Apa diferita a oceanelor

Izvoarele de la Vulcana Bai

"In condiţiile de viaţă arătate mai inainte, la Vulcana intamplări neobişnuite au dus la transformarea satului, pentru o perioadă care a durat o jumătate de secol, in staţiune balneară. Această schimbare a satului Vulcana, care a obligat pe locuitorii săi să devină băieşi, nu s-a făcut dintr-o dată, ci incetul cu incetul. Cum au reuşit vulcănenii să facă din micul lor sat de foşti clăcaşi, fără nici un alt mijloc, decat braţele şi mintea lor, o staţiune balneară, care timp de zeci de ani a reuşit să se menţină printre cunoscutele şi căutatele staţiuni balneare din ţară? Vom rezuma istoricul acestei transformări a satului Vulcana in staţiune balneară.

Se pare că primele semnalări ale existenţei izvoarelor de apa minerală de la Vulcana aparţin lui Anatol D. DEMIDOV, in lucrarea sa din 1837 referitoare la călătoria prin Rusia, Ungaria şi Ţările Romane. E drept că la Vulcana existau cateva izvoare atermale cu miros de pucioasă, de altfel bună la gust şi care putea fi băută de oameni şi animale: unul din ele, la poalele pădurii mănăstirii, pe valea căreia si şi zice "Pe vale la izvor", cam la un km de şosea; al doilea, mai puternic, foarte aproape de şosea, in punctul numit "Mocirlă", pentru că in jurul izvorului pămantul era totdeauna muiat de apă. Aceste două izvoare sunt pe partea dreaptă a paraului Vulcana.

In faţa acestora, pe partea cealaltă a paraului, dintr-un deal numit Dealul Cornilor, pe Brăneasca, la vreo 500 m de firul apei, ia naştere un al treilea izvor. Acest izvor cu miros de sulf, numit "Puturosul", a fost exploatat inainte de primul război mondial de un oarecare Ovesa. De atunci, izvorul este cunoscut sub numele de "Izvorul Ovesa".

Dar nu prin apa sulfuroasă a acestor izvoare a devenit Vulcana staţiune balneară, ci printr-o altă apă minerală, concentrată , care conţine cantităţi mari de iod şi brom. Această perioadă de inceput a staţiunii balneare Vulcana, este descrisă in 1902 de Dr. G.T. ZISSU, medicul primar al judeţului Damboviţa. Sătenii din Vulcana au inceput să-şi transforme locuinţele: fac mici cabine pentru băi alături de camere, işi construiesc căzi din lemn şi aduc de la Ialomiţa bolovani de piatră pentru incălzit. Instalaţiile pentru băi erau gata. Pentru asigurarea unei băi erau necesari 150 litri de apă.

Primul care a dat importanţă apelor minerale de la Vulcana şi le-a recomandat pentru băi a fost dr. Dimitrie IOVIŢIU, medicul oraşului şi spitalului Targovişte. De altfel, dr. IOVIŢIU făcea parte şi el dintre proprietarii acestor izvoare, impreună cu dr. IRESCU, moştenitorii RĂTESCU, C. PETRESCU, I. GRIGORESCU şi N. RUCĂREANU.

In 1885, dr. Alexandru SAABNER-TUDURI a făcut o expunere in revista "Spitalul" despre apele de la Vulcana. Erau cunoscute patru fantani cu apă minerală iodurată. Citează rezultatele analizelor chimistului Bernath, expune rezultatul cercetării sale in privinţa apelor iodurate, pană in acel an, insistand mai mult asupra puţurilor de la Vulcana, arătand că toate izvoarele au ape salifere iodurate şi debite abundente.

Apele sunt cercetate şi de dr. POPESCU-VULCANA, V. DUMITRESCU şi V. GRINDEANU. Izvorul Ovesa este analizat in 1910 de către dr. C.I. ISTRATI, unul dintre fondatorii şcolii romaneşti de chimie, găsind o apă alcalină litinoasă cu mineralizare totală de 1,0594 g/litru."
Multumiri Sursei neidentificate

Tumulii din Botosani

Legendele urieşilor de la Botoşani. Misterioasele morminte de la Corjăuţi şi Ibăneşti 

Movile înalte de 5-6 metri înălţime sunt situate în mijlocul câmpurilor aproape pe tot teritoriul judeţului Botoşani 

Pe teritoriul judeţului Botoşani, în mijlocul câmpurilor arate sau al dumbăvilor, se arată din loc în loc sute de movile. Localnicii spun cu teamă în glas că sunt mormintele urieşilor care au trăit acolo cu milenii în urmă. 

În localitatea Corjăuţi din Botoşani, sătenii au un loc pe care îl numesc ”La Urieşi”. Este, de fapt, o movilă înaltă de patru metri în mijlocul câmpurilor arate şi seamănă cu un mormânt uriaş.  Cel mai bătrân om din Corjăuţi, nea Petrea Buhaschi, în vârstă de 92 de ani, ştie povestea movilei.  Pentru el, dar şi pentru oamenii din sat, ridicătura de pământ, ciudat amplasată în mijlocul câmpului, este dovada clară că în judeţul Botoşani au trăit, acum multe mii de ani, ”urieşii”. De fapt, movila ar fi chiar mormântul unuia dintre ei.   ”Urieşii ăştia au trăit acum 6.000 de ani, aici, la Corjăuţi. Dar şi peste tot la Botoşani. 
Erau mari tare, spunea bunicul meu, care a aflat de la bunicul lui şi tot aşa. Avea 20 de metri şi un cap mare. Erau prădalnici şi luau vacile la oameni şi tot ce aveau. Erau răi. Aici, la noi, este mormântul mai multor urieşi. Dar ăsta din câmp este al unui pui de urieş. A murit în luptele cu oamenii, că s-a săturat lumea de ei”, spune nea Petrea.  

Vaiete şi flăcări ciudate 
Un alt bătrân de la Corjăuţi, Nicolae Cuciureanu (82 de ani), cel care are casa chiar la baza movilei, este convins că acolo este îngropat un copil de urieş. Spune că încă mai aude noaptea vaietele urieşoaicei.  ”În movila asta, o urieşoaică, mare de 17 metri, a venit din pădure, cu un copil al ei, cică de şapte ani, îmi spunea mama când eram mic, şi l-a pus aici. L-au omorât oamenii că le fura oile. A venit şi a adus o poală cu năsip de pe malul râului şi l-a acoperit. 
Oamenii s-au bătut rău cu urieşii aici. Le-au găsit punctul slab la namile. Undeva în frunte. Noaptea, de când eram mic, se mai aude câteodată un vaiet şi flăcări ciudate sar de pe mormânt. Înainte, pământurile astea erau locuite de urieşi”, spune nea Cuciureanu.  

Blestemele care apără movilele De mormântul uriaşului de la Corjăuti nu se apropie însă nimeni, nici măcar oamenii de ştiinţă. Sătenii invocă blestemele care protejează mormântul. Bătrânii spun că, odată, comuniştii au încercat să sape mormântul uriaşului. ”Au venit de la CAP cu buldozerul şi au încercat să îl sape. Au luat o cupă şi ca prin minune s-au oprit utilajele. Nu au avut ce le face. Au plecat cu ele şi nu s-au mai apropiat. Se spune că urieşii au comori în păduri, aici, dar la fel, sunt ferecate în blestem”, spune nea Petrea. Pentru oamenii din sat, mormântul urieşului este sacru şi le inspiră teamă.  Îşi fac cruce când trec prin dreptul lui. ”Cine nu crede, eu îi arăt. Atunci când au săpat, comuniştii au scos nisip şi lut din movilă. Păi unde, Doamne Fereşte, să fie lut şi nisip aici, că pe ogoare este numai pământ negru? Movila este adusă aici şi cred că aici au trăit urieşii”, spune nea Cuciureanu, omul cunoscut în sat ca ”Nea Nicu de la talpa Urieşului”. 

Iazul Drăgulea, urmă de uriaş 
Astfel de movile se află peste tot în judeţul Botoşani. În satele îndepărtate, oamenii cred şi acum, în plin secol XXI, în existenţa uriaşilor. Se vorbeşte despre urmele lor la Ştefăneşti, Mitoc, Ripiciceni şi pe tot malul Prutului. ”Aceste legende ale urieşilor există în tot judeţul. Oamenii în vârstă le-au aflat din generaţie în generaţie”, spune etnograful botoşănean Margareta Mihalache. „Sătenii nu se gândesc la altă explicaţie când privesc aceste movile.  Totodată, orice anomalie a mediului înconjurător o privesc tot ca pe o urmă a urieşilor. Chiar şi unele iazuri sau dealuri. Urieşii, în concepţia populară, erau de fapt oameni foarte mari”, adaugă Mihalache. Un astfel de caz este la Ibăneşti. În această localitate se mai organizează şezători, iar legenda urieşilor este transmisă şi generaţiilor actuale.  ”Aici, la Ibăneşti, este Măgura. Un loc unde au stat uriaşii din alte vremuri. Erau mari, de peste 25-30 de metri. Au murit fiindcă nu mai aveau urmaşi şi s-a stins neamul lor. Măgura din Ibăneşti este mormântul unuia dintre ei. Este locul cel mai înalt din judeţul Botoşani, are aproape 600 de metri. Iazul Drăgulea este iară o urmă de urieş. Când a păsit o fiinţă de asta, a rămas o urmă în pământ, s-a umplut cu apă de ploaie şi a ieşit iazul”, povesteşte Mihaela Aiacoboaie, o localnică din Ibăneşti care organizează şezători.  

Legende neconfirmate de arheologi Mormintele de uriaşi nu au fost însă niciodată explorate. Oamenii se tem de blesteme şi de fenomene paranormale, arheologii în schimb dau vina pe lipsa banilor. Specialiştii spun că trebuie cîteva mii de euro pentru utilaje, profesionişti şi aparatură. ”Pentru a săpa în aceste zone, pe fundamente ştinţifice, e nevoie de sume importante. Arheologii din Botoşani nu dispun, din păcate, de aceşti bani. Ne gândim totuşi să facem un proiect pentru a le explora. Sunt foarte multe movile de acest gen în judeţul Botoşani, dar nu au avut loc lucrări sistematice de cercetare”, spune arheologul Aurel Melniciuc, director al Centrului Tradiţional de Creaţie.   

Tumuli, morminte ale triburilor migratoare 
Deşi movilele n-au fost explorate, specialiştii au o teorie. ”Din punct de vedere istoric, nu au legătură cu legendele uriaşilor. Asta cred oamenii, fiindcă sunt impozante. În realitate, prin analogie cu alte descoperiri din Botoşani, dar şi din alte judeţe, putem spune că sunt morminte ale populaţiilor din epoca bronzului sau ale altor triburi migratoare din alte perioade istorice. Sunt tumuli, morminte specifice acestor populaţii. Într-unul dintre acestea, pe o secţiune a fost găsit un schelet de cal”, povesteşte arheologul Aurel Melniciuc.
La Botoşani, mormintele uriaşilor continuă să rămână însă o necunoscută chiar şi pentru oamenii de ştiinţă.  Aurel Melniciuc susţine însă că, împreună cu alţi arheologi, va căuta o cale să facă rost de fonduri pentru explorarea acestor movile misterioase.  Istoricii cred că aceşti tumuli adăpostesc rămăşiţele pământeşti ale călăreţilor de stepă, fie cimerieni, sciţi, sarmaţi, huni sau chiar mongoli. 
Conform registrului arheologic naţional, în judeţul Botoşani sunt peste 600 de tumuli.  Niciunul nu a fost însă explorat în totalitate, iar datarea este incertă. Sunt şi oameni de ştiinţă care nu exclud însă varianta uriaşilor. ”Până nu sunt explorate movilele, nu putem şti ce se află acolo. Sunt teorii cu oamenii-gigant. Dar adevărul iese la iveală doar în urma săpăturilor”, concluzionează Melniciuc.   

Mormintele uriaşilor    Sunt, însă, la Botoşani şi legende mai vechi decât vremurile voievozilor şi coboară către perioada când teritoriul judeţului Botoşani era locuit de triburile dacilor liberi. De atunci bătrânii din Ripiceni spun că ar fi ramas nişte morminte de uriaşi, împrăştiate pe tot malul Prutului. Cu alte cuvinte nişte movile înalte de care nimeni nu se apropie. Multe dintre acestea sunt grupate atât în localitatea Ripiceni cât şi la Mitoc.   Ceea ce a mai rămas din bătrâni, dar care se pierde astăzi, sunt poveştile cu giganţii care locuiau odată aceste locuri, îşi făceau bordeie din piatră şi pescuiau peşti uriaşi din Prut. Legendele spun ca aceştia au murit fără urmaşi, rămânând doar uriaşele lor morminte. Istoricii susţin însă că aceste morminte de uriaş nu sunt în mare parte decat tumului, adica tot morminte, dar in niciun caz de uriaş.    "Aceste movile erau morminte ale unor şefi miliari , probabil din epoca bronzului sau a populaţiilor migratoare care au traversat zona, Prutul fiind un punct important de trecere", a precizat muzeograful botoşănean Gheorghe Median.    Legendele, însă, continua in ceea ce priveste dealurile sau movilele pe care oamenii nu si le pot explica in mod natural. Asa este si dealul din localitatea Sarbi pe care satenii spun ca ar fi mormantul unei fete de sapte ani. Insa fiind vorba de o fata de urias mormantul se intinde pe o portiune uriasa, cam cat de lung este dealul. Si in aceasta situatie istoricii sustin ca nu este vorba de uriasi ci de valul de aparare ridicat din pamant al unei vechi  cetati dacice. Multe dintre legendele locului incep sa se pairda insa odata cu tradiţia orala. Ramane doar ceeau ce au consemnat etnografii in lucrări de specialitate.

 adev.ro

MISTERELE „urieşilor” de la Botoşani: Movila de pământ pe care niciodată nu a crescut nicio plantă 

România este o ţară a legendelor vechi de mii de ani. Una dintre ele vine din judeţul Botoşani acolo unde, într-un sat, oamenii locului spun şi acum povestea copilului de urieş. 

Uriasul acesta este înmormântat într-un loc protejat de blesteme, motiv pentru care nimeni nu se poate apropia de el. În mijlocul verdeţei se află o movilă de pământ înaltă de 4 metri pe care nu creşte nimic. "Acolo este îngropat un uriaş" explică bătrânii absenţa oricărei plante.

„E pământ rău acolo, nisipos” spune o localnică din satul Corjăuţi, comuna Hilișeu-Horia

În judeţul Botoşani aproape de malurile Prutului se află numeroase movile care se desprind din peisaj.

Localnicii spun că sunt morminte de uriaşi, aşa cum au aflat din legendele bătrânilor. Specialiştii ştiu însă că ele sunt în mare parte morminte vechi, ale neamurilor migratoare, din veacurile întunecate ale istoriei, majoritea războinici-călăreţi.

Puţine dintre acestea au fost cercetate din punct de vedere ştiinţific. Una dintre cele mai misterioase şi mai fascinante movile este numită ”Mormântul crăiesei” şi se află în satul Alba, în mijlocul unei mlaştini ciudate, pe malurile Pârâului Alb. Acolo se spune că şi-a găsit odihna un războinici germanic din vremuri de demult, mort în urma luptelor cumplite cu hunii, scrie Adevărul

Mormântul crăiesei  şi calul alb

Comuna Hudeşti se află în nordul extrem al judeţul Botoşani, aproape de graniţa de nord a României, lângă Prut. Pe aceste meleaguri se află un cătun numit Alba. Pe câmpurile pustii din jurul satului, în mijlocul unor mlaştini înfricoşătoare se află o movilă uriaşă de pământ. Oamenii locului o cunosc bine. Este veche de când lumea. Despre ea le-au povestit şi bunicii dar şi străbunicii. Cei mai mulţi o ştiu drept ”Mormântul Crăiesei”.

Unii localnicii ştiu de la bătrâni că acolo zace o femeie uriaşă.

”Acolo, am aflat de la o bătrână din sat, se află o femeie uriaşă. Mare de tot şi îmbrăcată într-un fel de rochie de mireasă. Şi în jurul ei sunt comori”,

spune tanti Adela, o femeie cu vârsta de în jur de 50 de ani.

Soţul ei ştie o altă variantă.

„Acolo se zice că este îngropată din vremuri de demult o crăiasă frumoasă. O femeie războinică că avea şi sabie şi coif. Se zice că stă acolo cu păr lung şi frumos, omorâtă de cine ştie cine. Oricum era regină de au îngropat-o aşa”,

spune săteanul.

Toţi oamenii locului ştiu că acolo sunt comori nenumărate. Dar nu au avut curajul să se apropie niciodată. Pe de o parte din cauza mlaştini, pe de altă parte din cauza blestemelor.

”Doamne fereşte, mi-a spus mătuşa că este blestem mare să săpi acolo. Nu se atinge nimeni”, spune săteanca. Oamenii locului ezistă să se apropie de ”mogilă”, cum îi mai spun. Este un loc întunecat şi bântuit. Doar ciobanii îli lasă oile să pască peste movilă. O altă legendă spune că această crăiasă a fost urmărită de nişte duşmani. Ea călărea pe un cal alb şi s-a înecat în mlaştinile de pe malurile Pârâului Alb. S-a scufundat cu tot cu cal în smârcuri. Poporul ei i-ar fi ridicat mai apoi movila. Tocmai de aceea satul s-ar numi Alba, iar apa respectivă - Pârâul Alb.

Războinicul ostrogot şi comorile din movilă

Gheorghe Apătăchioaei, un bătrân profesor din comuna Hudeşti şi un pasionat istoric local, autor de lucrări de specialitate privind istoria locurilor, spune că, dincolo de legendă, movila este un mormânt cât se poate de real. Istoricul botoşănean spune că acolo s-ar afla, după anumite piese de inventar recuperate din movilă, mormântul unui războinici ostrogot, o căpetenie.

”Mormântul a fost cercetat o singură dată, la începutul secolului al XIX lea, cu metodele de atunci. Mărturiile vremii spun că acolo s-au găsit nişte obiecte, ale căror poze au apărut mai târziu şi în posesia cărora am intrat şi noi. Sunt obiecte germanice. Inclusiv coiful este al unui germanic. Totodată defunctul se spune că avea părul păstrat. Era lung şi roşcat. De aceea au crezut că este o femeie şi i-au spus ”crăiasa”. După aceea şi-au dat seama că este un bărbat, un războinic, înarmat. A fost îngropat cu tot cu calul”,Iniţial s-a crezut că este un războinic de stepă, un hun, din cauza resturilor calului găsite în movilă. Inventarul este însă germanic la fel se pare şi caracteristicile defunctului. Gheorghe Apătăchioei în urma unor consultări cu specialişti, susţine că este vorba de un ostrogot. ”Este cred o căpetenie ostrogotă. S-a retras în urma invaziei hunice de după 370 d HR. A fost probabil urmărit, au avut loc lupte iar el a murit în zonă. În cele din urmă i-a făcut un tumul”, spune Gheorge Apătăchioae. Rangul războinicului era demonstrat de inventarul extraordinar din movilă. Mai precis obiecte din aur masiv, inclusiv unul dintre coifurile războinicului fiind din aur. Vase scumpe majoritatea din pradă era şi ele incluse în inventar. De altfel cercetătorii vremii precum Désiré Raoul Rochette şi Kochne au scris despre această descoperire uluitoare.

Ruşii şi comoara de la Hudeşti

Poveştile spun că de fapt mormântul a fost găsit la începutul secolului al XIX lea, de nişte copii cu vacile la păscut. Într-un mal rupt al movilei au găsit o piesă de aur, un vas. Unul dintre băieţi l-ar fi vândut unui evreu din Darabani, orăşel aflat la mică distanţă. În cele din urmă copilul a spus părinţilor adevărul mai ales că nu ştia cum să explice banii primiţi. Proprietarii moşiilor învecinate şi-au disputat movila. În cele din urmă reprezentatul Imperiului Ţarist, prezent în Moldova ca şi om al puterii protectoare din acea vreme a aflat de mormânt. A venit cu învăţaţi ruşi şi cu muncitori, au cercetat mormântul şi ar fi extras cele mai importante piese. O mare parte a acestora, spune profesorul hudeştean, se află în muzee din Rusia. Scheletul războinicului şi al calului ar fi rămas însă în movila din Alba, fără să mai fie vreodată analizate.   spune Gheorghe Apătăchioaei.

Flăcările de pe mormintele urieşilor   

Un loc aparte în cultura populară botoşăneană îl ocupă mormintele urieşilor. Movile înalte, sub care, istoricii spun că se odihnesc, războinici nomazi din vechime, sunt considerate de sătenii din Corjăuţi, Ştefăneşti sau Ibăneşti morminte ale unor uriaşi care au străbătut aceste pământuri acum mult timp şi s-au prăpădit în războaiele lor cu oamenii.

Movilele sunt considerate bântuite, fie de uriaşii care-şi plâng copii, cum este cazul la Corjăuţi sau Ibăneşti, fie de vechii războinici care ies noapte din movilele lor. Duhurile acestea din vechime, spun localnicii, fie doar bântuie satele, fie se înfruptă de multe ori din sângele animalelor. 

Bătrânii din Corjăuţi stau cu frică pe movila uriaşului şi doar în timpul zilei. ”De când eram mic, pe movila asta mare, unde este îngropat un copil de urieşi, omorât de oameni, iese flăcări. Vin şi alte duhuri şi ies în nopţile cu lună mare, vaiete. Câteodată găseşti şi păsări fără sânge”, spune Nicolae Cuciureanu, un bătrân de 82 de ani din Corjăuţi.

Un alt localnic, nea Petrea, spune că locul este apărat de blesteme. ”Au încercat cu un buldozer, pe vremea lui Ceauşescu să i-a pământ de aici. Dar s-a blocat utilajul, nu mai mergea. De atunci nu se mai apropie nimeni de movilă”, spune acesta.   

Cetăţile dacilor şi vaietele din mijlocul pădurii   

Cele mai mare cetăţi traco-getice din Moldova, se află la Botoşani, în localitatea Stânceşti. Au fost locuite sute de ani, sunt uriaşe şi astăzi parţial acoperite cu lanuri de porumb. Restul cetăţilor se pierde în pădure. Există şi în jurul lor legende cu Burebista şi comori ascunse, aici fiind descoperit în 1970 şi un tezaur cu piese din aur.

Au aparţinut triburilor războinice şi multe lupte s-au dat cu sciţii, bastrarii sau sarmaţii. Şi acolo unde a fost moarte sunt şi spirite rătăcite, spun sătenii.