19 octombrie, 2009Cu salutari pline de iubire, va vorbeste Matei, din partea tuturor sufletelor de pe acesta statie. Ati asteptat foarte, foarte, foarte mult – mult mai mult decat va dati seama – ocazia extraordinara care se afla acum la orizontul vostru apropiat. Timp de cativa ani, diversi mesageri ai Luminii v-au vorbit despre civilizatiile avansate din punct de vedere spiritual, intelectual si tehnologic, care va inconjoara – in curand veti auzi acest adevar din partea unor persoane din lumea voastra, in care aveti incredere si pe care le respectati.
Membrii consiliului suprem care au conceput planul global al Erei de Aur a Pamantului au tinut sub observatie ritmul fluxului constientei colective si au convenit ca se apropie ziua in care prezenta fratiei voastre celeste trebuie sa devina unanim cunoscuta. Exista „ferestre deschise” din punct de vedere universal, care ofera salturi in constienta si claritate spirituala care sa-i permita unei civilizatii sa se inalte spre o densitate superioara. Aceste ferestre au fost deschise si inainte pentru locuitorii Pamantului, dar s-au inchis din cauza intunericului care invaluise planeta si care nu le permitea oamenilor sa priveasca in sus catre stele, in loc de in jos, catre „picioarele de lut”. Acum a venit timpul pentru deschiderea unei alte ferestre, dupa cum a fost ordonat de catre Fiinta Suprema a acestui Univers. Pamantul va zbura prin aceasta fereastra, in drumul sau catre densitati superioare, in care iubirea, pacea si armonia reprezinta baza vietii. In iubirea sa pentru toate sufletele ce o locuiesc, planeta Pamant doreste ca aceste suflete sa o insoteasca.
Pentru a putea respecta cadrul temporal energetic al oricarei ferestre deschise, este necesara o evolutie controlota si sunt multe de facut, inainte ca aceasta fereastra sa se inchida, la sfarsitul anului 2012.
Repet,
zborul Pamantului prin deschidere si spre destinatia sa in cea de-a cincea densitate este asigurat – depinde de sufletele individuale sa-si organizeze propria calatorie.
Rezistenta tenace a mintilor intunecate dintre voi a reusit sa acopere inselaciunea imensa care a tinut oamenii in sclavie, timp de milenii. Fortele intunecate stiu ca au pierdut razboiul pentru dominatia mondiala , dar batalia lor continua inca, pentru indivizii care nu au tinut cont de mesajele sufletelor lor, de a „vedea lumina”. Strategia actuala a marionetelor intunericului este aceea de a starni furie, confuzie si invrajbire – in antiteza cu spiritul care poate vedea si folosi ocaziile pentru schimbarea de buna voie – si chiar daca mici fragmente ale coruptiei si depravarii omniprezente resusesc sa isi faca loc la stiri, se face inca foarte mult pentru a pastra masele in stare de inselaciune, suprimate si adormite intr-un mod constient.
Deoarece acest lucru nu corespunde cu dorinta Pamantului pentru sufletele sale dragi, consiliul de planificare globala, in colaborare cu fiintele evoluate spiritual, aflate printre voi, a hotarat sa inverseze ordinea a doua parti importante ale programului.
Initial se planificase ca expunerea controlului exercitat de intunecati ,asupra multiplelor probleme lumesti sa-i trezeasca pe cei adormiti , urmand apoi revelatia ca noii-veniti de pe taramuri indepartate au sosit pentru a va ajuta sa faceti curat si sa indepartati toata mizeria din lumea voastra. Dar trezirea maselor nu se petrece atat de repede, pe cat ar trebui si, pentru ca timpul este foarte important, s-a hotarat ca aceia care sunt cei adormiti adanc, sa fie zdruncinati tare, cu ceva ce nu poate scapa atentiei generale – si anume, prin recunoasterea de catre guvernele voastre, a existentei altor fiinte inteligente in Univers.
Conform informatiilor pe care le-am primit referitor la
„dezvaluire”, aceasta va fi mai curand la scara mica si nu dramatica, cum ar fi deconspirarea simultana a unei flote de nave spatiale, sau o armata de vizitatori care aterizeaza. Si nici nu va exista o intensificare imediata a interactiunilor cu fratii si surorile de pe taramuri indepartate –
prezentarea lor se va desfasura incet, fara un impact neasteptat asupra unei lumi in care scepticii si necredinciosii nu vor intimapina aceasta veste, cu acelasi entuziasm cu care o veti face voi. Intelepciunea dicteaza precautie, astfel incat suspansul si indoiala sa nu degenereze in haos si spaima.
Intunecatii stiu ca, odata ce acest adevar indelung negat nu mai poate fi dezmintit, acest lucru va deschide cutia virtuala a Pandorei, ce contine toate activitatile lor reprobabile de secole. Astfel, chiar daca lucratorii intru Lumina vor saluta, in sfarsit, cu netarmurita bucurie, faptul ca prezenta altor civilizatii este confirmata public, mintile intunecate se vor agita frenetic, de teama. Fiind marionete ale fortelor intunecate din afara planetei, ei stiu ca frica constituie un obstacol intre Lumina si constienta si, dintotdeauna,
scopul acestui puternic camp de forta al negativitatii a fost acela de a captura sufletele, acaparandu-le lumina. Marionetele lor vor depune toate eforturile pentru a convinge populatia ca fiintele extraterestre sunt de temut, ca ele au venit aici pentru a cuceri si a inrobi.
Puternica voastra legatura cu toate sufletele din acest univers va va permite sa indepartati frica, in fata careia indivizii care nu sunt iluminati, pier. Lumina euforiei voastre nu numai ca va atinge tot ceea ce va inconjoara, dar va radia si in afara, spre univers si, prin legea atractiei, va aduce inapoi energie „asemanatoare” , care ii poate atinge pe aceia care au cazut prada capcanei minciunilor aducatoare de spaima.
Lumina le poate deschide inimile si le poate permite sa-i intampine cu bucurie, pe vizitatorii care au venit pentru a va sprijini inaltarea din cea de-a treia densitate, in care domneste intunericul. Este adevarat ca Dumnezeu le-a spus acestor alti copii ai Sai sa va ajute, dar ei o fac cu mare bucurie si iubire, astfel incat voi toti sa va puteti trezi la locul vostru potrivit, in cadrul familiei noastre universale.
Datorita faptului ca cinstim pe fiecare dintre numeroasele suflete curajoase din toata lumea voastra care ajuta fortele luminii, rareori evidentiem o singura persoana pentru asemenea recunoastere. Vorbind din partea sufletelor de pe aceasta statie, voi face acest lucru acum pentru David Wilcox , datorita faptului ca el explica atat de bine interconexiunea intregii existente, modul in care stiinta si spiritul sunt unul si acelasi lucru , precum si faptul ca toata experienta incarnarii este parte din constienta universala.
Acum voi trece la lamurirea altor aspecte, ceruta atat de Lucratorii intru Lumina „experimentati” , cat si de noii cautatori spirituali.
INTREBARE : Cat de repede vor veni imbunatatirile aduse vietii pe Pamant, dupa ce va fi unanim cunoscuta prezenta altor civilizatii?
In spatele usilor inchise, multe imbunatiri sunt deja in stadiu incipienta, ca sa spunem asa, dar cele mai evidente schimbari ale mediului si ale vietii pe Pamant, pentru masele indelung exploatate, vor aparea atunci cand fratii si surorile veniti din departari vor lucra impreuna cu voi, pentru introducerea unor tehnologii a caror viteza si eficienta va vor uimi.
INTREBARE : In ce masura vom recunoaste schimbarile viitoare, daca nu avem o intelegere spirituala avansata, cum ar fi amintirea altor vieti sau cunoasterea misiunii noastre principale in aceasta viata?
Veti recunoaste multe schimbari! Figuri proeminente ale guvernelor sau ale altor „autoritati” vor iesi brusc din scena, in timp ce altii vor fi inlocuiti ca parte a procesului de reforma. Negocierile vor lua locul luptei intre natiuni si razboaiele civile se vor domoli, ca urmare a hotararilor luate. Criticile aduse presedintelui Obama vor inceta. Bandajarea unui sistem economic mort va lua sfarsit si acesta va fi inlocuit de un nou sistem. Tehnologiile care au fost impiedicate sa se dezvolte pe cai necinstite, vor deveni disponibile pentru implementare.
Poluarea in toate formele sale subtile va fi eradicata, unele aspecte mai repede, altele treptat. Noxele din aer, apa si sol vor fi curatate si puritatea va fi regasita. Alte tipuri de poluanti, care au facut viata un iad pe Pamant si care vor disparea acum treptat, includ sistemele de armament, controlul vremii, materialele radioactive, bolile concepute in laborator, rapoartele media manipulatoare, saracia, „distractiile” violente, asasinii controlati mintal, subjugarea femeilor, ura, crimele , satanismul, legile si sistemele juridice injuste, drogurile ilegale si cu prescriptie medicala, cruzimea fata de animale – TOT ceea ce a fost planificat de catre intentia intunecata va disparea!
Cu toate acestea majoritatea populatiei va fi martora schimbarilor din ce in ce mai numeroase si nu va gandi, „Toate acestea se intampla datorita intelegerii spirituale avansate in constienta colectiva”. In realitate, tocmai constienta ridicata si claritatea spirituala a omenirii de pe Pamant reprezinta baza TUTUROR schimbarilor! Niciuna dintre schimbari nu s-ar fi putut infaptui, fara dorinta VOASTRA de a trai in pace unul cu celalalt si in armonie cu Natura, pe o planeta careia i s-au redat sanatatea si frumusetea initiala! Dupa cum v-au transmis multi dintre mesagerii Luminii, voi ati ales sa fiti aici, tocmai pentru a crea acest tip de lume.
INTREBARE : Ce penalizari vor primi oamenii, atunci cand trec in Nirvana, datorita faptului ca au ales sa faca asta, in loc sa accepte adevarurile ce urmeaza sa fie revelate?
Niciodata nu se aplica niciun fel de penalizare! Indivizii ale caror alegeri din viata constienta nu au fost in conformitate cu contractele incheiate de catre sufletele lor primesc oricat de multe ocazii au nevoie, pentru a „indrepta greseala”, iar indreptarea greselii constituie intotdeauna alegerea oricarui suflet. Stiintific vorbind, vietile multiple reprezinta fizica universala in actiune. In contextul lui Dumezeu a-toate-cunoscator, a-toate-iubitor si omniprezent – ceea ce reprezinta o forma mai personalizata si la fel de precisa de contabilizare - vietile multiple reprezinta o Gratie Divina, care este oferita fiecarui suflet din Univers.
Multi oameni vor alege sa paraseasca aceasta viata, in loc sa accepte ca ceea ce au fost invatati este gresit. In mesajele anterioare, am declarat ca dezvaluirea adevarului in legatura cu originea religiilor va reprezenta cea mai mare provocare, atat pentru credinciosii devotati, cat si pentru Lucratorii intru Lumina. Am mai spus si ca, atunci cand veti intalni cea mai accidentata zona a caii voastre in cea de-a patra densitate, o veti intampina bine pregatiti, pentru a evita singuri gropile, cat si pentru a-i ajuta pe ceilalti sa le depaseasca mai in siguranta.
INTREBARE : Cati oameni se vor inalta odata cu Pamantul? Moartea atat de multor indivizi care pleaca nu va da nastere la framantari si nu va avea o influenta destabilizatore asupra planetei? Numarul sufletelor care se vor inalta cu corp fizic, odata cu Pamantul, nu poate fi prevazut cu precizie, dar putem spune, cu siguranta, ca aceia care aleg sa nu o faca vor linisti agitatia, iar acest lucru va stabiliza planeta. Toti cei care insotesc Pamantul catre densitatile superioare au absorbit Lumina – iar acest lucru le-a dat posibilitatea sa faca aceasta calatorie – si pentru ca ei stiu ca legaturile iubirii sunt la fel de eterne ca si sufletul insusi , nu vor mai jeli pentru „pierderea” oamenilor iubiti, care intra in lumea spiritelor. Mai mult decat atat, in vibratiile superioare ce insotesc calea inaltarii, conexiunile telepatice se vor deschide din nou si vizitele intre sufletele de pe Pamant si cele din Nirvana vor deveni un lucru obisnuit.
Sa va mai spun inca ceva. Pe langa infuzia indispensabila de Lumina primita de la alte civilizatii, vor avea loc si evenimente geofizice care vor stabiliza planeta. Atunci cand toate rezervele de negativitate au fost eliberate si energia transmutata in Lumina, nu va mai fi nevoie de acest fel de evenimente. Si va rog sa NU va faceti niciun fel de griji despre planeta X, Niburu, o „stea cenusie” sau un corp ceresc, oricare ar fi numele acestuia, care s-ar ciocni cu Pamantul.
INTREBARE : Cand Pamantul ajunge la o anumita frecventa, cei intunecati si ceilalti care nu accepta Lumina vor muri deodata?
Exista o frecventa sau nivel vibrational la care corpurile pe baza de carbon nu pot supravietui, si astfel marionetele intunericului vor muri intr-un interval foarte scurt de timp. In unele cazuri, acest lucru inseamna pur si simplu ca noi clone nu le vor inlocui pe cele care se strica. Dar majoritatea oamenilor care vor pleca sunt credinciosi ferventi, ale caror vieti isi vor pierede sensul fara credintele lor, corpurile lor vor muri la diferite date, depinzand de abilitatea fiecaruia de a aborda imensul stres emotional si mental, determinat de revelarea adevarului despre religii. Odata ajunse in Nirvana, toate aceste suflete dragi vor deveni constiente de adevaruri si vor alege constient sa le tina minte la urmatoarea lor reincarnare.
INTREBARE : In Era de Aur, va mai fi nevoie de o guveranare, asa cum avem acum?
Un sistem de guvernare organizat de la nivelul comunitatii la cel multidimensional va servi pentru comunicare, coordonare si cooperare. Caracterul moral si spiritual, intelepciunea si viziunea conducatorilor; extinderea jurisdictiilor, folosirea autoritatii , procedurile electorale, sistemele juridice si legale – si, cel mai important, satisfactia popoarelor guvernate vor constitui schimbari binevenite fata de guvernarea curenta!
INTREBARE : Daca temperatura generala la nivelul densitatilor superioare este moderata, inseamna ca nu vom mai avea munti acoperiti cu zapada si sporturi de iarna?
In niciun caz ! Asta ar insemna variatii mici in topografie si, cu siguranta, muntii vostri Himalaya, Alpi, Anzi si Stancosi nu vor fi adusi la nivelul marii! Extremele actuale intre deserturi arzatoare si climat sub zero vor deveni treptat mai moderate, ajungandu-se la o gama de temperaturi confortabile, dar muntii acoperiti de zapada si sporturile de iarna nu vor disparea, pentru ca acele minunate peisaje care inspira veneratie si acele preocupari atat de placute sunt aspecte dorite ale vietii pe Pamant. Tineti minte ca, in termenii iluzorii ai timpului vostru linear, voi ajutati la crearea lumii pe care VOI o doriti, dar in realitatea continuumului, acea lume deja EXISTA! Si ce lume minunata si grandioasa ati facut!
INTREBARE : Ce se reincarneaza si/sau supravietuieste mortii, din forma materiala?
Sufletul nemuritor. Originea a tot ceea ce reprezinta existenta naturala, in intregul cosmos, o reprezinta energia Luminii/iubirii pure a Creatorului. Ce difera de la un suflet la alt suflet sunt inteligenta sau capacitatea de a gandi, ca si evolutia spirituala, dar ingredientele din care sunt facute toate provin, de fapt, din aceeasi sursa. De la arhangheli, la stele, de la oceane, la insecte, de la flori, la munti, absolut toate sunt un suflet – nu au un suflet, SUNT un suflet. Niciodata nu va putea fi distrusa energia unui suflet, ci doar directionata intr-o alta forma. Dupa cum apa se poate schimba in vapori sau in gheata si bolovanii pot deveni nisip sau pietricele, dupa cum plantele cresc, mor si fertilizeaza solul in care vor creste alte seminte, asa isi poate sufletul, in orice etapa a evolutiei sale, schimba forma sau poate exista ca energie libera. Cu cat este mai evoluata o civilizatie, cu atat mai evoluat este nivelul fiecarei forme de viata din acea lume si fiecare forma isi stie locul in Unimea simbiotica, in cadrul careia infloreste intreaga viata.
Sa facem o mica digresiune si sa discutam despre animale, care isi stiu locul in familia sufletelor. Probabil ca in aceste zile zbuciumate, schimbarea este mai evidenta in regnul animal, decat in lumea oamenilor. Fotografiile si filmele care circula pe Internetul vostru arata ca unele dintre speciile de animale de prada dau semne de prietenie fata de cele care le-ar putea fi victime– avand chiar exemple ocazionale de protectie intre specii si ingrijire intre cele doua grupuri - dupa cum exista la fel de bine si cazuri in care animale „fioroase” se comporta prietenos cu oamenii. Aceste animale raspund vibratiilor superioare dominante pe Pamant si astfel instinctele lor devin mai pasnice.
Să ne intoarcem la intrebarile cititorilor:
INTREBARE : Care este diferenta dintre emotiile din cea de-a patra si cea de-a cincea densitate si cele din a treia densitate?
Pamantul este una dintre scolile elementare ale acestei galaxii, pentru experimentarea dualitatii, spectrul emotiilor care descriu comportamentul extinzandu-se de la dumnezeiesc la rau – sa nu judeci persoana, dar sa-i descrii faptele – si sufletele evolueaza spre densitati superioare, prin depasirea raului si imbratisarea dumnezeiescului. Emotiile sunt mai intense si mai pure la densitati superioare si exista numai cele care pot fi numite pozitive, cum ar fi iubirea, bucuria, respectul, admiratia, compasiunea – emotii care dau nastere la generozitate, cinste, intrajutorare, iertare, loialitate si cooperare. Pe acesta statie si noi simtim tristete, atunci cand vedem suflete dragi aflate in suferinta, sau ranindu-se unele pe altele, ori refuzand Lumina, dar aceste sentimente triste nu se pastreaza pe statiile superioare, datorira faptului ca energia iubirii si a bucuriei sunt mult mai intense.
De asemenea, emotiile densitatilor superioare s-ar putea spune ca sunt dezinteresate, in timp ce intr-a treia densitate perceptia situatiei unei alte persoane este deseori legata de modul in care este afectat sinele personal. De exemplu, prietenul vostru cel mai bun, a carui lipsa indelungata de serviciu a dus la o situatie disperata a familiei sale, tocmai si-a gasit o slujba pe pozitia la care va asteptati sa fiti voi promovati. Chiar daca s-ar putea sa simtiti cu adevarat bucurie pentru prietenul vostru, veti simti si invidie, dezamagire, descurajare, resentimente, furie si indoiala de sine – oricare sau mai multe dintre aceste emotii legate de sine putand fi la fel de puternice, daca nu chiar mai puternice, decat bucuria pe care o simtiti pentru prietenul vostru.
Cum se potriveste incarnarea cu procesele biologice ale lumii noastre, de exemplu, cum este legata entitatea incarnata de fetusul uman, sau de alta forma biologica gazda? Chiar daca sufletul se aplica oricarei forme de viata din intreg cosmosul, haideti sa vorbim numai despre sufletul uman pe Pamant. Sufletul, care este creat din esenta si din planul lui Dumnezeu, se poate bransa la mintea universala si poate trai oriunde energia este compatibila cu stadiul evolutiei spirituale. Embrionul reprezinta o forma biologica constienta numai de senzatiile fizice primitive, el creste si se transforma fizic si intelectual in fetus, in conformitate cu influenta genetica a parintilor sai, si emotional, in concordanta cu mediul lor emotional.
Intre incarnari, sufletele decid ce au nevoie pentru a echilibra alte vieti fizice si isi aleg parintii ale caror gene vor produce genul de corp necesar pentru experienta pe care au ales-o si a caror situatie va crea si celelalte conditii necesare. Un suflet poate pluti in jurul „parintilor” inainte de conceptie si poate intra in embrion sau fetus, oricand pe durata perioadei de gestatie. Sufletele pot conveni sa „imparta” durata sederii, unul dintre ele locuind in fetusul in dezvoltare, pana cand absoarbe vibratiile emotionale ale mamei si ale mediului acesteia, ceea ce poate satisface nevoia sufletului respectiv, pentru o viata intreaga fizica, dupa care, la un moment prestabilit - oricand inainte, in timpul sau imediat dupa nastere – sufletul respectiv iese si un alt suflet intra pentru a prelua rolul sufletului din corpul respectiv. Daca va ganditi ca toate partile care convin sa imparta o viata o fac din iubire neconditionata, acest gen de aranjament foarte temporar nu mai pare chiar atat de ciudat ca la prima vedere.
INTREBARE : Va exista o schimbare clara, prin care totul sa se transforme instantaneu si cei care „s-au calificat” sa se trezeasca intr-o noua realitate, avand corpuri noi? Se dezvolta cumva corpurile 4D inauntrul corpurilor 3D, aflate in inaltare treptata si care se vor transforma brusc in corpuri 4D?
Restructurarea celulara a corpurilor de la unele pe baza de carbon, la unele pe baza de cristal, sau schimbarea de la un corp 3D, la unul 4D se intampla treptat, deoarece capacitatea creierului din a treia densitate nu poate cuprinde credinta ca acest lucru se poate intampla intr-o clipita. Pe parcursul procesului de transformare, pot aparea anomalii fizice, care difera de la un individ la altul si care se pot datora uneia sau mai multor cauze; prin urmare, nu pot fi atribuite, in intregime, schimbarilor celulare care apar la absorbtia Luminii. Ce poate fi atribuit acestui proces este dorinta pentru o intelegere spirituala mai clara; o minte deschisa si iscoditoare; discernamant mai fin; constienta sporita a cunoasterii intuitive, mai putin interes acordat problemelor banale si un interes sporit acordat problemelor de importanta globala.
INTREBARE : Cum vor arata corpurile in cea de-a patra si a cincea densitate?
Din moment ce corpurile pot fi materializate in densitati superioare, in orice model pe care si-l poate imagina sufletul, vom incredinta acest raspuns corpurilor voastre. Pe masura ce avansati spre vibratii superioare, treptat corpurile voastre vor deveni libere de orice boala, membrele si organele pierdute vor fi restaurate, boala si modelul de imbatraire, precum si folosirea limitata a creierului vor fi scoase din ADN-ul vostru si aspectul final al adultilor vostri, care aleg asta, va fi cel al unui om de 30-35 de ani, cu un corp foarte sanatos, vibrant si tanar. Nu ne-ati intrebat, dar va vom spune oricum – toate personalitatile vor fi placute!
Pastrati in inima voastra aceste viziuni ale vietii pe Pamantul Erei de Aur, stiind ca, pe parcursul inaltarii voastre, aveti iubirea, protectia si indrumarea sufletelor luminate, din tot acest univers.
____________ _________ _________ ________
IUBIRE si PACE
Suzanne Ward