia, Amisos, bucați de drahme din Dyrrhachium, Tassian, în original, dar și imitații).

La aproximativ un kilometru sud-vest de acropolă se aflau 12 tumuli, dintre care numai patru au fost cercetați până acum. Fiecare dintre aceștia conțineau un mormânt de incinerare aparținând unui războinic și, în general, unei căpetenii mari. S-au identificat și podoabe, respectiv agrafe de metal, inele și ornamente pentru hamuri. Lucrurile găsite înăuntru ar indica faptul că războinicii incineraţi ar fi fost nişte căpetenii mari. Incinerarea a fost probabil făcută la baza tumulului, rămăşiţele funerare fiind aşadar amestecate cu pământul şi depozitate într-un mormânt. Printre armele găsite acolo sunt spade La Tène, pumnale curbate, vârfuri de lănci, cămăşi de zale şi părţi din scuturi făcute din bronz. Obiectele de ornament sunt rare, câteva agrafe de metal, inele şi ornamente pentru hamuri. Olăria prezintă semne caracteristice geto-dacilor (fructiere făcute de mâna, căni decorate cu reliefuri şi rar câte o amforă de tipul Kos). Până acum nici un mormânt pentru persoane simple nu a fost identificat, ceea ce reprezintă încă o confirmare a absenţei funeraliilor în Geţia Carpatină, pe toată perioada târzie La Tène.

Acum această importantă locație arheologică antică așteaptă un muzeu pe măsură și o organizare de șantier ce va trebui să aducă la lumină tainele încă ascunse sub tonele de pământ așezate în mii de ani de istorie. Astfel turismul va putea să se dezvolte, iar istoricii să studieze modul în care trăiau strămoșii noștri geţi.

Sursa: George V. Grigore
Adaptare și foto: Carmen Pankau