Inexplicabil

Despre cristale

Bhudismul are un bun feng shui

12 PRINCIPII DE VIATA BUDISTE

· Fiecare persoana ar trebui sa-si inteleaga propria minte si viata pe care o traieste. Sistemul numit budist exista tocmai pentru a te ajuta in acest sens. Incepe chiar acum si infrunta-ti viata asa cum se prezinta ea, invata sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile experiente.

· Totul se schimba. Tot ceea ce exista trece prin acelasi ciclu al existentei – nastere, batranete, boala si moarte. Doar viata este continua, cautandu-si tot timpul noi forme de manifestare. Viata este un proces sau curgere care nu a inceput niciodata si nu se va termina niciodata.

· Legea schimbarii se aplica deopotriva si la ceea ce oamenii numesc “suflet”. Nu exista ceva intr-o persoana care sa fie nemuritor, care sa nu se transforme.

· Toate universurile care exista sunt expresia vietii. Toate efectele au si cauze iar caracterul unei persoane este rezultatul actiunilor sale. Fiecare fiinta umana isi creaza situatii de viata, fie ca intelege acest lucru sau nu. Prin ganduri bune si actiuni corecte se poate purifica sinele interior. Intelegerea naturii interioare va duce in timp la eliberare. Fiintele omenesti care petrec multe vieti pe Pamant pot atinge in cele din urma iluminarea.

· Viata e singurul lucru care se schimba in mod constant. Viata isi schimba forma de nenumarate ori. Tocmai de aceea nu exista moarte desi toti cred ca murim. Din intelegere se naste compasiunea si un simt al identitatii cu alte forme de viata. Lege eterna este intelegerea si armonia.

· Grija partii trebuie sa fie grija intregului. Egoismul directionat gresit produce suferinta personala si a celorlalti. Poti invata din propria suferinta sa o micsorezi si sa-i elimini cauzele.

· Incearca in primul rand sa obtii o intelegere preliminara a buddhismului. Apoi poti dezvolta o intelegere mai profunda. Budismul este un mod de viata nu doar o teorie despre viata. Inceteaza sa mai faci rau, invata sa faci bine, purifica-ti inima.

· Un Buddha este o fiinta omeneasca. Scopul vietii este atingerea iluminarii. Aceasta stare de constiinta conduce la disparitia limitarilor. Toate fiintele omenesti si toate celelalte forme de viata contin iluminarea in stare latenta. Iluminarea este procesul transformarii in ceea ce suntem cu adevarat. “Priveste in interiorul tau - esti Buddha”.

· Intre starea de latenta si iluminarea propriu-zisa exista un proces de autodezvoltare. Singura credinta folosita in budism este increderea ca acolo unde a fost o calauza, merita sa mergi si tu.

· Budismul pune mare accent pe nevoia de meditatie si concentrare interioara, care conduce in timp la dezvoltarea facultatilor spirituale interioare. Perioadele de liniste pentru activitatile interioare sunt esentiale pentru o viata echilibrata. Un Buddha are mintea treaza in orice moment. Fereste-te sa te atasezi mental si emotional de tot ce e trecator.

· Fiecare persoana sufera consecintele propriilor actiuni si invata din ele. Ajuta-i pe altii sa faca acelasi lucru. Nici o rugaciune adresata lui Buddha sau oricarei alte zeitati nu va impiedica un efect sa-si urmeze cauza. Preotii budisti nu sunt intermediari intre realitate si individ. Toate celelalte religii si filozofii sunt acceptate fara discernamant pentru ca nimeni nu are dreptul sa se aseze in calea unei persoane care isi cauta Dumnezeul.

· Budismul este un sistem de gandire, o religie, o stiinta spirituala si un mod de viata care e rational si practic. Pentru mai bine de 2 000 de ani el a satisfacut nevoile a aproape o treime din populatia Globului. Nu are dogme, satisface simtul rational si pe cel al inimii, insista ca fiecare individ sa-si asume responsabilitatea, sustine toleranta pentru ceilalti si pentru punctele lor de vedere, imbratiseaza stiinta, psihologia, etica si arta si subliniaza faptul ca oamenii sunt creatorii vietii lor prezente si a destinului lor.

Mesajul social al budismului

Budismul desființează din start stratificarea socială, ierarhizarea și susține egalitatea oamenilor din punct de vedere moral. Buddha dorea abolirea sistemului de caste prezent în India și nega valorile numelui și al familiei și trăinicia lor  Se promovează nu doar o compasiune (karunā) și o iubire necondiționată față de semeni (pali:mettā; sanscrită:maitrī), ci o identificare a eului cu însăși ființa persoanei iubite. Budismul consideră că egoismul și sentimentul sinelui provin din limitarea denumirii de "eu" la propria persoană, și numai prin extinderea termenului asupra lumii înconjurătoare, prin dilatarea granițelor proprii se poate ajunge la iubirea adevărată. Buddha descrie această lărgire a orizontului prin privirea simbolică a celor șase direcții:

• Privind spre est, un copil ar trebui să fie bun cu părinții săi, să îi ajute, să le păstreze tradiția, să fie demn de moștenire și să îndeplinească ritualurile cuvenite la moartea lor. La rândul lor părinții trebuie să îi protejeze, să-i încurajeze în acțiunile benefice, să îi lanseze într-o carieră, să se asigure că au un soț potrivit/o soție potrivită și să le acorde o moștenire bună.
• Privind spre sud un elev trebuie să își respecte învățătorul, să muncească din greu și să fie nerăbdător să învețe. Un învățător trebuie să asigure o educație bună elevului, să se asigure că acesta a înțeles bine informațiile și să-l ajute să își atingă țelurile.
• Privind spre vest un soț trebuie să își trateze soția cu bunătate, să îi fie fidel, să împartă autoritatea cu ea și să îi asigure bunăstarea. O soție trebuie să fie grațioasă, loială și muncitoare.
• Privind spre nord un prieten trebuie să fie generos, protectiv și loial prietenilor săi și să îi ajute la nevoie.
• Privind spre nadir un angajator trebuie să fie bun cu angajații săi, să le distribuie sarcini conform abilităților lor, să le asigure mâncare și plată, să îi ocrotească când sunt bolnavi și să le permită dreptul de a pleca. Un angajat trebuie să meargă la muncă devreme, să plece târziu, să fie cinstit cu angajatorul său și să îi mențină o reputație bună.
• Privind spre zenit un om obișnuit, laicii trebuie să îi respecte pe cei care s-au dedicat vieții spirituale, să fie amabil și binevoitor în faptă, în vorbă și în gând, să le acorde casa lor ca adăpost și să îi aprovizioneze cu cele necesare vieții. De asemenea, un monah trebuie să îi împiedice pe laici de la comiterea păcatelor, să îi încurajeze să fie buni, să propovăduiască dharma, să clarifice mirenilor ceea ce acesștia nu înțeleg din învățăturile lui Buddha, să le arate calea cea dreaptă și să îi iubească nemăsurat de mult

Budismul nu condamnă acumularea bogățiilor de către oamenii obișnuiți ci chiar o încurajează, cu toate că monahii nu au voie să se atingă de bani sau să se implice în viața economică. Astfel din punct de vedere sociologic putem vorbi de două tipuri de budism: "budismul nirvanic" care are ca unic scop eliberarea și detașarea de samsara și "budismul karmic" care îndeamnă omul să săvârșească fapte bune pentru ca într-o viață viitoare pozitivitatea karmei să-l situeze într-o poziție mai apropiată de condiția iluminării. Budismul nirvanic încurajează de asemenea faptele bune, dar cere detașarea de rezultatul lor și renunțare ceea ce este inaccesibil pentru unele persoane fără o vocație monahală

DIETA BUDISTA: CE REGULI TREBUIE RESPECTATE

Putine sunt templele budiste în care este acceptat consumul de carne, iar, de cele mai multe ori, „dezlegarea” se refera doar la peste si la fructe de mare.

Calugarii nu consuma radacina plantelor, pentru ca asta ar însemna uciderea lor. Deci din meniu le lipsesc radacinoase precum cartofii, morcovul sau ceapa.

În schimb, budistii au „liber” la plantele de la care se consuma partea superioara, la cereale, precum si la fructe. În anumite ramuri ale budismului sunt interzise si legumele sau condimentele cu aroma puternica (cum ar fi usturoiul sau coriandrul) deoarece se considera ca excita în exces simturile!

Timp de cinci zile, 25 de participanti la un studiu organizat de Departamentul pentru Sanatate al Universitatii din Seul, Coreea de Sud, au mers într-un templu budist si au respectat cu strictete stilul alimentar vegetarian pe care-l aveau calugarii.

Înainte de a adopta acest regim, participantii au fost rugati sa spuna ce au consumat cu 48 de ore înainte (carne de porc, vita, lactate, dar si medicamente, alcool, nicotina si altele) si sa dea mostre de urina.

Niciunul dintre ei nu luase antibiotice sau altfel de medicamente în ultima luna, însa analiza urinei a aratat ca prezentau atât urme de chimicale folosite la fabricarea cosmeticelor (inclusiv cele pentru bebelusi), a detergentilor, gelurilor, vopselelor, precum si a unor textile. Chimicale extrem de periculoase, deoarece perturba hormonii si pot duce la dezechilibre grave.

Dupa cinci zile de viata în templul budist, în care au respectat întocmai regulile calugarilor, s-a constatat ca nivelul chimicalelor din corpul participantilor la studiu scazuse drastic.

Initiatorii dietei au tras concluzia ca alimentatia si stilul de viata au un rol foarte important în minimizarea efectelor daunatoare ale chimicalelor, iar acest lucru s-a vazut chiar si dupa o „cura” de doar cinci zile în mijlocul calugarilor budisti.

Apa fiarta dupa orice masa

Budismul pune mare accent pe echilibru, cumpatarea aplicându-se mai ales la masa. Astfel, daca ar fi sa urmati sfaturile calugarilor, va trebui sa va opriti din mâncat nu atunci când sunteti satuli, ci atunci când muschii abdomenului încep sa se întinda.

Nu veti putea avea o digestie sanatoasa daca nu aveti si energia necesara pentru acest proces, energie care va lipsi daca stomacul este plin si suprasolicitat.

Calugarii respecta si o anumita proportie atunci când vine vorba despre ceea ce consuma. Astfel, se spune ca la o masa trebuie sa existe doua sferturi alimente solide, un sfert lichid si… un spatiu gol!

Un alt secret al lor este… apa. Consuma apa dimineata, imediat dupa ce se trezesc, si este vorba despre apa fiarta. Aceasta este recomandata si la 20 de minute dupa orice masa, scopul fiind detoxificarea organismului si echilibrarea fluidelor din corp.

Roxana Roseti, EvZ.ro

Pamant si Venus

Uimitor: Pământul și planeta Venus realizează un veritabil dans în jurul Soarelui – un model complex, având forma perfectă a unei flori!

Simulare video

 
În sistemul solar, Venus este a doua planetă, dacă începem numărătoarea dinspre Soare. Ea se află la 108 milioane de kilometri față de Soare. Venus nu este cu mult mai mică decât Terra (are 95% din diametrul planetei noastre), dar spre deosebire de Planeta Albastră, Venus are zeci de mii de vulcani activi, o suprafață fierbinte și este lipsită de sateliți naturali.

Venus este o planetă ciudată, chiar dacă în unele privințe se aseamănă Terrei (mai ales ca dimensiuni). Rotația pe care Venus o efectuează în jurul propriei axe are loc într-un sens invers față de cea a Pământului, iar această mișcare este atât de lentă, încât ziua venusiană (echivalând cu 243 de zile terestre) este mai lungă decât anul venusian (224,7 zile terestre).

În dansul pe care Venus și Terra îl efectuează în timp ce se rotesc în jurul Soarelui, ele generează, după cum au observat astrofizicienii, un minunat model al unui flori cu cinci petale. În timp ce Pământul efectuează 8 rotații complete în jurul Soarelui, Venus realizează 13 astfel de rotații. Opt ani pământeni echivalează cu aproximativ 13 ani venusieni.

Formarea celor cinci petale egale ale modelului florii pe care Pământul și Venus îl generează în timp ce se rotesc în jurul astrului zilei este determinat de către diferențele dintre perioadele de rotație în jurul Soarelui și ne dezvăluie, încă odată, că Universul este un întreg armonios, ordonat, în care până și așa-zisul haos nu este decât o ordine ale cărei legi încă nu s-au dezvăluit minții umane. Cosmosul este ordine, matematică, armonie dumnezeiască!

Simulare video

această „floare” pare a fi mai degrabă o YANTRA cu care recomand să se lucreze (cine știe ce semnificații are acest „dans” al celor două planete surori !)

Incredibil

Copaci mai batrani ca piramidele

Un pin domină clasamentul arborilor milenari
Cum ar fi să-ţi sărbătoreşti existenţa a câteva mii de ani? Ei bine, se găsesc câţiva copaci în lume care chiar asta fac. Chiparoşi (cypress trees), arbori de Sequoia, conifere (coniferae), castani (chestnut-trees) sau măslini (olive trees) se pot lăuda / se pot făli (pride themselves) că au împlinit şi 4000 de ani.

O tisă (yew tree) trăieşte datorită mlădiţelor (shoots)

Cel mai bătrân copac din lume este Methuselah, botezat după personajul biblic Matusalem. În 2010, acest pin (pine tree) din Munţii Californiei a ajuns la vârsta de 4841 de ani. Gândiţi-vă doar că, atunci când începea construcţia primei piramide din Egipt, acest copac avea deja un secol de viaţă.
Cel mai bătrân chiparos din lume şi al doilea copac, ca vârstă, de pe planetă are între 4000 şi 4500 de ani şi se află în Abarkooh (Iran). A fost botezat Sarv-e Abarqu (chiparosul din Abarqu) şi Chiparosul lui Zoroastru, după numele profetului iranian.

O tisă din Llangernyw, Ţara Galilor, urcă pe podiumul (platform) celor mai bătrâni copaci din lume, cu o vârstă estimată între 3000 şi 4000 de ani. A rezistat atât de mult pentru că în trunchi au apărut mlădiţe noi, ce continuă să crească.
Chilienii se pot mândri şi ei cu Alerce, un copac de peste 3600 de ani, aflat în Munţii Anzi.

„Senatorul” şi „Patriarhul”
Senatorul - aşa a fost botezat chiparosul de 3500 de ani din Big Tree Park, statul american Florida. Este şi cel mai mare copac, ca volum, din bazinul estic al Fluviului Mississippi.

„Patriarca da Floresta” („Patriarhul din pădure”) are 3000 de ani şi aparţine unei specii de arbori sud-americani, fiind mândria brazilienilor în a căror ţară se găseşte.
Un copac din specia Fitzroya cupressoides, aflat în Parcul Naţional „Los Alerces” din Argentina, se poate lăuda (boast) cu o vârstă de aproximativ 2600 de ani şi cu o înălţime de 57 de metri.
Un „general” înalt cât un bloc

„Generalul Sherman” este un Sequoia din Parcul Naţional California. Vârsta sa este estimată la 2300-2700 de ani. Are înălţimea unei clădiri cu 27 de etaje şi are o circumferinţă de 31 de metri. Este şi cel mai mare copac, ca volum, din lume.

Jômon Sugi este o specie de conifer a cărui vârstă este estimată undeva între 2000 şi 7000 de ani (forma trunchiului copacului face ca măsurarea vârstei să nu poată fi calculată cu exactitate). Coniferul are o înălţime de 25 de metri şi o circumferinţă a trunchiului de 16 m. Este trecut în patrimoniul UNESCO. În 2005 a fost vandalizat şi i s-a rupt o porţiune de scoarţă de aproximativ 10 cm pe fiecare parte.

Măslini cu secole în spate
Cel mai bătrân măslin din lume se află pe Insula Creta, în satul Ano Vouve, din regiunea Chania. Vârsta sa a fost aproximată între 2000 şi 5000 de ani. Este înalt de 12,5 metri, are o circumferinţă a trunchiului de 12,5 metri şi mai face încă măsline. Aparţine unei varietăţi numite tsounati.

Un alt măslin bătrân din Europa se află la Bar, în Muntenegru, şi are 2000 de ani, la fel ca şi cel mai bătrân copac de acest fel din Portugalia.

Şi locuitorii din insula grecească Zakyntos se pot lăuda cu un măslin în vârstă de două milenii.
Sose este un platan de 2000 de ani, ce se află în provincia Nagorno-Karabakh.

„Tatăl pădurii”
„Te Matua Ngahere” („Tatăl pădurii”) este un kauri (specie de conifere) gigantic din Noua Zeelandă. Vârsta sa este estimată undeva între 2000 şi 3000 de ani. A fost afectat în 2007 în timpul unei furtuni puternice de iarnă.

Cel mai bătrân stejar (oak) din lume („The Pechanga Great Oak Tree”) se află în statul american California şi are o vârstă estimată la 2000 de ani.

Şi bulgarii se laudă cu un stejar care se află la Stara Zagora şi are 1674 de ani.

Ficusul bântuit
Filipinezii au un ficus de 328 de ani. Este nevoie cam de 40 de oameni pentru a-i înconjura trunchiul. Localnicii cred că „Balete”, aşa cum a fost botezat, este bântuit de fantomele oamenilor răi.

În top 100 al celor mai bătrâni copaci din lume se află şi un Ginkgo biloba de 1.000 de ani aflat pe teritoriul Japoniei. A fost dezrădăcinat de o furtună în martie 2010, dar se crede că mai poate fi încă salvat.
Cel mai bătrân pom fructifer este un păr din Massachusetts, SUA - 378 de ani.

Legendarul castan al celor 100 de cai
„Castanul celor 100 de cai” are o vârstă estimată la peste 2000 de ani (chiar 4000 de ani dacă e să ne luăm după botanistul torinez Bruno Peyronel). Se află în Sicilia, pe versantul estic al Vulcanului Etna, la doar 8 km de craterul acestuia. Face parte din familia castanului dulce şi are o circumferinţă de aproape 60 de metri.
Numele copacului vine de la o legendă legată de Regina Ecaterina de Aragon. Aceasta, împreună cu cei 100 de cavaleri care o însoţeau, ar fi fost prinsă de o furtună în timpul unei călătorii pe Etna, iar toţi au avut destul loc să se adăpostească sub bătrânul castan.

Peștera Tayos

Peștera Tayos ascunde unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii. Acesta este locul în care a stat ascunsă o întreagă bibliotecă metalică, în care este scrisă istoria omenirii din cele mai vechi timpuri.

Cu toate acestea, în prezent nu mai există nicio dovadă că în peștera Tayos a existat o bibliotecă cu cărți de metal și nici artefacte misterioase. Toate dovezile fizice s-au pierdut, mai puțin fotografiile părintelui Crespi, care din păcate nu prea clare.

Interesant este faptul că arhitectul și istoricul Melvin Hoyos a declarat recent că peștera Tayos nu este o formațiune naturală și că este cert faptul că a fost creată de către o civilizație avansată.

Manastirea Dealu - Capul lui Mihai Viteazu

Minunata alee cu tei de la Mănăstirea Dealu, unde este îngropat capul lui Mihai Viteazul ar putea concura lejer cu ansambluri similare din Europa


Aleea cu tei care conduce la Mănăstirea Dealu, locul unde se află capul lui Mihai Viteazul, a fost descrisă de eruditul arhiepiscop Raymund Netzhammer (1862-1945). Locul ar putea concura cu ansambluri similare din Europa dacă ar fi bine întreţinut, spun istoricii.

Cu siguranţă locul te încarcă de energie. Fie că mergeţi cu maşina, cu bicicleta sau chiar pe jos, alegerea se poate dovedi ideală în timpul liber. Spre Mănăstirea Dealu se urcă pe o alee somptuoasă de tei, care se întinde dreaptă, până la poalele dealului pe care este amplasată mănăstirea.   
 “Dacă ansamblul ar fi fost bine întreţinut, ar fi putut concura cu cel care duce, în apropiere de Sarajevo, spre izvorul Bosnei. Ai imediat impresia şi aici că avem de-a face cu opera unui om cu simţ artistic. Şi într-adevăr, această alee, precum şi drumul cu serpentine care duce printr-o pădurice şi printre podgorii până la dealul mănăstirii fuseseră amenajate în anul 1844 de către domnitorul Bibescu, cel care se îngrijise ca şi mănăstirea însăşi să aibă parte de o renovare generală”, spune istoricul Silviu Miloiu, profesor la Universitatea Valahia, din Târgovişte, 
.
Raymund Netzhammer (n. 19 ianuarie 1862, Erzingen, Baden - d. 18 septembrie 1945, insula Werd, Elveţia) a fost arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti între 1905 -1924. La 5 noiembrie 1905 a fost consacrat episcop în biserica abaţială "Sfântul Anselm” din Roma, de către Cardinalul Girolamo Maria Gotti, prefectul Congregaţiei "De Propaganda Fide” din Curia Romană, iar la 17 decembrie, acelaşi an, a urcat pe tronul arhiepiscopal. Mons. Raymund Netzhammer şi-a ales ca moto pe sigla episcopală cuvintele: In verbo tuo (La cuvântul tău) (Lc 5,5). L-a cunoscut bine pe regele Carol I al României.   

Mănăstirea Dealu, necropolă domnească Mănăstirea Dealu, un aşezământ de maici situat pe un deal din apropierea municipiului Târgovişte, este una dintre principalele atracţii pentru turiştii care vizitează judeţul Dâmboviţa.  Aici există o adevărată necropolă domnească, fiind locul unde se află capul domnitorului Mihai Viteazu. O aşezare monastică exista la Dealu în anul 1431, aşa cum reiese dintr-un document prin care Alexandru I Aldea îi făcea danie mănăstirii două sate.  
Se spune că mănăstirea a fost intemeiată iniţial de către Mircea cel Bătrân, însă Radu cel Mare este cel care a ctitorit-o în anul 1500. Biserica Sf. Nicolae, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească.    

Fiu al lui Pătraşcu cel Bun, Mihai Viteazul este cel intrat în legendă prin faptul că, deşi condamnat la decapitare de către predecesorul său, Alexandru cel Rău, a rămas în viaţă refuzând să-şi plece grumazul pe butucul călăului şi a rămas semeţ şi drept, motiv pentru care călăul a mărturisit că nu poate lua viaţa unui astfel de om.    

Se ştie despre uciderea marelui voievod în Câmpia Turzii, undeva în Ardeal şi despre faptul că a fost decapitat, iar trupul i-a fost batjocorit şi lăsat să zacă undeva, în afara taberei. După trei zile, nişte sârbi îl îngropară pe furiş, iar capul a fost luat de către comisul Radu Florescu – cel care îl ajutase pe Mihai Viteazul ca să-si prezinte candidatura, când fusese numit domn al Ţării Româneşti – şi îngropat la Mănăstirea Dealu, lângă tatăl său, peste mormânt fiind aşezată o piatră “prin grija lui Radu Buzescu”.   După moartea lui Mihai  „Turturea paharnic, el a furat capul lui şi l-a adus adus în ţară, de l-a slujit şi l-a îngropat la Mănăstirea Dealu cu multă cinste ca pe un domn ".  

Un acoperiș pe care iarba crește nestingherită

În Islanda poate fi admirată o bisericuță 

ce arată ca în basme, 

având un acoperiș pe care iarba crește nestingherită. 

Este unică în țară și printre puținele din lume!

Acoperișurile verzi – o idee de amenajare care azi este pusă în practică în marile metropole ale lumii, nu constituie o noutate! În Islanda, această tradiție arhitectonică a apărut în secolul XVIII și a fost motivată nu doar de aspectul estetic, ci și de faptul că un acoperiș înierbat constituie un mijloc perfect de izolare a construcțiilor, pentru o mai bună protecție a locatarilor de climatul dur, deosebit de rece. Cât privește lăcașurile de cult din Islanda, Hofskirkja este singura biserică din Islanda care mai dispune de un acoperiș pe care crește iarba.

Mica biserică din satul Hof (aflat la 20 de km de Parcul Național Skaftafell) este închinată sfântului Clement și a fost înălțată în anul 1884. Acoperișul său se întinde până la pământ. La rândul său, covorul vegetal se întinde, fără discontinuități, de pe suprafața solului și până pe creasta acoperișului bisericuței. Lăcașul de cult este construit din lemn și piatră, în integralitatea sa.

La nivelul acoperișului sunt așezate dale de piatră, una lângă alta, precum țiglele. Deasupra dalelor se află stratul de pământ pe care crește iarba. Acesta era un stil de construcție tradițional în Islanda secolelor trecute, fiind unul dintre mijloacele cele mai bune de a menține temperaturile din interiorul clădirilor pe timp de iarnă. Hofskirkja se numără printre cele câteva biserici declarate monumente istorice în Islanda și aparține astăzi unui muzeu. Actualmente, în Islanda mai există foarte puțini meșteri care știu să construiască clădiri de acest fel.

Multumim Tomi Tohaneanu

Teleportare din centrul Pamantului

Povestea savantului român, Scipio Dumitrascu, care s-a dus pe munte la Slănic Prahova și s-a teleportat la București

„Savantul român Scipio Dumitraşcu s-a făcut nevăzut la munte şi s-a trezit lângă Bucureşti

În ultimii ani se dezvoltă teza potrivit căreia Terra este spaţiul în care „trăiesc” şi se dezvoltă mai multe lumi paralele. Una dintre dovezile clare ale existenţei vieţii sub pământ a făcut vâlvă în urmă cu mai bine de 20 de ani la Slănic Prahova.

La început au fost piticii alchimişti

Frumuseţea cadrului natural, particularităţile climatului şi prezenţa unor obiective turistice spectaculoase fac din Slănic Prahova una dintre perlele României. Staţiune balneoclimaterică, incluzând Muntele de Sare, unic în lume, acest loc ideal ascunde o poveste halucinantă. Se spune că, în vremuri imemoriale, acest spaţiu a fost locuit de o sectă bizară, ai cărei membri se ocupau cu alchimia şi care ar fi aflat de capacităţile paranormale ale acestui centru energetic extrem de puternic. Creaturile semănau cu nişte pitici, se îmbrăcau în mantii roşii şi se hrăneau exclusiv cu licori preparate din ierburi şi struguri. Se zice că, după ce au trăit în aceste locuri şi şi-au construit colibe similare cu igluurile eschimoşilor, dar învelite într-o plantă căţărătoare asemănătoare cu fasolea, membrii acestui grup misterios, care deveniseră specialişti în teleportare, ar fi dispărut fără urmă, ştergându-şi locuinţele de pe faţa pământului.

Dispariţia fulgerătoare a speologului Scipio Dumitraşcu

În anii ’80, savantul Scipio Dumitraşcu, doctor în speologie, şi ofiţerul de securitate Hermes Mihalcea (specialist în fenomene paranormale, şcolit la Moscova), precum şi alţi câţiva oameni de ştiinţă explorau salina de la Slănic. Dintr-o dată, Scipio a simţit că-şi pierde pământul de sub picioare şi a căzut printr-o crăpătură dintre peretele peşterii şi podea. Nemaigăsindu-şi prietenul, Hermes a raportat incidentul şi imediat a sosit în zonă o echipă condusă de colonelul Grişa Koniacov, detaşat de KGB în România. Totuşi, speologul n-a mai fost găsit, iar zona a fost închisă pentru o vreme publicului larg.
Câteva săptămâni mai târziu, Scipio a reapărut, fiind văzut pentru prima oară la bufetul Gării Obor din… Bucureşti, unde bea nestingherit votcă alături de târgoveţi, povestea vrute şi nevrute şi cânta arii din opere celebre. Nu arăta mai rău în urma accidentului, ba din contră, parcă întinerise şi pofta de viaţă-i crescuse.

Vocile îl strigau pe nume

La interogatoriul care a urmat, savantul a oferit o poveste bizară. După ce a alunecat prin acea deschizătură, s-a rostogolit într-o prăpastie adâncă, unde s-a găsit înconjurat de o beznă deplină, cu picioarele prinse între stânci. A încercat să strige, dar auzea înapoi alte voci, care îl chemau pe nume: „Brusc, am văzut o scânteie şi apoi s-a făcut beznă. Eram în imponderabilitate, de parcă mă agăţasem de o lustră… Urlam după ajutor şi o voce îmi răspundea: «Scipio! Scipio!» La cât de panicat am fost, am răspuns: «Da!… Daaa!…» La un moment dat, sătul, am zis: «Ce, bă, v-aţi dilit?» S-a făcut linişte şi am crezut că sunt pierdut”. Omul nu ştia cât timp petrecuse prins în zona sufocantă.
Securistul Hermes tocmai primise cadou de la nişte colegi de breaslă detaşaţi în America de Sud o specie ciudată de animal, între câine şi şobolan, un simpatic capybara, care avea un dar fantastic al mirosului. Adus la faţa locului şi pus să adulmece, animalul n-a dat însă niciun semn că ar fi descoperit vreo urmă.

Josefina, misterioasa femeie cheală cu ochi albaştri

Tocmai când îşi pierduse orice speranţă, Scipio a simţit în podea o vibraţie ciudată. A început să audă un sunet ca de maşinărie, undeva în întuneric, iar în final a văzut o lumină vagă, ce venea din nişte lămpi purtate de un grup mic de oameni, care au început să lucreze pentru a-l elibera. Din pricina rănilor şi a epuizării, Scipio nu a putut rememora tot ce s-a întâmplat după aceea. Şi-a amintit că s-a trezit într-un pat mic, într-un loc ce părea a fi o clinică medicală sumar mobilată. Uşa s-a deschis şi o femeie tânără a intrat în încăpere şi i-a adus hainele, spălate şi călcate. Femeia era cheală, iar „ochii aveau cea mai deschisă nuanţă de albastru” pe care o văzuse Scipio vreodată. Bărbatul şi-a dat seama că era complet dezbrăcat, aşa că s-a echipat repede, observând că piciorul care îi fusese prins între stânci părea acum complet sănătos şi nu-l mai durea deloc. Femeia a stat şi s-a uitat la el. Savantul a încercat s-o întrebe unde se află şi de cât timp era acolo, dar, spre disperarea sa, ea tăcea. După ce s-a îmbrăcat, asistenta i-a spus că numele ei este Josefina şi că trebuie s-o asculte întocmai. Apoi, i-a oferit un fel de cocteil din mai multe soiuri de medicamente lichide şi i-a făcut semn s-o urmeze.

La bordul unei roabe-amfibie, ca o minge de fotbal

Păşind afară, Scipio a rămas surprins să vadă o privelişte complet necunoscută. Părea că se află pe un câmp plin cu flori, iar în depărtare se vedeau munţi cu vârfurile acoperite de zăpadă. „Frumuseţea aceea mi-a tăiat respiraţia. Cerul era clar, fără nori, şi puternic albastru, dar soarele arăta ciudat. Părea mai mic, mai şters şi avea o nuanţă de roşu-arămiu”, şi-a amintit el, adăugând: „Puteam să mă uit la el fără să mă doară ochii”. Curând a realizat că nu putea să vadă niciun orizont: „În spatele meu erau munţii, dar în faţă era un teren plat ce se întindea în depărtare. În locul unui orizont, părea că mă aflu pe fundul unui castron imens, cu pereţii înălţându-se de jur-împrejur, până la unirea cu cerul”. Înainte să poată examina bine împrejurimile, de eroul nostru s-a apropiat un grup de bărbaţi, care i-au făcut semn să-i urmeze. La fel ca şi Josefina, bărbaţii erau raşi pe capete, aveau ochi albaştri, dar şi degetele neobişnuit de lungi. Scipio a încercat să afle unde se află, dar gazdele sale tăceau mâlc. A fost dus într-un loc unde erau parcate câteva obiecte metalice, un fel de roabe-amfibii în formă de minge de fotbal. O ambarcaţiune avea uşa deschisă şi rampa coborâtă. După ce a intrat, unul dintre bărbaţi s-a apropiat de el şi i-a zâmbit larg – prima expresie naturală manifestată de vreunul dintre ei -, după care i-a cuprins capul în mâini. Acesta este ultimul lucru pe care şi l-a amintit Scipio. Apoi s-a trezit, dar nu la Slănic, ci undeva la marginea Bucureştiului.

„În locul unui orizont, părea că mă aflu pe fundul unui castron imens, cu pereţii înălţându-se de jur-împrejur, până la unirea cu cerul“ – Scipio Dumitraşcu

Răspunsul şocant din revista lui Ray Palmer

Scipio Dumitraşcu nu şi-a putut explica ce i se întâmplase decât câţiva ani mai târziu, după Revoluţie, când a intrat în posesia revistei „Flying Saucer” („Farfuria zburătoare”), editată de celebrul savant Ray Palmer, şi a citit un articol despre „Teoria Pământului gol”. Din descrierea sa, savantul român a aflat despre existenţa unor civilizaţii interioare Globului pământesc şi, după cum susţin adepţii teoriilor conspiraţiei, aflate în strânsă legătură cu adevăraţii conducători ai lumii noastre.”

http://www.dzr.org.ro/povestea-savantului-roman-scipio-dumitrascu-care-s-a-dus-pe-munte-la-slanic-prahova-si-s-a-teleportat-la-bucuresti/#