CELOR CE SIMT BUCURIA DE A TRAI

0721 809 156 / 0766 311 076

sâmbătă, 19 octombrie 2019

Izvoarele de la Vulcana Bai

"In condiţiile de viaţă arătate mai inainte, la Vulcana intamplări neobişnuite au dus la transformarea satului, pentru o perioadă care a durat o jumătate de secol, in staţiune balneară. Această schimbare a satului Vulcana, care a obligat pe locuitorii săi să devină băieşi, nu s-a făcut dintr-o dată, ci incetul cu incetul. Cum au reuşit vulcănenii să facă din micul lor sat de foşti clăcaşi, fără nici un alt mijloc, decat braţele şi mintea lor, o staţiune balneară, care timp de zeci de ani a reuşit să se menţină printre cunoscutele şi căutatele staţiuni balneare din ţară? Vom rezuma istoricul acestei transformări a satului Vulcana in staţiune balneară.
Se pare că primele semnalări ale existenţei izvoarelor de apa minerală de la Vulcana aparţin lui Anatol D. DEMIDOV, in lucrarea sa din 1837 referitoare la călătoria prin Rusia, Ungaria şi Ţările Romane. E drept că la Vulcana existau cateva izvoare atermale cu miros de pucioasă, de altfel bună la gust şi care putea fi băută de oameni şi animale: unul din ele, la poalele pădurii mănăstirii, pe valea căreia si şi zice "Pe vale la izvor", cam la un km de şosea; al doilea, mai puternic, foarte aproape de şosea, in punctul numit "Mocirlă", pentru că in jurul izvorului pămantul era totdeauna muiat de apă. Aceste două izvoare sunt pe partea dreaptă a paraului Vulcana.
Băile Vulcana - Bulevardul Carol
In faţa acestora, pe partea cealaltă a paraului, dintr-un deal numit Dealul Cornilor, pe Brăneasca, la vreo 500 m de firul apei, ia naştere un al treilea izvor. Acest izvor cu miros de sulf, numit "Puturosul", a fost exploatat inainte de primul război mondial de un oarecare Ovesa. De atunci, izvorul este cunoscut sub numele de "Izvorul Ovesa".



Băile Vulcana - Izvorul Oveza - Vedere generală
Dar nu prin apa sulfuroasă a acestor izvoare a devenit Vulcana staţiune balneară, ci printr-o altă apă minerală, concentrată , care conţine cantităţi mari de iod şi brom. Această perioadă de inceput a staţiunii balneare Vulcana, este descrisă in 1902 de Dr. G.T. ZISSU, medicul primar al judeţului Damboviţa. Sătenii din Vulcana au inceput să-şi transforme locuinţele: fac mici cabine pentru băi alături de camere, işi construiesc căzi din lemn şi aduc de la Ialomiţa bolovani de piatră pentru incălzit. Instalaţiile pentru băi erau gata. Pentru asigurarea unei băi erau necesari 150 litri de apă.
Băile Vulcana - Băcănia D. B. Oproiu
Primul care a dat importanţă apelor minerale de la Vulcana şi le-a recomandat pentru băi a fost dr. Dimitrie IOVIŢIU, medicul oraşului şi spitalului Targovişte. De altfel, dr. IOVIŢIU făcea parte şi el dintre proprietarii acestor izvoare, impreună cu dr. IRESCU, moştenitorii RĂTESCU, C. PETRESCU, I. GRIGORESCU şi N. RUCĂREANU.



In 1885, dr. Alexandru SAABNER-TUDURI a făcut o expunere in revista "Spitalul" despre apele de la Vulcana. Erau cunoscute patru fantani cu apă minerală iodurată. Citează rezultatele analizelor chimistului Bernath, expune rezultatul cercetării sale in privinţa apelor iodurate, pană in acel an, insistand mai mult asupra puţurilor de la Vulcana, arătand că toate izvoarele au ape salifere iodurate şi debite abundente.
Apele sunt cercetate şi de dr. POPESCU-VULCANA, V. DUMITRESCU şi V. GRINDEANU. Izvorul Ovesa este analizat in 1910 de către dr. C.I. ISTRATI, unul dintre fondatorii şcolii romaneşti de chimie, găsind o apă alcalină litinoasă cu mineralizare totală de 1,0594 g/litru."
Multumiri Sursei neidentificate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro