CELOR CE SIMT BUCURIA DE A TRAI

0721 809 156 / 0766 311 076

duminică, 8 iunie 2014

Creatia lui BRANCUSI


Brâncuşi despre artă...

"Dacă arta trebuie sa intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul creaţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa naturală şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie continuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.
Lemnul, de exemplu, este în sine şi după toate aspectele sculptural. Nu trebuie să-l distrugem, nu trenuie să-i dăm o asemănare obiectivă cu ceva ce natura a făcut dintr-un alt material. Lemnul îşi are propriile-i forme, caracterul său individual, expresia sa naturală; să doreşti să-i transformi calităţile înseamnă să-l nimiceşti, să-l faci steril. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu alte materiale ca piatra, marmura sau metalele; şi ele trebuie să îşi continue viaţa lor proprie, când gândul şi truda artistului le preface din sculpturi naturale în sculpturi artificiale.
Materia nu trebuie folosită pur şi simplu pentru a satisface scopul artistului, nu trebuie supusă unei indei preconcepute şi unei forme preconcepute. Materia însăşi trebuie să sugereze uneori subiectul şi forma. Şi ambele trebuie să vină din interiorul materiei, iar nu să fie impuse dinafară."
  • "Nebuni sunt aceia care consideră sculpturile mele abstracte. Ceea ce cred ei că este abstract, este tot ce poate fi mai realist - căci realul nu înseamnă forma exterioară (a lucrurilor) - ci ideea şi esenţa formelor"
  • "Aşteptaţi până când voi muri - şi veţi putea vedea, numai, cum vulturii se vor aduna împrejurul meu"
  • "Eu am ajuns un comis-voiajeur în branşa Artelor plastice moderne"
  • "Nu doresc să fiu niciodată la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece. Piatra şi bronzul - mai mult chiar decât pânza, se vor spre veşnicie. Iar dacă eşti contestat astăzi, nu este nimic; când vei fi înţeles - vei rămâne"
  • "Nici nu vă puteţi, încă, da seama de ceea ce vă las Eu!..."

Cugetări ale lui Brâncuşi

Priveam îndelung sculpturi de-ale altora prin muzee, de-ale tuturor acelora cu talente sigure – şi pe-ale mele. Ce mă supăra? Frumos sculptate, frumos dăltuite, frumos lustruite şi migălos şi bine redate toate detaliile: aproape nimic de zis! Da... dar nu erau vii! ... Parcă ar fi fost nişte fantome! ... Încremeniri... Eu doresc să dau mişcare şi viaţă, avânt şi bucurie curată. Mă supăra tot mai mult impresia de criptă şi funerar pe care mi-o dăruiau sculpturile acelea. Şi, încetul cu încetul, drumul meu s-a croit....

Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să-i fac. Aştept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbeşte. Trebuie să privesc foarte atent înăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparenţă. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparenţe. Nu-mi îngădui ca să le copiez... căci orice imitaţie a suprafeţelor naturale este fără de viaţă. Nu posed idei gata făcute. Îndepărtez toate formele accidentale. Transform accidentalul în aşa măsură, încât să devină identic cu o lege universală...mă aflu pe făgaşul căutărilor. Ne găsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci. Şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ceea ce s-a pierdut...

Simplitatea nu este un scop în artă, însă ajungi la simplitate fără voia ta, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor. Simplitatea este în sine o complexitate – şi trebuie să te hrăneşti cu esenţa, ca să poţi să îi înţelegi valoarea.

Monumente ale neamului

Adevaratele nume ale monumentelor sculptate de Brancuşi...

Coloana Scarificiului Infinit

Monumentul Reintregirii neamului

Poza cu Poarta Sarutului, imagini cu monumente

Masa Apostolilor neamului




Multumesc comuniune.blogspot.ro



     Constantin Brâncuşi (19.02.1876 - 16.03.1957) a creat la Târgu Jiu un complex nemuritor de trei sculpturi în aer liber, unic în lume: Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana Infinitului. Coloana Infinitului captează energiile terestre pe care le emite în exterior. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate până la distanţa de 200 de metri.

Date despre Coloana Infinitului   
   
    Coloana Infinitului din Târgu Jiu are o înălţime de 29,330 metri şi o greutate de 29,173 Kg. Este construită din metal feros (plăci din fontă), după formula 1/2 + 15 + 1/2 şi după "legea armoniei plastice", descoperită şi perfecţionată de Brâncuşi, de forma 1 - 2 - 4, unde 1 = 45 cm (mărimea laturii mici a triunghiului de piramidă, de forma unui pătrat), 2 = 90 cm (mărimea laturii mari a trunchiului de piramidă, de forma unui pătrat), 4 = 180  cm, înălţimea trunchiului de piramidă. Trunchiurile de piramidă, goale pe dinăuntru, sunt fixate cap la cap pe un miez central de oţel, cu secţiune pătrată, uniformă pe toată înălţimea Coloanei Infinitului. Exteriorul Coloanei a fost curăţat prin sablare cu nisip special, ulterior fiind pulverizate două straturi de praf metalic, unul de zinc şi celălalt de alamă, la o temperatură mai ridicată.

     În timpul celui de al doilea război mondial, Coloana Infinitului a rezistat eforturilor zadarnice de a fi doborâtă la pământ de tancurile nemţilor şi ruşilor. În urma acestui fapt, coloana prezintă o deviere la vârf semnificativă, de mărimea unui triunghi echilateral cu latura de 33 cm.   

 Coloana Infinitului a devenit obiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă din ţara noastră. Astfel, profesorul universitar dr. ing. A. Măruţă a făcut anumite măsurători şi a constatat că această Coloană emite radiaţii de energie pe patru direcţii. Nu cunoaştem cauza care l-a determinat pe ing. Măruţă să facă această cercetare şi descoperire uimitoare, dar ne permitem să avansăm următoarele considerente privind emanaţiile de energii ale Coloanei Infinitului.

    Curentul electric teluric şi efectul de piramidă al componentelor Coloanei Infinitului  

     Intesitatea câmpului magnetic al Terrei este relativ slabă. În general, neperceptibilă de om, variază între 0,3 gauss la Ecuator şi de 0,7 gauss la poli. Dar există locuri pe Terra unde intensitatea câmpului magnetic este de peste 10.000 de ori mai puternică, formând anumite anomalii magnetice. Este foarte probabil că sub Coloana Infinitului există o astfel de anomalie magnetică, care se poate măsura.

     S-a constatat că Terra este o gigantică pilă electrică alcalină, care mai primeşte electricitate şi din exterior. Oceanul Planetar (apa lui are un gust sărat şi amar) este un veritabil electrolit alcalin care, în interacţiune pemanentă cu rocile limitrofe heterogene (amestec de numeroase elemente chimice distribuite neuniform), roci ce au devenit veritabili electrozi masivi, au produs curentul electric teluric. Acest curent electric este amplificat atât de particule electrice provenite din radiaţia cosmică (particule ce se înscriu în spirală pe liniile de forţă ale câmpului geomagnetic), cât şi de electrizarea prin frecare datorită vânturilor şi mareelor. Considerăm că pe sub fundaţia Coloanei Infinitului trece o fâşie de curent electric teluric, datorită configuraţiei terenului din acel loc.


Conform unor masuratori radiestezice, 
Coloana Infinitului emite pe  o raza de 300 m .
Energia cea mai benefica este emisa noaptea, pe luna noua sau luna plina. Cea mai putin benefica este energia emisa, in zilele insorite.
Numeroşi cercetători au constatat că piramidele prezintă energii enigmatice, care se manifestă în două planuri verticale, perpendiculare pe laturile bazei şi care se intersectează către vârf. Aceste energii au fost numite "radiaţii de formă", iar efectul lor poartă numele de "efectul de piramidă". Energia emanată de piramidă este maximă într-o zonă din centrul unei secţiuni orizontale, plasată la înălţimea de 1/3 de la baza piramidei. Coloana Infinitului este formată din trunchiuri de piramidă, cu baza pătrată, pe toată înălţimea ei.

     Energiile terestre se prezintă sub forma unor reţele geobiologice, iar intersecţiile lor pe direcţii perpendiculare formează, pe suprafaţa pământului, noduri geopatologice. S-a constatat că fundaţia Coloanei Infinitului s-a pus în centrul unui astfel de nod, colector de energii. Deci, Coloana Infinitului captează energiile terestre pe care le emite în exterior. 

Suprafeţele laterale ale acestei Coloane (de forma unor trapeze răsturnate) emit radiaţii pe direcţii perpendiculare ale acestei suprafeţe, de natură magnetică şi telurică, generate de factorii arătaţi mai sus. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate pînă la distanţa de 200 de metri.

Cateva întrebări necesare 

     1. Pentru ca Brâncuşi să poată amplasa Coloana infinitului în centrul unui nod geobiologic a fost oare înzestrat cu "al şasele simţ", care să-i fi permis găsirea acestui nod?

     2. Brâncuşi  ştia oare atunci că această Coloană este amplasată chiar pe axul paralelei 45° latitudine nordică?

     3. Brâncuşi cunoştea la acea veme (anii 1935/1936) efectul de piramidă? Coloana infinitului putea fi construită din elemente de sfere metalice, retezate la capetele unui diametru, din elemente de clepsidră, din elemente din trunchi de con etc.

     4. Brâncuşi a fost înzestrat şi cu o putere sacramentală? Indiferent cîte întrebări s-ar putea formula, un lucru este sigur: această Coloană a infinitului poate fi asemuită cu o scară la ceruri, o prefigurare a zborului interplanetar, un simbol al infinitului.

     Pe de alta parte, un cercetator stiintific, lucrand in cadrul unui laborator de Tehnologia Metalelor si Sudura, al unui institut de cercetari energetice,  fizicianul Stratulat Vasile, a efectuat masuratori radiestezice de specialitate la Complexul Brancusi din Tg. Jiu. Aceste masuratori au fost efectuate deoarece se punea problema restaurarii si punerii in valoare internationala a acestui Complex. In acest scop Coloana Infinitului trebuia demontata si trimisa in Statele Unite pentru restaurare. 

Tinand cont de situatia conjuncturala din acea vreme acest lucru ar fi insemnat pierderea acestui monument original.  Pentru a impiedica dezmembrarea complexului Brancusi cercetatorul Vasile Stratulat  a  intocmit o documentatie de specialitate pentru restaurarea coloanei, fara a fi demontata, pe care a depus-o la primaria orasului  Tg. Jiu  si impreuna cu Lidia Birsan au editat in 1994, in editura Kogaion,  o brosura cu titlul "Lacrima Brancusi" pe care au distribuit-o forurilor competente si populatiei din Tg. Jiu, in scopul impiedicarii distrugerii acestui complex. Aceasta actiune a avut drept rezultat inceperea restaurarii complexului pe plan local, fara dezmembrarea Complexului.



Iata ce se spunea, pe scurt, in aceasta carte:

MOTTO:
O teorie trebuie verificată,
Un fapt trebuie dovedit
Un adevăr trebuie trăit!
ALAN  SPENCE


Ansamblul de la Tg. Jiu are capacitati vindecatoare


Să  ne imaginăm următorul aspect :  privim la o sferă, în interiorul căreia se află un om, iar în exteriorul ei un altul. Amândoi privesc sfera. Cel dintâi va afirma că sfera este concavă iar cel de-al doilea că sfera ste convexă. Amândoi au dreptate, pentru că fiecare priveşte sfera dintr-un alt unghi de vedere.


Să ne imaginăm, acum, că sfera este mare cât Universul.

Omul care priveşte din afara ei, este omul de ştiinţă - cel care poate descrie, desena, analiza structura, culoarea sau forma lumii pe care o priveşte. Aceasta este lumea obiectivă.

Omul care se află în interiorul sferei, este misticul, iniţiatul, paranormalul, adică cel care simte lumea în interiorul căreia se află, lumea subiectivă.

Realitatea este alcătuită din cele două ipostaze. Ele trebuiesc îngemănate, pentru a obţine imaginea corectă, reală a Întregului.

Pentru că un Om, nu este numai o masă de oase, muşchi şi nervi. El este, în mod egal, o lume de simţiri, sentimente, gânduri. El însuşi este un Univers care respiră, creează, trăieşte eşecuri şi bucurii, tristeţi şi victorii.

În interiorul acestui Univers îşi desfăşoară activitatea alte Universuri, cu legile lor şi care, la rândul lui, el însuşi trăieşte în interiorul unui alt Univers. Între aceste Universuri există o strânsă interdependenţă şi o buna comunicare şi nu pot fi luate şi tratate separat.

Omul este o carte deschisă. O imensitate.

În rândurile de mai jos noi vă propunem doar o cale către taina descifrării lui, cale pe care Brâncuşi a mers toată viaţa lui.

Ceea ce am simţit şi trăit la Tg. Jiu, în faţa Ansamblului Sculptural al lui Constantin Brâncuşi, nu poate fi descris decât ca o parte din realul lui. Este o parte din adevărul lumii profunde a sculpturilor acestui neegalat Artist, adevăr pe care ni l-au confirmat, în mare parte, mărturiile celor care au ştiut să vadă, să simtă şi să-i asculte mesajul în tăcere. Acest adevăr rămâne să-l cautaţi şi să-l aflaţi prin trăirea voastră personală.

Despre Opera lui Brâncuşi şi despre el însuşi, s-au scris mii de pagini. Este firesc, când ne gândim că tot ceea ce creează un om născut cu har divin, indiferent de domeniul pe care îl abordează, este ca o fântână insondabilă, din care poţi să-ţi potoleşti setea de nesfârşit.

Despre Mioriţa, balada solară a inimii neamului românesc, sau despre versul fără seamăn al lui Eminescu, s-a scris şi se va mai scrie cât vom dăinui pe acest pământ. La fel se întâmplă şi cu creaţia lui Brâncuşi. Toţi trei, Cântăreţul anonim, Eminescu şi Brâncuşi sunt fântâni cu apă vie, săpate în pământul românesc de mâna Divinităţii.

Prin rândurile de mai jos dorim să vă relatăm câteva din cercetările făcute de noi, din alt unghi de vedere decât cele obişnuite, cercetări care au vizat mai ales aspectele subtile, vibratorii, misterioase ale creaţiei brâncuşiene, aspecte mai puţin, poate, palpate cu ceea ce reprezintă conştienţa noastră, dar care operează sigur şi precis în profunzimile subconştientului nostru.

Una din metodele pe care le-am folosit pentru a ne apropia de adevărul cuprins în opera lui Brâncuşi, a fost radiestezia. Pentru cei care care nu cunosc cuvântul, radiestezie înseamnă : sensibilitatea fiinţei umane la radiaţii, la influienţele care se degajă din lumea înconjurătoare. Este un mod particular de a şti sau de a percepe lucrurile, altfel decât cu cele cinci simţuri obişnuite şi care se bazează pe fenomenele rezonanţei.

Şi acum iată ce ne-au relevat măsurătorile radiestezice făcute asupra Ansamblului de la Târgu-Jiu. După cum se ştie, Complexul monumental, aşa cum l-a conceput şi materializat sculptorul, cuprinde mai multe piese de sine stătătoare şi anume : - Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului. Acestea, împreună cu biserica existentă pe Calea Eroilor, gândită de Brâncuşi şi luată de el în consideraţie, ca făcând parte din ansamblu, alcătuiesc un întreg dinamic şi operant. Biserica a fost prevăzută în planurile sale, sub forma unei biserici cu o arhitectură foarte modernă, dar aceasta nu s-a putut construi din cauza lipsei de fonduri şi a unor neînţelegeri. Ea nu poate fi gândită ca exclusă din ansamblu şi o să vedem de ce.

Mai târziu, după terminarea fixării pieselor în ansamblu, a fost amplasată încă o masă de piatră, în parcul unde se află Coloana Infinitului, nu în mod întâmplător, de către o persoană necunoscută autorităţilor.

Toate piesele sunt aşezate în linie dreaptă, orientate pe axa est-vest, pe Calea Eroilor şi traversează oraşul Târgu-Jiu.

Prin măsurători radiestezice, am stabilit că la Masa Tăcerii, o masă masivă din piatră, înconjurată de 12 scaune asemănătoare, există nişte câmpuri energetice polarizate diferit. Cele 12 scaune au câmpuri energetice polarizate, alternând semnul pozitiv cu cel negativ, iar în centrul mesei de piatră am măsurat un cămp rotitor cu o elongaţie destul de mare, adică având o energie uşor sesizabilă de către persoanele senzitive. Câmpul rotitor, având sensul de rotaţie trigonometric, este generat de cele 12 scaune, ce au polaritatea alternativă. Se pare că, prin natura lui, câmpul energetic rotativ este cel mai benefic câmp pentru celula vie. Nu ştim câţi trecători s-au aşezat la Masa Tăcerii, pe unul din cele 12 scaune, ca să se odihnească sau să mănânce şi au conştientizat faptul că se simt mai bine şi că oboseala le-a trecut mai repede, ca de obicei. Dacă toate cele 12 scaune ar fi ocupate în acelaşi timp, fenomenul ar fi şi mai bine pus în evidenţă. Polaritatea diferită a scaunelor, indică faptul că la masă ar trebui să se aşeze alternativ o persoană de sex feminin şi apoi o persoană de sex masculin, pe scaunele corespunzătoare polarităţii lor. Chiar dacă nu este cunoscută polaritatea primului scaun, trebuie să se respecte alternanţa persoanelor de sex masculin şi a celor de sex feminin. Dacă lipseşte o persoană sau mai multe, polarităţile se păstrează prin existenţa scaunelor rămase neocupate.. Câmpul rotitor al mesei funcţionează bine dacă se păstrează alternanţa amintită.

Aleea Scaunelor poate funcţiona ca un câmp vibratoriu de sine stătător, aşa cum, de altfel, poate funcţiona fiecare din cele 5 elemente ale ansamblului.

Din electrostatică se ştie că orice denivelare sau un vârf de pe o suprafaţă, se încarcă cu sarcini electrice de sens opus suprafeţei pe care se află aşezată piesa respectivă. În cazul nostru, orice denivelare de pe suprafaţa pământului - deal, munte sau ori ce alt ceva- se va încărca pozitiv faţă de pământ, care este polarizat negativ. Deci fiecare scaun de pe Alee va avea o polaritate pozitivă.

Dacă aşezăm două scaune, ca să fie alături unul de altul, vom observa că unul dintre ele va avea o polaritate pozitivă, iar celălat o polaritate negativă, formând în acest fel un dipol. Dar dacă mai aşezăm un scaun lângă celelalte două, toate trei vor avea o polaritate care se va schimba după următorul program:

.        scaunul nr. 1 se va încărca pozitiv timp de 45 secunde, va deveni nul timp de 45 de sec., după care iar se va încărca pozitiv timp de 45 sec., ş.a.m.d.

.        scaunul nr. 2 se va încărca în acelaşi timp cu scaunul nr. 1, dar cu sarcini negative, timp de 45 sec., după care se va încărca pozitiv tot timp de 45 sec., în perioada când scaunul nr. 1 va avea câmpul nul.

.        Scaunul nr. 3 va respecta polaritatea şi ciclul primului scaun.

     Deci, în timp ce scaunele 1 şi 3 au o polaritate pozitivă, timp de 45 sec., scaunul din centru va avea polaritatea negativă, timp de 45 sec., iar când scaunele 1 şi 3 vor avea câmpul nul, scaunul nr. 2 va avea polaritatea pozitivă. Distanţa dintre scaune nu schimbă frecvenţa de oscilaţie, dar mărimea ei este invers proporţională cu distanţa.

Acum, dacă gândim că pe Aleea Scaunelor sunt aşezate, de o parte şi de alta a aleei, câte 5 grupuri de scaune, fiecare grup având 3 scaune, vom avea în final un câmp rotitor central, având sensul de rotaţie trigonometric - sensul spiralei vieţii.  E plictisitor, nu?

Să trecem acum la Poarta Sărutului . Efectuând măsurătorile radiestezice pe centrul porţii am constatat următoarele oscilaţii :

.        timp de 60 sec. va exista o polaritate pozitivă, timp de 60 sec. va exista o oscilaţie circulară, în sens trigonometric, timp de 60 sec. va avea o polaritate negativă şi timp de 60 sec. va exista iar o oscilaţie circulară în sens trigonometric, după care se va repeta ciclul de oscilaţii.

Mergând mai departe, ajungem la Biserica de pe Calea Eroilor care, la rândul ei, produce un câmp rotitor, având sensul trigonometric.

       Ultima piesă a ansamblului este Coloana Infinitului care se compune din mai multe trunchiuri de piramidă suprapuse, cap la cap. Două trunchiuri de piramidă, ce au baza mare pusă în comun, dau o polaritate negativă, iar două trunchiuri de piramidă ce au baza mică pusă în comun, dau o polaritate pozitivă.

       În spaţiu, Coloana fiind alcătuită din module de trunchiuri de piramidă, ce formează nişte clepsidre, suprapuse cap la cap, va avea polarităţi alternative de-a lungul ei iar, la capul coloanei, câmpul energetic va fi nul. Să observăm că Coloana este alcătuită dintr-un număr de 17 clepsidre.

     Prin executarea de telemăsurători am constatat că deasupra Coloanei, la distanţa de un modul (1,80 m), apare un cămp rotitor de valoare mică, ca rezultantă a suprapunerii tuturor modulelor.

Integrând Coloana în ansamblu, va apare în vârful Coloanei o oscilaţie circulară în sens trigonometric de elongaţie mare, care porneşte din capul Coloanei, ca un fascicol ce se duce până la distanţe foarte mari, păstrându-şi dimensiunile, asemeni unei raze laser.

După cum am văzut, fiecare piesă luată separat, are o acţiune vibratorie specifică, personală, în spaţiul în care se află. Aceasta este un lucru firesc, dacă ne gândim că fiecare dintre elemente desenează în spaţiu câte un simbol universal, simbol care nu este altceva decât o cheie, prin care se obţine accesul într-o lume tangibilă doar cu simţurile interioare.

Dar ceea ce ni s-a părut tulburător, a fost modul în care Brâncuşi, sculptorul esenţei, a închegat ansamblul, ordonând energiile după o Lege Universală, pe care numai intuiţia i-o putea releva, obţinând efecte care ţin de taină şi miracol.

De altfel, când a plecat la Paris, după ce-a terminat Coloana, a spus locuitorilor şi notabilităţilor oraşului că "habar n-aveţi ce vă las eu aici". Şi a avut dreptate.

În epoca în care Brâncuşi a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea se ştiau prea puţine lucruri despre televiziune şi microunde, iar despre sculptor nu avem informaţii cum că ar fi avut noţiuni de electronică.

Şi totuşi dacă privim desenul de mai jos vom observa că întregul Complex de la Târgu-Jiu funcţionează ca un emiţător de microunde, în care Masa Tăcerii poate fi comparată cu o sursă de emisie de electroni, Aleea Scaunelor poate fi gândită ca un tun electronic accelerator de particule, Poarta Sărutului ca un modulator, Biserica jucând rolul unui amplificator puternic şi, în fine, Coloana Infinitului ca o antenă cu ghiduri de unde rezonatoare. Să fie o pură intâmplare? Un electronist poate recunoaşte cu uşurinţă toate acestea şi poate confirma această realitate.

Lipsea din acest ansamblu acea piesă pe care electroniştii o numesc reflector şi spre surprinderea noastră am găsit-o. Ea a fost gândită şi realizată de Brâncuşi, dar ea fost aşezată la locul ei, după ce el a plecat din acest plan fizic, de către un locuitor al oraşului, acolo unde aceeaşi intuiţie-călăuză a omului l-a îndemnat şi unde era chiar locul ei firesc să stea, funcţional.

Este vorba de ceea ce noi numim Masa Singuratică şi care se află astăzi în spatele Coloanei, la câteva sute de metri, jucând rolul de reflector.

Întâmplare?. Providenţă?.   De fapt nimic nu este întâmplător.

Oare, Ansamblul de la Tg. Jiu este o sursă puternică de emisie pentru distanţe intergalactice?.  Un receptor de mesaje venite din dimensiunile neştiute ale Universului?. Cum poate fi el activat?. Ce alte simboluri mai reprezintă?

Invităm fizicienii, extrasenzorialii, specialiştii în radiestezie să verifice şi să răspundă la întrebările de mai sus.
              
            Limbajul simbolistic, care este un limbaj universal, reprezintă chintesenţa Înţelepciunii. Plecând de la un simbol este posibil să regăseşti ideile, adevărurile pe care el le reprezintă. Iată de ce, aceia care practică contemplaţia pot, privind un simbol, să se ridice până în planul cauzal, în lumea arhetipurilor şi astfel să aibe acces la o lume întreagă de idei şi imagini care se nasc natural în jurul acelui simbol. Lumea simbolurilor este lumea vieţii şi pentru a descifra taina vieţii trebuie să lucrezi cu simbolurile.

Brâncuşi a fost un iniţiat, cunoştea valoarea de aur pur a simbolurilor şi opera cu ele în lumea noastră fizică. Aşa cum natura reuşeşte să rezume, într-o singură sămânţă, un arbore întreg cu: rădăcină, tulpină, ramuri, frunze, flori, puterea lui de a creşte şi de a rodi mai departe, tot aşa, Brâncuşi a sintetizat în opera sa o întreagă ştiinţă ezoterică, acea ştiinţă divină a Vieţii şi a Universului. Fiecare sculptură a sa este o sămânţă care poate rodi în cel care o priveşte, un arbore magnific - Arborele Vieţii. De altfel, ghidul lui spiritual care îl îndruma din astral a fost Milarepa, după cum singur a afirmat.

Fiecare sculptură a sa este capabilă să te facă să înţelegi "tâlcul adevărat al lucrurilor", cum singur obişnuia să spună, căci fără esenţă nimic nu poate dăinui.

Să analizăm acum, din punct de vedere simbolistic, mai întâi fiecare element al ansamblului, aşa cum am făcut-o radiestezic şi apoi să contemplăm întregul.

Gânditorii tuturor timpurilor au căutat, prin meditaţie, să afle simbolul Universului, ca viziune sintetică, care să permită să fie perceput în unitatea sa. Acest simbol, confirmat de întreaga tradiţie, este cercul cu centrul său. Cercul, este deci simbolul Universului, iar centrul reprezintă Forţa Creatoare, Fiinţa Supremă care îl animă şi îl susţine.

Aşa dar Masa Tăcerii, este simbolul Creatorului şi al Creaţiei Sale, este Simbolul celui care vorbeşte în Tăcere. Cercul, format din cele 12 scaune, reprezintă Sufletul, Creaţia Manifestată care se hrăneşte din punctul Central -masa din piatră-, Spiritul.

Masa Tăcerii te invită la o Cină de Taină, ritual sacru în care fiinţa poate să se nască din nou, în Spirit şi Duh, în limbaj Christic.

Poarta Sărutului este tot simbol al Divinităţii, dar la o altă dimensiune. Aici ne mişcăm într-un nivel vibratoriu mai subtil, al Sferei, un spaţiu a cărei a treia dimensiune esteProfunzimea. Este un alt limbaj mărturisind despre acelaşi unic Adevăr. Poarta Sărutului este poarta care duce spre Împărăţie, filtrul iubirii desăvârşite, a Iubirii Călăuză, cea care este Lumina pe Cărare - Aleea Scaunelor.

Ca să poţi face saltul către Spirit ai nevoie de graţie, de Har.

Biserica, cu nava ei sub formă de cruce, nu a fost în mod întâmplător gândită în ansamblu. Ea este cea care coboară Duhul Sfânt, cel care purifică, dar te şi investeşte cu forţa înţelegerii. Ea reprezintă forţa Înţelepciunii Divine, a sacrificiului, dar şi pavăza pe care simbolul crucii ţi-o dă pentru a putea urca treptele care duc către Lumină.

În fine, ultima treaptă - Coloana, zborul, materia sublimată în Spirit.

Coloana fără de sfârşit este de fapt un lingam uriaş, simbol al Spiritului fecundator, acel AXIS MUNDI sau CARDINEX MUNDI, un laser prin lumina căruia poţi cunoaşte gustul Eternităţii şi parfumul Desăvârşirii. Despre el ar fi multe de povestit, dar ne mulţumim doar să amintim de el. În carte sunt  mai multe detalii.

Putem constata cu uşurinţă că ansamblul monumental, aşa cum a fost gândit şi realizat de Brâncuşi, conţine două lasere. Un laser orizontal, cu axul format din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Biserica şi Masa Singuratică - care alcătuieşte laserul inferior şi Coloana Infinitului, care are forma verticală şi formează laserul superior. Important este să ştii să treci  dela linia orizontală la cea verticală, de la materie la spirit. Iată transformarea pe care ansamblul, aşa cum l-a conceput Brâncuşi, o operează în structura intimă, subtilă a persoanei care îl parcurge pe jos de la un capăt la celălalt.

Sublimarea grosierului în subtil, a întunericului în lumină, a letargiei în zbor, este darul pe care Brâncuşi l-a lăsat urmaşilor săi. Brâncuşi a fost un Vindecător prin Opera lui.

Puteţi încerca singuri această experienţă parcurgând, acum avizaţi, ansamblul de la Masa Tăcerii către Coloană, ca şi cum aţi face o meditaţie.

Porniţi de la Masa Tăcerii în pas lent, ritmat, observându-vă doar respiraţia. Lăsaţi privirea să mângâie, pe măsură ce înaintaţi, fiecare element al ansamblului. O să sesizaţi că privirea vă este purtată de la un registru la altul, într-un mod firesc, natural:  de la registrul cel mai de jos - Masa şi Aleea Scaunelor, urcă apoi în al doilea registru pe care îl marchează Poarta Sărutului, pentru ca, în final, să ţâşnească pur şi simplu către Înaltul Înaltului, fiind purtată către lumina bolţii fără margini, de către spirala Coloanei.

În timp ce privirea voastră se va înălţa tot mai sus, fantastica energie care somnolează la baza coloanei vertebrale va începe să urce blând, dulce către centrul energetic din creştetul capului.

Brâncuşi, prin tot ceea ce a creeat, dovedeşte că a fost un Învăţător autentic.

El reuşeşte să conducă cu o mână sigură pe cel care parcurge ansamblul, indiferent de nivelul spiritual la care a ajuns, iar procesul trezirii are loc firesc, natural, asemeni înfloririi unui boboc de floare.

Cei care caută să evoluieze pe toate cele trei planuri de existenţă: - fizic, spiritual, divin, cei care caută iubirea, înţelepciunea, adevărul, cei care caută forţa şi fericirea, trebuie să ştie că nu vor putea găsi toate acestea, decât dacă vor merge într-o singură direcţie, de la obscur la lumină, de la jos la înalt, de la tăcere la cântecul sferelor.

Acestea ne învaţă creaţia lui Brâncuşi, aceasta este sămânţa divină pe care mâna sculptorului o sădeşte în inima celor care parcurg acest ansamblu, chiar dacă puţini conştientizează fenomenul. Lucrul se face în taină, profund şi precis.

Brâncuşi ne învaţă să găsim vârful muntelui, să vibrăm la unison cu acest vârf, căci momentul în care vom realiza aceasta, forţele extraordinare, latente, potenţiale care ni s-au dat prin naştere, vor putea face miracole în viaţa noastră.

Brâncuşi este un vindecător spiritual. Simbolurile dăltuite de el, activează în cei care le privesc, planurile profunde, intime, eliberând energiile blocate, ridicând calitatea conştiinţei şi a iubirii necondiţionate. Ca orice vindecător - iniţiat, Brâncuşi a luat în consideraţie aspectele multidimensionale ale omului, urmărind trezirea lui spirituală cu implicaţiile binecuvântate, care decurg de aici: regăsire, armonizare, reîntregire. Sculpturile lui îndumnezeiesc Omul prin bucuria pe care o trezeşte în cel care le priveşte.

"Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor", spunea el şi ce altceva poate însemna Bucuria, dacă nu îndumnezeire, adică armonia trăită pe toate planurile?

Dincolo de formă, sculpturile lui Brâncuşi sunt lacrimi de bucurie, pe care acesta le lasă să cadă continuu peste sufletul celui care ştie să vadă. Este omagiul pe care maestrul îl aduce pământului sfânt din lutul căruia, cândva, într-un an solar şi unic, cântecul lui de Om s-a născut.

Sursa articol: 
Paul Duta, Ph.D.
Senior Scientific Researcher
Romanian Diplomatic Institute 
Bebe Stratulat

sâmbătă, 31 mai 2014

Tablitele cerate de la Rosia Montana

"Rosia Montana constituie o comoara nu numai in aur si in alte elemente „top secret” din Tabelul lui Mendeleev, dar si pentru cultura Europei. Daca s-ar tine cont de acest nepretuit tezaur, nu s-ar da niciodata degrevare arheologica!


Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile de mine reprezinta o pagina de istorie care nu se potriveste cu teoriile ilogice ale celor care sustin ca romanii au venit in Dacia aducand germenii culturii latine din care a luat fiinta poporul roman si ca dacii nu exploatau aurul in galerii si nu stiau sa-l prelucreze. Concluzia „fireasca” de aici ar fi cea vehiculata de amar de vreme prin cartile de istorie, anume ca niciun tezaur gasit pe aceste meleaguri, nici faimoasele bratari de aur, nu pot  fi dacice! Istoria tripticelelor ( carti cu trei foi de lemn cerat legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii in cartea ”Romanica”, de  G. Popa-Lisseanu,  editata in 1926 la tipografia Ion C. Vacarescu.
Documente unice de o valoare inestimabila
gaurile de aur 300x300 Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al Europei
Asa aratau „gaurile de aur” din Masivul Carnic, „despre care romanii ziceau ca sunt ale lor”, inchiriindu-le baiesilor cu contract scris
S-au gasit 50 de piese, dintre care jumatate au fost distruse integral sau partial, din  nepricepere, ignoranta sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin. Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre ”proprietari” de mine romani  si ”arendasi”, baiesi priceputi, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar – cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate – o lista de bucate pentru un ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare – cumparare de sclavi si asocieri in vederea exploatarii unor ”gauri de mina”. Am pus in ghilimele ”proprietari”, pentru ca in tablite, formularea este deosebit de interesanta! Dam un exemplu: ”Ulpius Valerius, nestiutor de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea nestiutor de carte”. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! In 1875, tablite asemanatoare mai fusesera descoperite doar in Pompei, intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitante. Impreuna cu cele de la Rosia Montana, constituie singura dovada a vechimii si raspandirii scrierii cursive in latina prisca!
Limba latina prisca, pe buzele tuturor
In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral cu comentarii si ilustratie grafica de catre eruditul german Teodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d. Chr., despre scrierea cursiva in aceasta limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana necunoscuta in lume. Tablitele cerate demonstreaza ca  minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca si ”autohtonii”, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii in limba latina prisca sau ”vulgara”.
In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni ” quia se litteras scire negavit” – ”nu stia a scrie literele” -, ei se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand anume invatase neamul trac, in masa, limba latina prisca? Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea exista posibilitatea sa mai fie altele ascunse in galeriile dacice.
Asta ar insemna sa nu se dea nicio degrevare arheologica pentru nicio exploatare invaziva, dar asa ceva nu se intampla decat in tarile cu guvernanti educati, care stiu ce inseamna cultura.  Tripticele au fost descoperite in mai multe mine. La Larnic, pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti. In minele din Letea, langa triptice, a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de ani. Intr-o mina dacica din Carnicul Mare, au fost descoperite intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, avand si o vatra. Langa Rosia Abrudului, in mina Sf. Ecaterina, la o adancime de 277 metri, au fost gasite cele mai multe triptice, impreuna cu obiecte casnice.
“Ungurii” de pe tablita greceasca
toporinscriptieMozaceni 1 300x159 Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al Europei
Toporul gasit pe Valea Mozacului, cu inscriptia ”SVI MI PIE”, datand din 1500-1375 i.Chr.
Unul din tripricele descoperit in minele Letea, in 1788, a ajuns la magisterul Paul Laurentiu Kovacs din Abrud si familia acestuia l-a vandut in anul 1834 librarului anticar Samuel Nemes. La acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe care a incercat sa le falsifice. G. Popa-Lisseanu scria in ”Romanica” despre incercarea grosolana de falsificare a tablitelor:  “Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele vorbe barbare fara de niciun inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti, rau formate, au aparut numele mai multor eroi din migratiunea huno-ungarica”, in incercarea de a croi o istorie halucinanta a unor asa-zisi sclavi maghiari adusi de romani pentru a munci in mine!
Oltenismele latinii prisce
Imag0136 300x183 Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al Europei
Tripticele de ceara extrem de rare constituie o dovada a raspandirii limbii latine vulgare in secolul II d. Chr.
Textul fiecarui document se scria de doua ori. Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului intern, fara a se desface sigiliile ce-l pecetluiau, iar scopul contactului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana de la cap la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece, este specificat in contracte, nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii ”quia se litteras scire negavit” (nu stiau sa scrie literele). O ”ciudatenie” a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie folosirea ”oltenismelor”, pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, un martor la un contract de vanzare al unei femei, se subscrie cu formula segnai, in loc  de signavi,adica perfectul simplu romanesc sau ”oltenismul” semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma ”autohtona”, ”siesi”, scrisa  ”sies” sau ”sues”. Si aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina prisca ”SVI MI PIE”, ”al meu, patriarhul”! Datarea acestui topor este uimitoare pentru adeptii teoriei ca romanii i-au „latinizat” pe daci: 1500-1375 i.Chr. Si atunci, cine pe cine a ”latinizat”?
Latina prisca, din timpul zeului Saue
Imag0137 1 300x253 Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al EuropeiPrintre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela inchinata zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor. Acesta este incadrat de cuvintele ”IM” si ”PIO”, ”patriarhul imortales”, nemuritor. Acest zeu misterios cu doua capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o divinitate al carui simbol dedicat era soarele. El apare si pe monede dacice anteromane sub denumirea de Ianus. Isidor, in lucrarea sa ”Origini”, ne spune ca ”limba prisca, adica limba batrana, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, din timpul lui Ianus, care i-a civilizat”. Iar limba latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina : “Ispraviti cu atatea grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!”.
Enigmaticii scribi ai tripticelor
Imag0138 1 300x161 Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al EuropeiDintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana, aceia care pretindeau ca ”gaurile de mina” pe care le inchiriau erau ale lor.
Cei mai multi dintre ”arendasi” erau baiesi din tribul Pirustilor, asezat in Rosia Montana in ”vicus Pirustarum”. Alti baiesi, vreo cincisprezece, au nume grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-au avut intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt ”barbare”, originare Daciei. Este interesant cine erau “arendasii” si cei care scriau contractele pentru romanii nestiutori de carte pentru a intelege de ce documentele  n-au fost tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se tineau socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!Istoricii sustin ca minele ”romane” erau exploatate direct de catre imparat, prin ”procuratori aurari”. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doar niste liberti, dar de conditie mai buna. In afara de acestia, exista o multime de ”particulari” romani, tot liberti, care pretindeau ca stapanesc ”gropi de aur”. Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei care le incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratori, iar cei care le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani, pentru ca acestia foloseau latina oficiala, culta! Si de ce au fost ”ingropate” in galeriile miniere greu accesibile? S-a spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate si cu dacii liberi. Cu atat mai mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la centru, pentru ca erau niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate presupune fie ca erau ”furtisaguri”, facute pe la spatele comenduirii romane, fie ca ”scribii” erau in bune relatii cu dacii si nu au vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte de proprietate.
Dacii au sapat galeriile
Rosia Montana Carnic  201x300 Tablitele cerate de la Rosia Montana, un tezaur al Europei
Maniera de abataj, trapezoidala, din Masivul Carnic, caracteristica dacilor, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, acum amenintate sa dispara in cianura, pentru ca Gold Corporation vrea sa conserve galeriile „romane”
Incepand  cu 1999, la Rosia Montana a cercetat o echipa de arheologi si specialisti francezi de la Centre National de la Recherche Scientifique, de la Unite Toulousaine d’Archeologie et d’ Histoire (UTAH) si de la Universitatea ”Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si de la Universitatea Tehnica din Munchen. La UTAH exista un departament de arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele ”Alburnus Maior”.
Conform acestor specialisti, „stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Rosia Montana”. Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri. Dar concluzia care ii da peste cap pe „academicieni” este urmatoarea: ”In opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi in subteran. Nimic nu ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia lucrarilor acestei retele, nu este posibil sa se distinga importante schimbari in tehnica miniera. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare ca rezida in introducerea opaitului, pentru care sunt sapate nise in pereti. Inainte se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea ca activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana, atat la Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea romana. Apoi, dupa cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat lucrarile deja sapate in epoca preromana si vor fi fost date in utilizarea probabila a acelorasi familii de mineri indigeni. Acesti ultimi pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschida santierele lor in aceeasi maniera de abataj atat de caracteristica, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, probabil o tehnica miniera dacica”.
Si atunci, cum sa nu ne infurie acordarea degrevarii arheologice si reclama in care se spune ca „Rosia Montana are nevoie de bani pentru conservarea galeriilor romane”?! "
preluat de la national.ro/dezvaluiri/romania-mea

duminică, 25 mai 2014

Secretele galeriilor hiperboreene si scrierilor din muntii Buzaului

Scheletul hiperborean de la Roșia Montana

Misterul scheletului
La începutul anului 2012, atunci când o echipă de geologi români şi canadieni studia filonul de aur dintr-o mină veche din Roşia Montană s-a făcut o descoperire monumentală. La capătul galeriei era îngropată în pământ o lespede de aur care nu părea naturală. În acel moment au început săpăturile de extragere a dalei şi în urma analizei de laborator s-a constatat că era vorba despre o piatră compozită obţinută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, imposibil de obţinut după tehnologia de care dispune societatea modernă. Piatra compozită a fost descoperită în aceeași galerie în care în anul 1976 s-a descoperit un schelet gigant de om.
10 metri lungime
Geologii au continuat săpăturile şi au scos la iveală un schelet uman de aproximativ 10 metri lungime. Agenții de Securitate din acele vremuri au împachetat întreg scheletul, care a fost trimis la Moscova pentru cercetări ulterioare. Chiar dacă s-a încercat mușamalizarea descoperirii, au existat voci care din umbră au susținut că scheletul a aparținut unui dac hiperborean, un strămoş de-al nostru. Pentru a certifica descoperirea şi pentru a înțelege cât mai bine importanța ei, mai multe fotografii, făcute pe furiș de cei care au efectuat săpăturile, au fost date publicității. Ele înfățișează foarte bine dimensiunea inexplicabilă a scheletului.
 Din această cauză, locul situat pe Valea Cornei sub satul Cornea de la Roşia Montană, a fost numit Galeria Hiperboreană. Datorită descoperirilor de neconceput pentru vremea respectivă, Securitatea a sigilat galeria şi a interzis accesul.
Secretul lespezii
Odată ce a fost scoasă la lumină, după mai bine de trei luni, timp în care s-au efectuat săpăturile, s-a constatat că avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 3 metri, cântărind cu aproximaţie 1700 de tone. Conținea circa 900 tone de aur. Când a fost scoasă la suprafață a fost segmentată în 80 de bucăți şi încărcată în camioane speciale. Sub escortă militară a fost transportată într-un loc necunoscut. Totuşi, există unele informații din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi şi că au fost deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaște. Se mai spune că există un set de fotografii efectuate de un arheolog român, dar care se află sub protecție din motive lesne de înţeles. Lespedea conținea o scriere necunoscută, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei şiruri paralele care porneau din partea stângă sus şi şerpuiau în diagonală, încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, şi sfârşind apoi la baza ei, în colţul din dreapta. Se pare că pe nimeni nu a interesat valoarea culturală a acestei pietre, a fost tăiată şi trimisă spre topire, urmând ca după vânzarea aurului să se verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31 negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului şi a metalelor rare ale zonei.
Preluat  www.ziare.com

SCRIERILE din munti Buzaului

FLOAREA de ALUNIS 

"Cum de tocmai aici a luat nastere acest Athos? Ce are special acest loc?", il intreb pe profesor, desi imi dau seama ca nu e nevoie de explicatii: se simte ca locul este foarte special si nu ar mai fi nimic de adaugat sau de lamurit. "Aci, la curbura, au existat conditii geografice prielnice pentru a se dezvolta o viata timpurie", imi raspunde. "Zona nu este expusa intemperiilor, vanturilor, gerurilor. E un fel de microclimat ce nu cunoaste asprimea iernii. Apoi, mai tarziu, in perioada invaziilor, oamenii se ascundeau in muntii acestia si nu puteau fi gasiti de tatari si de alti invadatori. Era o zona foarte buna pentru refugiu. Si mai e ceva. Au existat in fiecare generatie batrani, buni povestitori, tarani adevarati, curati la suflet, care datorita acestei curatenii sufletesti au putut transmite din generatie in generatie lucruri foarte interesante." "Ce fel de lucruri?", tresar eu si ciulesc urechile. "Legende vechi de mii de ani. Aci exista o continuitate de locuire de milenii, dar arheologii nu au venit niciodata sa faca cercetari. Locurile sunt lasate in voia sortii. Multe nu sunt cunoscute nici chiar de localnici, doar fiarele padurii ajung la ele. 
Arheologii sapa in alte parti, la Pietroasele, Monteoru, Carlomanesti si Gheraseni, dar aci, in zona de munte, nu vin niciodata. Si nu doar ca sunt putin cunoscute, dar locurile acestea continua sa se salbaticeasca si sa se pustiasca. Au disparut sate intregi. Au fost parasite. Asa s-au pustiit Calugaritele, Magadani, Coltii de Sus, Linguresti, Lupoaia, Comarnici, Paltinu. La Matara mai sunt vreo zece locuitori... E o zona saraca, fara drumuri, unele sate nu au avut nici curent electric, tinerii au plecat, batranii au murit si au ramas in urma lor doar casele naruite si povestile... E trist ca locurile astea se salbaticesc, dar poate e si un noroc, caci in felul acesta vestigiile sunt mai protejate."
Pietrele scrise din Muntii Buzaului
Schitul Agatonul Nou

Pasesc alaturi de profesorul Nica, ascultandu-i fascinata povestile. Tinutul stravechi, incremenit in timp, al curburii Carpatilor se afla in fata mea. Muntii Buzaului sunt de o frumusete pe masura salbaticiei lor. Satele si oamenii poarta in ei o samanta de stravechime ce se intoarce in timp, mult inaintea crestinismului, si chiar inaintea dacilor. S-au asternut straturi peste straturi de istorie si credinta, calugarii crestini au preluat de la pustnicii daci lacasurile sfinte, iar crucile au luat locul stalpilor dacici ai nemuririi. Nu cred ca am mai vazut undeva, in tara asta sau in alta tara, atat de multe cruci la margine de drum. Zeci, sute, la fiecare kilometru sau chiar mai des, cruci de lemn, cruci de piatra, povarnite sau drepte, cu simple scrijelituri sau frumos impodobite, umbre sfinte, ce pazesc drumul si ii apara pe calatori de rele. In trecut, numarul lor era si mai mare, dar multe cruci de lemn au putrezit si nu au mai fost inlocuite. Pe atunci, trecatorii se inchinau la fiecare. Drumul de la Colti la Ruginoasa, sub lumina rasaritului, este un drum al crucilor. Trecem prin Muscelul Caramanesti, Buduie, Scaieni, Vavalucile, Fisici, pe langa Bozioru, prin Braesti, sate arhaice, cu nume de legenda, stravechi. "Buzau" stiu ca e nume dacic, "scai" si "muscel" la fel, ma intreb ce poate fi o "vavaluca", cuvant coborat din basme cu zane si taramuri cetoase. Rasaritul soarelui printre crucile de la Vavaluci imi curata sufletul, iar drumul prin cimitirul de la Ruginoasa e o adevarata initiere, care ma ajuta sa patrund in lumea straveche a celor de demult. Aici, la Ruginoasa, sunt "Policiorii", salasuri ascunse, pline de semne ciudate.
Semne stravechi la Ruginoasa
Policiorii sunt doua terase de piatra cocotate sus, intre stanci, care au folosit candva ca adapost. Nu e usor sa te cateri acolo. Pe o suprafata de cativa metri patrati  "podeaua" de gresie e plina de semne. Trebuie sa calc pe  ele ca sa pot inainta, si simt un nod in gat pasind peste figuri ciudate, fragile, cu cine stie ce semnificatii sfinte
... "Sori", braduti sau spice, compozitii bizare, care au mereu 12 sau 7 linii, ceva ce seamana cu un pom sau o ciuperca, "fulgi de zapada" cu ramificatii asimetrice, turnuri stranii cu 12 "trepte", posibile figuri umane foarte stilizate,alcatuite dintr-un patrat, un dreptunghi in locul capului si doua dreptunghiuri in locul picioarelor, totul abstractizat si geometric. Spre deosebire de piatra de la Broscaru, la care m-a dus profesorul Nica, aici semnele par a fi mai grupate si contin si linii curbe, dar impresia generala este tot aceea de lipsa de coordonare. In plus, unele semne sunt vag figurative. Si aici au fost facute, probabil, la momente  diferite. Sunt si desene mai noi, caci zarim reprezentate cateva biserici cu trei turle, una "semnata" la 1914. ... Intr- un colt se afla un desen complex, care pare sa umple un dreptunghi. ..."Uitati-va mai bine: spicul din partea stanga,zig-zagul care delimiteaza desenul, semnele din interior,grupate in cadrane, adanciturile din partea de sus,  toate sunt elemente care se gasesc in tablitele  sumeriene." Ma lasa fara grai si nu am cum sa o contrazic. Desi pentru mine nu prea are sens, asemanarea este intr-adevar izbitoare. Turnam  apa peste desen, ca sa mai adancim contrastul.
 Diana copiaza desenul, cu un firesc care ma  descumpaneste: ei i se pare normal sa gaseasca  semne "sumeriene" printre stancile  Ruginoasei. "La noi sunt semne stravechi, cam pe fiecare varf de munte. Unele sunt cu totul necunoscute, nepublicate.
Altele sunt inventariate, dar sunt considerate "de interes  local" de catre autoritati. Unele au fost cercetate de un  inginer, Paul Lazar Tonciulescu. Nici una nu beneficiaza de  o minima protectie: ploile continua sa le macine, turistii care reusesc sa le descopere le distrug, fara nici o  mustrare de constiinta." 
 

Imi pun aceeasi intrebare ca si la Broscaru: oare nu e o gluma? Chiar sunt semne stravechi, autentice? Obisnuita ca la orice noua descoperire care nu se incadreaza in linia "oficiala", sa sara pe mine acuzatorii de fals, am stat si am privit indelung semnele, le-am comparat cu ce mai vazusem in alte parti si le-am facut zeci de fotografii. Multe se regasesc pe piatra de la Broscaru, care a stat in pamant sute de ani. E o legatura clara intre cele doua categorii de scrieri si probabil apartin aceleiasi epoci. 
Imi trece brusc prin minte ca filmele americane de aventuri, cu descoperitori de scrieri si artefacte stravechi, precum si documentarele gen "Discovery" sau "National Geographic" despre vechi civilizatii ar putea pali in fata a ceea ce am vazut eu in doar doua zile. Si asta este doar inceputul: in Tara Luanei ma mai asteapta aventuri incredibile.
... Ne asteapta un urcus aspru pe varful Turtudui, unde stim ca exista alta piatra scrisa.
Pietrele scrise din Muntii Buzaului
Semne stravechi (dupa Paul Lazar Tonciulescu)
Si pentru ea, e prima data cand urca pe aceasta creasta. "Pe aici, toate varfurile ascutite se cheama Turtudui", ma lamureste. Diana are la gat un fluier cu care alunga mistretii si ursii. Din cand in cand, in timp ce urcam, scoate din el sunete ascutite. Apoi vorbeste. Imi tine o lectie de istorie. Nu stiu cum poate vorbi in timp ce urca pieptis, printre crengile copacilor prabusiti, pe stancile afundate in frunze uscate. Fac eforturi sa nu pierd nici o vorba, caci felul in care povesteste are ceva magic. Imi spune despre schiturile rupestre, despre calugari si haiduci, despre disparitiile din muntii Buzaului si despre o misterioasa ceata albastra, despre azurul cerului la Crucea Spatarului, despre comori si cautatori de aur, despre chihlimbar si Valva Baii, despre pasarea Phoenix si despre argonauti... In rastimpuri, mai sufla in fluierisca ei, apoi o aud citand in latineste din Ovidiu, apoi povestindu-mi despre zeii sumerieni, despre Prometeu, Caucaz, Colchida, menhiri, scrieri stravechi, ape tamaduitoare...

Tara Luanei

"Suntem in Tara Luanei. Batranii de demult povesteau ca Luana era un rege batran, un mare intelept, o fiinta atotputernica." "Un barbat?" intreb mirata.
Pietrele scrise din Muntii Buzaului
Tara Luanei
"Da, un barbat. Exista si o varianta in care Luana era o fata frumoasa, o sa v-o spun si pe aceea. Asadar, regele Luana pazea portile unei cetati puternice, cu ziduri pana la cer. Aceasta cetate era luminata zi si noapte de un soare ce stralucea aidoma astrului zilei. Cei din cetate erau puternici, drepti si netematori. Atunci cand erau raniti in razboaie, Luana ii tamaduia cu apele vii si moarte din Valea Izvoarelor. Multi ani fericiti au trait ei, pana au venit vrajmasi in care de foc si au doborat soarele Luanei. Mare prapad s-a intamplat atunci pe pamant." Felul in care povesteste Diana arata limpede ca e vorba de o repetare fidela a unei povesti stravechi. "Pamantul s-a cutremurat din incheieturi", continua ea oarecum mecanic, ca si cum ar vorbi in transa, "iar locul cetatii a fost ars pana la jumatate de metru adancime si nu a mai fost calcat multa vreme, nici de picior de animal salbatic, nici de picior de om, nici pasarile cerului nu au mai zburat pe deasupra." Brusc, Diana pare ca se trezeste din poveste si trece la alt ton: "Eu cred ca apele tamaduitoare sunt cele de la Fisici, unde pe vremea comunistilor erau bai curative. Povestea regelui Luana este evident legata de un cult al soarelui, foarte vechi, si asa se explica si multimea de simboluri solare de pe pietre - stele, sori, cruci. Iar doborarea soarelui ar putea simboliza trecerea de la o credinta la alta, de la religia solara la crestinism. In cealalta varianta, Luana era o fata foarte frumoasa, venita din cer intr-un car de foc. S-a indragostit de un locuitor de aici si a ramas in locurile astea. I-a invatat pe oameni scrisul, cititul, medicina, si le vindeca bolile cu apa vie si apa moarta.
Pietrele scrise din Muntii Buzaului
Dar fostul ei iubit a descoperit unde se afla si a pornit razboi impotriva localnicilor. Luana i-a invatat sa se ascunda in stanca, deoarece numai acolo vor scapa de trambele de foc aruncate de dusmani. Asa se explica multimea de asezari rupestre in zona Carpatilor de curbura, in special la Colti-Bozioru." "Se stie in ce zona s-au intamplat toate astea?" "Da, cum sa nu... E vorba de platoul Martirei..." Platoul Martirei! Locul fabulos in care inotasem prin flori de camp, in calatoria facuta in vara. Iar stancile in care s-au ascuns oamenii ca sa scape de trambele de foc sunt stancile din poiana Cozanei! Acolo, la Fundul Pesterii, vazusem pe pereti desenate multime de pumnale, varfuri de sageata si de lance orientate cu varful in sus, intre care erau figurate zeci de linii. Profesorul Vasile Boroneant spune ca sunt pumnale de tip akinakes, tipice perioadei sec. VI-IV inainte de Hristos. Imaginea este impresionanta, si parca ilustreaza, intr-adevar, un atac, un razboi, poate chiar trambe de foc.
Pietrele scrise din Muntii Buzaului
"Tablita" de la Policiori
Povestea soarelui este cu adevarat stranie, si ar putea sugera existenta unei surse de energie care presupunea o tehnologie foarte avansata pentru vremea aceea. Ce sa inteleg din aceste legende? Ca in aceasta regiune cu energii ciudate s-au stabilit, candva, niste fiinte venite poate din alte lumi, posesoare ale unor tehnologii inaintate? Stratul de arsura a fost confirmat de unii cercetatori, dar nicaieri nu s-au facut sapaturi arheologice. De altfel, Fundul Pesterii este incadrat in Lista Monumentelor cu datarea in sec. XVI-XIX! In plus, se vorbeste ca in zona sunt zacaminte de uraniu, care au fost exploatate in secret pe vremea comunistilor, deci regiunea e radioactiva... "Sumerienii aveau 12 zei-regi", ma lamureste fata. "Cand intre ei se nastea un alt zeu, cel mai batran trebuia sa plece. Iar Luana e atestat, a fost unul dintre regii Sumerului, prediluvian, al treilea la numar. De altfel, numele acesta e strain de noi, nimeni nu il poarta, el apare doar in legenda". O las sa continue, dar pentru mine e parca prea mult. Am patruns dintr-o data intr-o lume fantastica, dar care e pe jumatate aievea: "tablita" sumeriana de la Policiori, scrierile ciudate de pe Broscaru, povestea regelui Luana, carele si trambele de foc, florile uriase de pe dealul Martirei...

Inscriptia de pe Turtudui

Linistea de pe Turtudui e tot mai stranie....Privelistea iti taie respiratia. Si nu doar pentru o clipa. Este atat de ciudata atmosfera, incat ma tem ca daca as respira, s-ar isca cine stie ce grozavie din senin. "Ma gandesc la disparitiile acelea din poiana Cozanei, de la Tiharia, deasupra Fundului Pesterii, unde pe vremuri domnea Luana si a avut loc atacul acela", imi spune Diana dupa cateva clipe de pauza. "Stiti, acolo au disparut in anii '80 doi baieti. Doi frati. Au disparut, pur si simplu, si nu au mai aparut niciodata! Te apuca racorile. Daca disparem si noi? Eu ca eu, da numa dumneavoastra sa nu dispareti, ca nu stiu cum mai dau eu fata cu domnul Nica!", spune fara urma de zambet pe chip. "Nu-i de gluma!"
Pietrele scrise din Muntii Buzaului
Diana transcrie semne

Ne apucam sa cautam inscriptia. Sunt zeci de colti stancosi, si pe oricare dintre ei s-ar putea gasi scrierea cautata..... De jur-imprejur, doar eternitate. Pentru o clipa, am sentimentul ca am pasit in alt taram. E o liniste absoluta, iar faptul ca nu o aud pe fata vorbind ma nelinisteste. .... Reiau cautarile si o gasesc asezata pe jos, langa o piatra inalta, frumos fasonata, doborata la pamant. Sta si copiaza intr-un caiet inscriptia. Rasuflu usurata. Arunc o privire pe scriere si decretez scurt: "sunt chirilice". "Nu sunt chirilice", raspunde ea calma si absorbita. "E o scriere autohtona. Par a fi chirilice, dar sunt si semne care nu exista in alfabetul chirilic. De fapt, alfabetul chirilic deriva dintr-un alfabet de-al nostru, autohton." "Pi Pascul", citeste repede, pe primul rand. Apoi, sacadat, pe litere: "e-s-t-h-a-i-r-a-t-u d-o-g-a-v-b-u-i-l-i. Ce o fi insemnand?"
Preluat : Formula AS
 
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro